Fostul lider al Partidei Romilor Argeș - dat în judecată de 12 branduri celebre. A vândut produse falsificate!

Marţi, 06 Decembrie 2022 14:07

Tommy Hilfiger, Louis Vuitton, Puma, Adidas, Armani, Reebok - sunt doar o parte dintre firmele care s-au îndreptat în instanţă împotriva lui Marian Mareș, fostul lider al Partidei Romilor, pe care îl acuză de comercializarea unor produse contrafăcute sub mărcile lor.

Mai exact, Marian Mareș este judecat pentru infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice, şi anume pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, constând în punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

După ce a montat un cort pentru petreceri în Pădurea Trivale, patronul de la Rehoma vrea să construiască un complex de agrement

Joi, 01 Decembrie 2022 13:20

Nicolae Popescu, patronul de la Rehoma, a montat, în această vară, o terasă pentru evenimente în Pădurea Trivale, în zona străzii Zamfirești, pe un teren pe care îl deținea. A ieșit un mare tam-tam, piteștenii fiind nemulțumiți de faptul că Pădurea Trivale nu este protejată așa cum trebuie. Autoritățile locale s-au sesizat, iar proprietarul a fost amendat, pentru că nu ar fi avut autorizație de construire, și obligat să desființeze construcția. Cortul a fost demontat la începutul lunii octombrie, nu înainte de a fi organizate evenimente private în locația cu pricina. Între timp, omul de afaceri Nicolae Popescu a cerut Primăriei Pitești un certificat de urbanism în scopul obținerii unui aviz de oportunitate pentru scoaterea din fond forestier și aprobare PUZ pentru înființarea unui complex de agrement în Pădurea Trivale, în zona de pădure cuprinsă între străzile Zamfirești și Grigorești. Mai exact unde a fost montată, până de curând, și terasa pentru petreceri.

 

Ministerul Culturii pierde, în primă instanță, procesul cu frații Prodănel și cu Vernel Crăciunescu pentru Ferma Florica

Joi, 01 Decembrie 2022 12:50

Abia s-au stins aplauzele de după faptele glorioase ale PNL-iștilor, fapte care au dus, într-un final apoteotic, la schimbarea denumirii mizerei gări de la Ștefănești. Încă mai răsună palma primită de primarul localității, fostul deputat Nicolae Velcea, cel care s-a grăbit (ca fata mare la măritat!) să își asume aceleași merite. Ei bine, în tot acest vuiet de fapte vitejești, Ferma Florica își permite, încet-încet, să se dărâme. Intrată pe mâinile unor afaceriști dezinteresați, o parte din istoria Brătienilor - și o parte din istoria acestui neam – se transformă, treptat, în țărână. Nu prea contează, marii oameni politici au schimbat ce era mai important: denumirea unei gări!

Se încearcă, din nou, vânzarea autobuzelor penale din afacerea Publitrans-Girexim-CNCD

Joi, 01 Decembrie 2022 12:00

Autobuzele CNCD, scoase la vânzare în dosarul de insolvență, ar putea fi ieftinite din nou, după ce au trecut printr-un carusel de ieftiniri.

Tribunalul Specializat Argeş a admis, în decembrie 2014,  cererea de deschidere a procedurii  de insolvenţă în formă generală a debitoarei CNCD, intrată în colaps după izbucnirea scandalului  privind transportul public local de călători, scandal în care, este implicat și directorul  societății, Constantin Scarlat, alături de fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc. Până în prezent, administratorul judiciar al CNCD a organizat mai multe licitații pentru vânzarea bunurilor mobile aflate în patrimoniul societății.

 

 

APM Argeș a respins, din nou, omului de afaceri Constantin Pănescu solicitarea de a defrișa din Pădurea Trivale

Joi, 01 Decembrie 2022 11:20

Familia omului de afaceri Constantin Pănescu a încercat, din nou, să scoată din fond forestier mai multe terenuri pe care le deținea în Pădurea Trivale. Și în acest an, la fel ca în 2021, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Argeș a respins solicitările de emitere a unor acorduri de mediu pentru proiectele de scoatere definitivă din fond forestier, cu defrișare și compensare echivalentă cu suprafață și bonitate, a patru terenuri, cuprinse între 220 mp și 300 mp, aflate în UP II Trivale.

După ce scoteau terenurile din domeniul silvic, Constantin Pănescu și soția sa, Elena Pănescu, doreau să construiască mai multe pensiuni turistice în Pădurea Trivale, zona Găvana. Primul pas pentru realizarea obiectivelor a fost solicitarea emiterii unui acord de mediu.

Angajații sistemului sanitar din Argeș - cercetați sau condamnați în dosare penale

Joi, 24 Noiembrie 2022 17:43

De-a lungul ultimilor ani, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Pitești a fost implicat în mai multe scandaluri penale provocate de angajații săi. Fie că vorbim de medici, personal medical sau chiar personal TESA. Cel mai recent dintre ele a avut loc la începutul lunii noiembrie 2022, atunci când medicul Liliana Berca a redeschis la nivelul unității medicale un subiect tabu, cel al șpăgii. Acuzată că a luat mită de la cel puțin 20 de pacienți, doctorița a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Cutia pandorei a fost, din nou, deschisă. Iar comentariile pacienților SJU Pitești au curs în șiruri pe rețelele de socializare. Dacă le analizezi pe toate, ai putea să faci un adevărat studiu de caz despre șpaga la nivelul celei mai mari unități medicale din Argeș. Un lucru este clar, în rândul românilor continuă să existe ideea de a oferi ceva în schimb pentru serviciile primite, de la un simplu cadou până la o sumă de bani.

 

Exclusivitate! Cum e viața, azi, la Penitenciarul Mioveni

Joi, 24 Noiembrie 2022 17:38

# Avem meniul: ce mănâncă, zilnic, cei închiși aici!

De multe ori au apărut, pe canalele media, știri alarmante despre situația grea pe care o au cei închiși. Supraaglomerare, mizerie, insecte, frig, lipsa apei calde, mâncare proastă – sunt numai câteva din nemulțumirile celor încarcerați. Nici Penitenciarul Mioveni nu face excepție. Penitenciarul de aici deserveşte instanţele aflate în judeţele Argeş şi Vâlcea. Dintr-o solicitare adresată instituției, am aflat că, în momentul de față, la Mioveni sunt custodiate 685 de persoane private de libertate. Poate părea o cifră mare, însă cifrele trecutului spun altceva: la 30 septembrie 1987 se aflau în custodie 2688 de persoane, iar la 20 decembrie 1989 erau 1123 deţinuţi din care 63 femei şi 7 minori. Regulile ONU și Uniunii Europene au dus, și în România, la alocarea unui spațiu mai mare pentru fiecare deținut, astfel că numărul celor închiși la Mioveni a scăzut.

Argeșean judecat pentru înșelăciune prin metoda „Accidentul”

Joi, 24 Noiembrie 2022 17:37

# Familia medicului Cătălin Ușurelu - victima escrocheriei

La patru luni după ce a fost eliberat condiţionat din pușcărie, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Mioveni a ajuns, din nou, în spatele gratiilor după ce a păcălit o femeie prin metoda „Accidentul”. Printr-o poveste lacrimogenă, individul a convins o bătrână de 82 de ani să îi dea 5.500 de euro și peste 21.000 de lei. Inculpatul Marius Constantin Zăvoianu a fost prins la patru zile distanță de la săvârșirea faptei. A fost de ajuns, însă, ca să cheltuie toți banii. Inculpatul a fost trimis în judecată, în luna octombrie, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Parte civilă în dosar s-a constituit doctorul Cătălin Ușurelu și familia sa.

 

Omul de afaceri Mihail Derviș - arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încercat să mituiască doi polițiști

Joi, 24 Noiembrie 2022 17:34

# A fost prins în flagrant în timp ce dădea șpagă în secția de poliție

Mihail Derviș, patronul firmei de panificație Pani Enterprise din Curtea de Argeș, a fost prins în flagrant, de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, în timp ce încerca să dea șpagă unui polițist din Vâlcea, chiar în secția de poliție. Omul de afaceri a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de dare de mită. Ulterior față de acesta s-a dispus, de către Tribunalul Vâlcea, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Mihail Derviș a contestat decizia instanței, iar dosarul s-a mutat la Curtea de Apel Pitești, care a decis pe 22 noiembrie ca afaceristul să rămână în arest până la data de 15 decembrie.

Dosar uriaș de fraudă informatică pe rolul Tribunalului Argeș!

Joi, 24 Noiembrie 2022 15:04

# În cauză, 157 de părți vătămate

Dosar de proporții, înregistrat săptămâna trecută, la Tribunalul Argeș. În acesta, 157 de părți vătămate dar și 16 inculpați. Rechizitoriul care a stat la baza deschiderii dosarului, depus de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Vâlcea. Aglomerația pe sălile Tribunalului va începe, cel mai probabil, în primăvara anului viitor.

 

 

De la florărie la pușcărie? Olga Panaete se luptă pentru a rămâne în libertate

Miercuri, 16 Noiembrie 2022 13:01

# Olga Panaete se luptă, la Curtea de Apel, pentru a rămâne în libertate

Vremuri destul de tulburi pentru celebra florăreasă a Piteștiului, Olga Panaete. Aceasta a fost condamnată,  definitiv, în decurs de mai puțin de un an (în iunie 2021 și în ianuarie 2022), de două ori la închisoare cu suspendare. Prima dată pentru furt de curent iar a doua dată pentru trafic de influență în formă continuată.  Însă specialiștii Serviciului de Probațiune Argeș au considerat că cele două tipuri de infracțiuni sunt concurente. Tribunalul Argeș a decis să ridice suspendarea pedepselor, arătându-i Olgăi Panaete direcția spre penitenciar. Ultima carte se joacă, acum, la Curtea de Apel Pitești.

 

Primarul din Morărești a scăpat și de acuzațiile penale, și de obligațiile de plată!

Miercuri, 16 Noiembrie 2022 11:00

Proces, cu fapte de natură penală, ce au venit din vremuri cam îndepărtate. Fapte pentru care primarul din Morărești, Gheorghe Purcaru, a scăpat, într-un final, datorită prescripției, atât de urmărirea penală, cât și de obligațiile de plată.
Prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul întocmit la data de 16.10.2021 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, inculpatul – primarul comunei Morărești - a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reţinut că inculpatul, având calitatea de funcţionar public - primar al comunei Morăreşti, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod repetat, a achiziţionat (cu încălcarea obligației de a nu încheia un act juridic sau a emite o dispoziţie,

 

Primăria Stolnici câștigă un proces cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

Miercuri, 16 Noiembrie 2022 09:32

# Miza: 150.000 lei

În anul 2017, Primăria Stolnici a încheiat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) un contract în urma căruia a obținut o finanţare nerambursabila pentru proiectul „Modernizare drum comunal DC 139”. Au fost derulate procedurile specifice încheierii unui contract de achiziţie publică, iar în anul 2018 contractul a fost atribuit unei firme. Fiecare procedură, document sau acțiune întreprinsă a fost verificată și avizată de AFIR, tranșele de plată fiind acordate conform prevederilor impuse prin contractul de finanţare și a eligibilităţii cheltuielilor efectuate. Contractul a fost dus la bun sfârșit, fiind încheiate procesele verbale de recepţie la terminarea lucrărilor în cursul anului 2019.

 

Gospodăria Agrozootehnică Micești se transformă în ansamblu de „dormitoare” pentru deținuți

Marţi, 15 Noiembrie 2022 10:49

# Proiect de peste 22 de milioane lei

Proiect important al Penitenciarului Mioveni! La Gospodăria Agrozootehnică Micești se dorește realizarea unui ansamblu de 190 de spații de cazare a persoanelor private de libertate. Este vorba despre obiectivul de investiții „Ansamblu Dormitoare Deținuți – Gospodăria Agrozootehnică Micești”, care face parte din Planul de acțiune 2020-2025, aprobat de către Guvern prin Memorandum la data de 16.11.2020, având termen de finalizare luna decembrie 2024. Recent, la Agenția pentru Protecția Mediului Argeș a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru acest proiect. Am consultat și noi memoriul de prezentare al proiectului și am constatat că la Micești se dorește realizarea unui ansamblu de spații de cazare pentru deținuți, adaptat la normele și standardele europene.

 

 

Fosta contabilă a Spitalului Județean Argeș și doi administratori de firmă, trimiși în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat

Luni, 14 Noiembrie 2022 11:36

# Cinci ani au durat cercetările # Au creat unității medicale un prejudiciu de 4 milioane de lei

Peste cinci ani. Atât au durat cercetările în dosarul instrumentat de procurorii DIICOT Pitești în care trei persoane şi o societate comercială sunt acuzate că au constituit un grup infracțional organizat, ce a funcționat până la sfârșitul lunii martie 2017, în scopul delapidării Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești. În septembrie 2022, adică exact la cinci ani distanță de la primele percheziții efectuate în cauză,  dosarul a fost trimis în judecată de procurorii argeșeni. Amalia Elena Dumitrașcu, fosta contabilă a Spitalului Județean, oamenii de afaceri Nicolae Iordache și Cătălin Adrian Iordache-Dincă, respectiv firma S.C. Rivertex Project S.R.L. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Argeș.

Foștii proprietari ai bazei sportive „Aripi” nu renunță. Cer, în continuare, despăgubiri

Miercuri, 09 Noiembrie 2022 14:12

Continuă procesul dintre Comisia Locală de Fond Funciar Pitești, primarul municipiului și foștii proprietari de la baza sportivă „Aripi”! În anul 2019, un teren, în suprafață de 2.483 mp, situat în cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, a fost retrocedat către trei persoane, în urma unei sentinţe definitive şi irevocabile. Pentru a reintra în posesia terenului, Primăria Pitești a plătit, în 2020, suma de 484.850 euro către trei persoane. Nu a fost însă de ajuns ținând cont că proprietarii de atunci cer și acum, în instanță, obligarea pârâţilor la plata sumei de 199.236 lei, reprezentând lipsa de folosinţă pentru acel teren, pe ultimele 34 de luni, aferentă perioadei 17.09.2016 - 14.05.2019, plus cheltuieli de judecată.

 

Primăria Moșoaia trasă de „urechi” de ONG-ul care a renovat școala gimnazială din localitate

Miercuri, 09 Noiembrie 2022 11:42

# Episodul doi al reabilitării unei școli deja reabilitate # Dacă se distruge din lucrare se va solicita returnarea întregii investiții

Vă precizam, recent, că „Primăria Moșoaia vrea să reabiliteze o școală deja reabilitată”. Pe scurt, după ce Asociația BookLand a renovat în decembrie 2021 Școala Gimnazială Moșoaia, în octombrie 2022, la 10 luni distanță, Primăria vrea să realizeze un proiect de eficientizare energetică pentru aceeași unitate de învățământ. Un proiect estimat la peste 1 milion de lei, fără TVA, care a fost depus în cadrul apelului de proiecte din Planul național de redresare și Reziliență (PNRR). Problema e că o parte dintre lucrări, conform documentelor, sunt prevăzute a fi realizate din nou, deși ele au fost proaspăt făcute. Ca urmare a materialului publicat în „Atitudine în Argeș”, Asociația BookLand, ONG-ul care a renovat școala gimnazială pentru prima dată de la înființare, a avut o reacție virulentă la adresa autorităților locale.

Judecătorii Curții de Apel din Pitești cer Guvernului și Parlamentului să fie consultați înainte de a lua ”măsuri intempestive și populiste”!

Miercuri, 09 Noiembrie 2022 10:45

# Instanțe fără judecători – avertismentul lansat de președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România

Curtea de Apel Pitești somează Guvernul și Parlamentul să nu facă modificări la sistemul de calcul al pensiilor magistraților fără o consultare reală cu sistemul judiciar. La Curtea de Apel Pitesti a avut loc marți, 1 noiembrie 2022, Adunarea Generală a judecătorilor unde au fost analizate discuțiile din spațiul public referitoare la salarizarea magistraților, la nivelul pensiilor acestora cât și la modificarea vârstei de pensionare. Hotărârea adoptată de judecătorii Curții de Apel Pitești conține chiar exprimări ce pot fi considerate mai dure, precum  ”... măsuri intempestive și populiste care ar afecta grav echilibrul sistemului judiciar și garanțiile de independență ale acestuia.”

 

 

Medicul ORL-ist Andrei Găitan a plecat de la Spitalul Județean de Urgență Pitești!

Luni, 07 Noiembrie 2022 14:25

# În vară, Găitan anunța public că nu i s-a acordat locuință de serviciu, deși face naveta de la București

Săptămâna trecută, medicul ORL-ist Andrei Găitan a anunțat pe pagina sa de Facebook că și-a încheiat activitatea la Spitalul Județean de Urgență Pitești, dar și de la Regina Maria, Pitești.
Pentru tânărul doctor, plecarea a fost eliberatoare, dar pacienții care au reacționat la postare și-au exprimat regretul și dezamăgirea. În luna iulie, Andrei Găitan scria pe contul său de socializare un amplu mesaj în care critica conducerea Spitalului de Urgență Pitești care a refuzat să-i repartizeze o locuință de serviciu. Scandalul a fost gata, iar Găitan a devenit oaia neagră. La scurt timp, același medic spunea presei că își caută alt loc de muncă.

Început de săptămână cu emoții, la Curtea de Apel București, pentru fostul deputat Cătălin Rădulescu

Luni, 07 Noiembrie 2022 12:46

# Acesta e acuzat de fals în declarații cu privire la calitatea sa de revoluționar

După aproape un an de la înregistrare (20 decembrie 2021), s-a dat primul termen, la Curtea de Apel București, în dosarul în care fostul deputat de Argeș, Cătălin Rădulescu, e acuzat de fals în declarații.  Cu încă un an înainte, în 16 decembrie 2020, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

 

Pagina 14 din 102

«ÎnceputAnterior11121314151617181920UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea