Finanţele Argeş vânează fantome!

# Două din primele trei firme căutate de fisc aparţin unor specialişti în infracţionalitatea economico-financiară # Cele două firme argeşene au găurit bugetul statului cu peste 120 miliarde de lei vechi! Săptămâna trecută, A.N.A.F. Argeş a făcut public topul primelor 100 de firme din judeţ datoare statului român. Dintre acestea, primele 25 au datorii restante de peste 1.000.000 de lei, adică peste 10 miliarde lei vechi.

„Campioanele” absolute, cu restanţe la plată de peste 50 miliarde lei vechi fiecare, sunt  S.C. Chem Petro Stef S.R.L., S.C. Prointermed S.R.L. şi S.C. Tri Invest Standard S.R.L. Vom arăta, în cele ce urmează, aşa cum am menţionat şi în titlu, că statul român vânează fantome. Pentru că două din cele trei prime firme din topul datornicilor aparţin unor specialişti în activităţi infracţionale din domeniul economico-financiar, specialişti care au găurit şi înainte bugetul de stat cu zeci de miliarde de lei.

Antrepozite fiscale înfiinţate pe baza unor documente – în momentul de faţă studiate cu mare interes de Finanţe şi D.I.I.C.O.T.

Se presupune că aceste antrepozite fiscale în domeniul petrolier se dovedesc a fi principalele instrumente de evitare a plății accizelor și TVA la bugetul de stat. Evazioniștii au plimbat mii de tone de benzină și motorină prin circuite financiare fictive. Fraudele s-au făcut – în anumite locaţii din ţară - sub ochii permisivi ai Fiscului. Inspectorii Curții de Conturi au descoperit că angajații ANAF au autorizat înființarea de antrepozite petroliere în baza unor falsuri.
1.  S.C. Chem Petro Stef S.R.L. – Ştefăneşti, cel mai mare datornic al Fiscului din Argeş, cu datorii de aproape 70 miliarde lei vechi
Firma a fost înfiinţată în anul 2005, având – în acel moment – ca unic asociat pe Glina-Stei Laurenţiu Ştefan. Acesta îi cesionează firma, un an mai târziu, lui Eugen Borta. Glina-Stei nu rămâne mult timp în afara afacerilor, în anul 2010 cumpărând firma Juice Natural Naranjas S.R.L., căreia îi schimbă imediat denumirea în S.C. Cuneo Activ Construct S.R.L. completând, în acelaşi timp, activităţile din statut cu construcţii şi... comerţ combustibili.
În S.C. Chem Petro Stef S.R.L. mai apare, în anul 2008, un asociat. Acesta se numeşte Birăruţu Andrei. Avea 18 ani la momentul asocierii cu Eugen Borta, de la care a cesionat 5% din firmă.
Sediul firmei
Chem Petro Stef a funcţionat, încă de la înfiinţare, într-un apartament. Acesta este situat la parterul unui bloc din Ştefăneşti. Echipa «Atitudine în Argeş» s-a deplasat, săptămâna trecută, la locaţia menţionată, încercând să ia legătura cu oficialii acesteia. Din spatele uşii metalice a lătrat numai un câine. Probabil era zi de bilanţ şi nu îi plăceau întreruperile...
Am întrebat vecinii cu privire la firmă. Răspunsul a fost unanim : Nu cunoaştem nicio firmă cu acest nume. Se pare că în apartamentul cu pricina locuieşte un oarecare domn Ştefan. Desigur, dacă ţinem cont şi de faptul că cei doi asociaţi sunt bucureşteni, ne putem face o oarecare imagine asupra a ceea ce o să mai poată recupera Fiscul din modesta datorie de aproximativ 70 de miliarde lei vechi
Istoric al acţionarului firmei
În anul 2009, un  control pe carburant a avut loc la mijlocul lunii iulie, la un depozit de carburant din comuna Chitila, aparţinând firmei Grand Trust Petro SRL. Patronul acestei firme, Eugen Borta, fusese chemat în mai multe rânduri la sediul Gărzii Financiare, pentu a aduce documentele firmei, însă de fiecare dată mapa sa era incompletă. Din cercetări a rezultat că firma ilfoveană a avut mai multe relaţii comerciale cu o firmă din Bulgaria, de la care cumpăra păcură. Conform contractelor, responsabilitatea transportului de marfă revenea părţii române. Sereleul Grand Trust Petro a introdus în ţară o garnitură de tren cu 627 de tone păcură, produs accizabil conform legii române. Pe perioada controlului, administratorul SC Grand Trust Petro SRL nu a putut prezenta dovada plăţii accizelor pentru produsele menţionate în factura de intrare. Şirul tranzacţiilor făcute de firma din Chitila pe ruta Bulgaria nu s-a oprit aici. De la partenerul de peste Dunăre au mai fost cumpărate în două rânduri 1.300 de tone de păcură şi apoi 1.200 de tone. Ca şi în primul caz, s-a fentat procedura de plată a accizelor, ceea ce i-a făcut pe cei de la Garda Financiară să stabileasca un prejudiciu record pentru bugetul statului, la o astfel de firmă: 5,1 milioane de lei.
Iată Comunicatul D.N.A. din anul 2010 care face referire la argeşeanul de import din topul nostru:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpatului BORTA EUGEN, administrator al S.C. GRAND TRUST PETRO S.R.L., în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, inculpatul Borta Eugen, în calitate de asociat majoritar şi administrator cu puteri depline al S.C. GRAND TRUST PETRO S.R.L. (societate ce are ca activitate principală comercializarea combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate), nu a evidenţiat în contabilitatea firmei sale operaţiunile de import-export cu produse petroliere accizabile efectuate cu o firmă bulgară, în condiţiile în care aceste operaţiuni au fost încheiate fără autorizarea efectuării unor astfel de operaţiuni cu produse petroliere de orice natură.
În această modalitate, Borta Eugen a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu 5.162.389,29 lei (echivalent a 1.225.143,93 euro la cursul datei de 15.07.2009), sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În vederea recuperării acestei pagube, au fost instituite măsuri asigurătorii prin indisponibilizarea sumelor din conturile aparţinând S.C. GRAND TRUST PETRO S.R.L.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Buftea, judeţul Ilfov.

Căutând noi de zor prin arhivele Monitorului Oficial am găsit, întâmplător, şi faptul că Grand Trust Petro are, de fapt, doi asociaţi: pe Eugen Borta şi – ghici ghicitoarea mea – pe Birăruţu Andrei, adică exact ca şi în cazul Chem Petro Stef din  Ştefăneşti Argeş.
2. S.C. Prointermed S.R.L. – datorie de peste 65 miliarde lei vechi
Firma aparţine cunoscutului om de afaceri Adrian Prodănel. Acesta are atât o reputaţie solidă în domeniu, cât şi o avere pe măsură. Declaraţia de avere depusă recent – din postura de consilioer local PSD -  este una impresionantă, din care putem enumera numai o parte, pentru a nu obosi ochiul cititorului: 16.000 m.p. teren în Piteşti, peste 63 de hectare în localităţi limitrofe, 33 de case şi apartamente, reprezentanţele BMW, Jaguar şi Rover. Lista este lungă, ducându-l pe omul de afaceri piteştean în topul 500 Forbes, cu o avere estimată la 11 milioane de euro. Noi considerăm că este ceva mai mare averea respectivă, şi aici ne gândim atât la valoarea de piaţă a proprietăţilor cât şi la tenacitatea lui Adrian Prodănel. Ca un exemplu, în plină criză, când nu se vindea nicio maşină la numeroasele reprezentanţa auto din oraş, Adrian Prodănel vindea... flote auto.
Concluzie : restanţa de circa 65 miliarde lei vechi va fi plătită fără îndoială. Prointermed a obţinut dealtfel şi o eşalonare la plată, punând un gaj de o valoare net superioară restanţei.
3. Tri Invest Standard S.R.L. – datorie de peste 52 miliarde lei vechi
Firma a fost înfiinţată în anul 2005 şi are sediul social într-o cameră de apartament, la etajul al treilea, într-un bloc din strada Petrochimiştilor. Asociatul unic al firmei, Nemeş Radu, este născut în anul 1975 la… Bacău. Şi, de aici, deja încep similitudinile cu prima firmă descrisă în ancheta noastră. Nu am reuşit să ajungem la adresa menţionată. Telefonul fix trecut în actele de la Registrul Comerţului sună, însă nu răspunde nimeni. Apoi intră faxul. Interesant. Am început apoi să căutăm numele asociatului unic printre documentele procurorilor anticorupţie. Nu ştim de ce, însă iată rezultatele: În documentele procurorilor apar foarte des Racz Peter Attila şi Radu Nemeş, care au legătură cu constituirea unui grup care a conceput un amplu circuit evazonist de comercializare a combustibililor. Firma Excella Real Group SRL Nicolae Bălcescu (administrat din 2009 de George Guliu, iar anterior de Radu Nemeş), a vândut în primul trimestru al anului 2009 peste 46 de mii de tone de combustibili, fără plata obligaţiilor fiscale, prejudiciul fiind de peste 100 de milioane de lei. Combustibilii au fost furnizaţi de SC Oscar Downstream SRL Măgurele, SC Oil Terminal Constanţa şi SC Gpa Aero Product SRL beneficiare fiind mai multe firme controlate de Racz Peter Attila şi Radu Nemeş, Valkar SRL, Panko Oil Trans SRL, Rokeno Trans SRL, Sea Master Trans SRL, Aral SRL, Ana Oil SRL, Vereco Group SRL, Vereco Construct 2001 SRL, Duemi Company SRL.
Nemeș Radu, în același timp:
- asociat unic și administrator la SC TRI INVEST STANDARD SRL Pitești, cu obiectul principal de activitate cod CAEN 5151 – Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate, cu sediul social pe str. Petrochimiștilor, aceeași pe care își au sediul social societățile la care sunt asociați Lipoșteanu Cristinel și Popescu Narcis;
- administrator la SC EXCELLA REAL GRUP SRL.
Lipoșteanu Cristinel,
în același timp:
- director de vânzări la SC ECO OIL RECICLING SRL;
- administrator la SC TRANS AUTO CONSTRUCT 2000 SRL.
Popescu Narcis,
în același timp:
- administrator și asociat la SC TRANS BITUM 2000 SRL, de la care SC ECO OIL RECICLING SRL a închiriat terenul aferent antrepozitului;
- administrator la SC TRANS AUTO CONSTRUCT 2000 SRL la care este asociat Popescu Narcis, la SC ROSEXIM COMALIMENT 2000 SRL, la SC EURO SAIMAR SRL.
pentru SC EXCELLA REAL GRUP SRL, SC VALKAR SRL, SC ROMECO INTERNATIONAL SERVICE COMPANY SRL, SC GPA AERO PRODUCT SRL, potrivit procesului-verbal din 15.04.2009 (anexă, pag. 1123-1126), Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a ridicat copii după dosarele de autorizare, precum și documente originale din acestea.
Concluzia:
Finanţele Argeş ar fi bine să taie de pe lista potenţialelor încasări suma aferentă firmei de mai sus. Nu este cazul. Creanţa poate fi echivalată cu amenzile pe care le au de plătit prostituatele. Iar în cazul unei executări silite, acestora le pot fi luate numai activele...
4. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru biotehnologii în horticultură Ştefăneşti-Argeş – datorie circa 48 miliarde lei vechi
Datoriile Institutului sunt mari însă vin din urmă cu câţiva ani buni. Între timp, situaţia a început să se schimbe (mai ales după venirea la conducere a directorului Tănăsescu, un om care a crescut profesional în interiorul acestui Institut şi care îi cunoaşte toate problemele) deşi terenurile cultivate au scăzut drastic, în special datorită aplicării abuzive a legilor fondului funciar.
Dir. Tănăsescu: „Am cerut şi obţinut înţelegere şi o eşalonare la plată. Vom reuşi, după eforturi majore, să ajungem la linia de plutire. Avem stocuri de băutură produsă de noi pe care o vom comercializa în vederea stingerii acestor creanţe.”
Stocurile Institutului sunt, într-adevăr, impresionante. Numai dacă menţionăm stocul de coniac Argesis, în valoare de peste un milion de euro, la care se adaugă peste un milion de litri de vin gata de livrare, ne facem deja o primă impresie. Dacă însă adăugăm şi colecţia de vinuri vechi, de peste 200.000 de sticle (anii 1960-1990) din cramele Institutului, atunci putem concluziona că acesta îşi va putea plăti, nu fără eforturi şi sacrificii, aceste datorii mari.
5. S.C.T. Muntenia S.A. – datorii de peste 40 miliarde lei vechi
Aici lucrurile sunt ceva mai simple. Datoriile s-au acumulat pe fondul războiului dus în interiorul societăţii între diferiţi acţionari. Totul a început să intre în normalitate odată cu preluarea pachetului majoritar de către omul de afaceri Nicolae Ivănescu. Acesta, suntem convinşi, va găsi soluţia de redresare a societăţii Muntenia S.A. Cât despre garanţii – nu se pune problema, firma fiind uşor evaluabilă la peste 10 milioane de euro…
6. Dracones Construct Grup S.R.L. – datorii de aproape 30 miliarde lei vechi
Prima firmă din domeniul construcţii-drumuri de pe lista Fiscului din Argeş este, de fapt, creditoare a statului român. Pentru că statul român – nu mai este o noutate pentru nimeni – se împrumută gratis de la firmele de construcţii şi de la drumari – neplătind datoriile către aceştia. Pe lista Finanţelor apare ca executată silit, situaţia însă nefiind, în momentul de faţă, tocmai exactă.

Ştefan Lăzăroiu, patronul Dracones: ”Am obţinut  reeşalonare la plată”

Sunteţi executata silit. Ce se întâmplă?
Ştefan Lăzăroiu: Nu sunt executat silit, avem o eşalonare la plata acestor datorii
Noi am primit lista de la Finanţe acum două zile, cu prilejul conferinţei oficiale de presă a A.N.A.F.
Ş.L.: Da, însă acum o zi am primit şi noi decizia de reeşalonare. În plus, am constituit un gaj de două milioane de euro. Suntem decişi să plătim, bineînţeles, această datorie, însă ne aflăm într-un oarecare blocaj financiar, tot datorită statului, de la care avem de încasat sume cu mult mai mari decât datoria menţionată.
Cât are de încasat, concret, grupul de firme Dracones, de la stat, în momentul de faţă?
Ş.L.: Peste o sută de miliarde de lei vechi
Asta înseamnă că, de fapt, statul s-a împrumutat gratis la acest grup de firme, iar în momentul de faţă îl execută pentru neplata unei mici părţi din datorie care este în sens invers…
Ş.L.: Desigur. Noi, la suma respectivă, plătim penalităţi, majorări, dobânzi şi toate cele aferente. Vreau însă să menţionez că aceste blocaje se datorează guvernării PNL. Ei sunt cei care au dat drumul la lucrări, au început să plătească prima tranşă, a doua, iar când s-au executat lucrările din tranşa a treia, nu au mai fost lichidităţi…
***
Lista este una lungă, pe acesta se regăsesc nume consacrate ale mediului de afaceri local, cum ar fi: C.N.C.D. S.A., Simarc, Vinalcool Argeş, Biff ş.a. Diferenţa între aceste firme şi cele din vârful clasamentului este că oamenii muncesc şi plătesc. Au sedii cunoscute, trăiesc aici. Nu dau ţepe. Poate că şi Finanţele ar trebui să fie un pic mai înţelegătoare cu unele firme faţă de altele… Vom reveni.
Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea