Avocatul cercetat pentru trafic de influență, apărat în instanță de patru dintre colegii din Baroul Argeș

Luni, 27 Ianuarie 2020 14:47

# Avocații Dragoș Mateescu, Bogdan Dorcea, Valentin Pavelescu și Radu Nistor au sărit în apărarea colegului lor # Luminița Ioana, decanul Baroului Argeș: „Eu o să cred în nevinovăția lui până la sfârșit”

Săptămâna trecută, avocatul Ionel Ilie, din cadrul Baroului Argeș, a fost arestat pentru 24 de ore, fiind reţinut de procurorii DNA-Serviciul Teritorial Piteşti pentru trafic de influență. Pe 22 ianuarie, Curtea de Apel Pitești a dispus față de acesta măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Avocatul argeșean este acuzat că ar fi pretins şi primit bani de la un client, de etnie romă, pentru a-i obţine de la instanţă o pedeapsă cu suspendare.

Plângere penală împotriva fostului procuror șef al DNA Pitești

Luni, 27 Ianuarie 2020 14:28

# Reprezentantul părților vătămate din dosarul „Metro” a depus plângerea la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

Pe 30 ianuarie, la Curtea de Apel Pitești, urmează să se stabilească dacă începe judecata în dosarul cunoscut sub numele de „Metro” sau dacă acesta va fi retrimis la procurori. Reamintim că Tribunalul Argeș a dispus, pe 19 septembrie 2019, în cameră preliminară, restituirea cauzei către DNA Pitești ridicând problema neregularității rechizitoriului. S-a făcut apel, iar dosarul se află în pronunțare.

 

 

Doi judecători argeșeni - printre cei 328 de magistrați care au semnat o scrisoare deschisă prin care își apără pensiile speciale

Luni, 27 Ianuarie 2020 12:30

Nu mai puțin de 328 de magistrați de la instanțele și parchetele din întreaga țară, inclusiv de la DNA și DIICOT, au semnat o scrisoare deschisă prin care își apără pensiile de serviciu. Printre aceștia se află și doi judecători argeșeni, soții Adina și Ioan Fundătureanu, de la Curtea de Apel Pitești. Magistrații intenționează să trimită scrisoarea președintelui, premierului și președinților Camerelor Parlamentului.

Sursa izbucnirii pestei porcine la Grupul de ferme Danbred din Slobozia va rămâne o enigmă

Luni, 20 Ianuarie 2020 15:30

# Din ancheta epidemiologică nu a rezultat cauza exactă a infectării porcilor # Patronii de la DanBred  au primit despăgubirile de 4, 5 milioane de euro pentru cei aproximativ 30.000 de porci uciși
Din ancheta epidemiologică, derulată de specialiștii Direcției Sanitar Veterinare Argeș, nu s-a putut stabili sursa concretă a apariției virusului pestei porcine africane în cele două ferme ale grupului DanBred din comuna argeșeană Slobozia. A rămas o enigmă totală modul în care a ajuns virusul în mijlocul fermei,  la trei dintre porci, în condițiile în care în exploatație existau măsuri de biosecuritate foarte bine puse la punct. Variantele posibile au fost multiple: de la un sabotaj economic și până la răspândirea virusului prin particule de praf.

 

Dosarul „Publitrans” - în pronunțare pe 30 ianuarie

Luni, 20 Ianuarie 2020 15:28

Se anunță vremuri grele pentru Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteștiului. Dosarul Publitrans, în care acesta este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, se află în pronunțare, în primă instanță, la Tribunalul București. La sfârșitul lunii ianuarie, pe 30, acesta urmează să-și afle sentința.

Șeful de la Permise Auto, citat în dosarul penal al florăresei Olga

Luni, 20 Ianuarie 2020 15:06

# Alături de acesta, pe 29 ianuarie, este citat și fostul șef al Consiliului Județean Argeș

Se complică dosarul în care este cercetată celebra Olga Panaete. Și încep să fie citați martorii cu greutate, printre care Florin Tecău, fostul președinte al C.J. Argeș, dar și Emil Angheloiu, șeful de la Permise Auto.

 

Magistrații Curții de Apel Pitești au decis: aproape 60 de ani de închisoare!

Luni, 20 Ianuarie 2020 15:04

# Sentința,  în dosarul privind cea mai mare captură de heroină realizată în România
Pe rolul Curţii de Apel Piteşti s-a aflat, timp ce câțiva ani, dosarul privind cea mai mare captură de heroină realizată în România după 1990. În anul 2015, doi vâlceni şi doi turci au fost prinşi în flagrant în timp ce introduceau în România nu mai puţin de 310 de kilograme de heroină, cu o valoare de piaţă a drogurilor de aproximativ 40.000.000 de euro.

La 6 ani și 3 luni de la izbucnirea incendiului, în depozitul Global Eco Center, de pe fosta platformă ARO, mai sunt 1.574 tone de deșeuri

Luni, 20 Ianuarie 2020 14:34

S-au împlinit 6 ani și trei luni de la izbucnirea incendiului la depozitul pentru deșeuri periculoase și nepericuloase al SC Global Eco Center SRL Iași, amplasat în incinta punctului de lucru de pe platforma fostei uzine ARO din municipiul Câmpulung. În acest moment, mai sunt depozitate o cantitate de 1574,64 tone deșeuri, se arată într-un informare făcută publică de ministrul Mediului.

 

Doctoriță reangajată la Spitalul Județean, deși a fost trimisă în judecată în dosarul şpăgilor pentru adeverinţe medicale

Luni, 13 Ianuarie 2020 22:48

# Procurorii o acuză pe doctoriță că „primea 50-100 lei pentru fiecare concediu medical fictiv eliberat”, în ciuda faptului că avea un salariu de peste 21.000 lei

Între 2017-2019, un mega dosar de corupție a zguduit din temelii Spitalul Județean de Urgență Pitești! În jur de 50 de inculpați, dintre care cinci medici argeșeni, mai mulți angajați din sistemul sanitar și peste 30 de pacienți ai Spitalului Județean, au fost trimiși

Acuzații noi în dosarul „Alcoolemiilor”

Luni, 13 Ianuarie 2020 15:21

# Procurorii DNA s-au sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă

Continuă judecarea dosarului „Alcoolemiilor” la Tribunalul Argeș! În dosar sunt cercetați pentru corupție Gheorghe Milandru, medicul Nicușor Stănculeț, șeful interimar de la Serviciul de Medicină Legală Argeș, precum și patru foști sau actuali polițiști.

 

În vară – CJ Argeș îi aloca 400.000 pentru investiții În iarnă - Primăria Mărăcineni cheltuie zeci de mii de lei pe ghirlande luminoase, promoționale și laptopuri scumpe

Luni, 23 Decembrie 2019 21:44

# Nicolae Dascălu, primar Mărăcineni: „Eu nu știu cine e la capătul celălalt alt firului. Și eu pot să vă spun că sunt prim-ministrul României”…

Iată un exemplu – nici rău, nici bun, doar un exemplu – de cheltuire a banului public. În vară, Consiliul Județean Argeș aloca Primăriei Mărăcineni 400.000 de lei pentru o amenajare peisagistică. Bani cu care puteau fi reparate drumuri, cu care se putea face ceva, cât de neînsemnat, la Spitalul Județean, care spital  arată ca un bolnav în agonie.

Primăria Pitești a pierdut definitiv procesul cu Parohia Sfânta Treime

Luni, 16 Decembrie 2019 14:21

# Biserica a intrat în posesia unui teren în suprafață de 4.275 mp chiar în centrul Piteștiului

Încă din noiembrie 2016, Parohia Sfânta Treime din Pitești a solicitat Judecătoriei Pitești, în contradictoriu cu Municipiul Pitești, să se constate că este proprietara unui teren în suprafață de 4.632 mp și a clădirii bisericii amplasate pe acest teren, precum și asupra a altor 6 clădiri. Este vorba despre Biserica Sfânta Treime sau ”Schitul Beștelei”, de pe strada Dealurilor, din centrul Piteștiului.

 

Deși mai are puțin și se dărâmă, Casa Universitarilor, din nou, fără expert și fără expertiză

Luni, 16 Decembrie 2019 14:09

De doi ani și jumătate, pe rolul Tribunalului Argeș, se judecă dosarul în care omul de afaceri Daniel Otobîcu cere despăgubiri de aproape 3 milioane de lei pentru afacerea eșuată ”Casa Universitarilor”. Perla arhitectonică, situată în strada Eroilor, oferă o imagine dezolantă. Aici, până anul trecut,  se găseau sute de kilograme de gunoaie, un om al străzii, la un moment dat,  ”modernizând” imobilul  în propriul dormitor.

Cererile deputatului Mircea Drăghici, respinse pe bandă rulantă de ICCJ

Luni, 16 Decembrie 2019 13:30

Cereri respinse pe bandă rulantă în dosarul deputatului argeșean Mircea Drăghici, acuzat că a delapidat banii PSD-ului. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție  au respins cererea de sesizare a Curţii Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, atât în primă instanță, cât și la recurs.

 

Lucrările de reabilitare de la Colegiul „Zinca Golescu” bat pasul pe loc

Luni, 09 Decembrie 2019 16:30

# „Stăm înghesuiți de trei ani”, precizează cadrele didactice ale Colegiului # Deși contractul a fost reziliat de un an, proiectul va fi scos, din nou, la licitație abia în 2020

Lucrările la unul dintre cele mai importante colegii din județul Argeș sunt în stand-by încă de la începutul anului 2019. Este vorba despre obiectivul de investiții „Consolidare și reabilitare clădire tronson I Colegiul Național Zinca Golescu”. Profesorii sunt nemulțumiți de situația creată. O parte din aceștia au făcut mai multe precizări pe acest subiect pe grupul de Facebook: „Pitești, orașul meu!”.

Actorul Florin Călinescu a cumpărat, la Băbana, terenul lui Eftimex

Luni, 09 Decembrie 2019 16:26

Florin Călinescu s-a născut la Timișoara, dar este legat afectiv de comuna Băbana, unde s-au născut părinții săi. În 2008, când a candidat la alegerile parlamentare pe listele PNL Argeș, Călinescu dezvăluia în presa locală: „Asta este comuna părinților mei, aici s-a născut tatăl meu și aici mi-am petrecut o bună parte a copilăriei. Avem o casă în comuna Băbana, sunt lucruri foarte puternice care mă leagă de acest judet.”

 

Peste trei hectare de pădure sunt tăiate, în România, în fiecare oră!

Luni, 09 Decembrie 2019 14:49

# Argeșul, locul 3 pe țară la numărul de firme din domeniu!

Cele peste 6.000 de firme care activează în Româia, pe partea de tăiere și exploatare a lemnului sector vor înregistra afaceri estimate la peste 2,5 miliarde de euro, cu peste 100 milioane de euro mai mult decât în anul trecut, arată o analiză realizată de compania de consultanţă Frames.

Frații Rădulescu au pierdut prima bătălie pentru blocul din Căpitan Cuțui

Luni, 02 Decembrie 2019 13:10

# Tribunalul Argeș anulează actele ce au stat la baza construirii blocului de lângă Unitatea Militară # Proiectul a fost aprobat, cu unanimitate de voturi, de consilierii locali piteșteni

Tribunalul Argeș, la sfârșitul săptămânii trecute, a hotărât: blocul fraților Rădulescu, din Căpitan Cuțui, nu este construit cu acte în regulă. Autoritățile locale au dat autorizație de construire fără să obțină (nici măcar să ceară) un aviz de la MApN, deși imobilul este situat în apropierea Batalionului 49 Apărare Chimică, Biologică, Radiologică, Nucleară – CBRN și a depozitului de armament al Garnizoanei Pitești.

 

Avem motivarea instanței în procesul celor 32,8 hectare din Pădurea Trivale

Luni, 02 Decembrie 2019 13:07

# Tribunalul Vâlcea a decis: „Părțile, care au încheiat actele, au fost de bună credință” # Culmea! Decizia magistraților de la Vâlcea e contradictorie față de cea a Tribunalului Argeș, în care se arăta că: „Nu este vorba de cumpărare de bună credință”

Polițist din Argeș trimis în judecată pentru că a falsificat acte într-un dosar penal

Luni, 02 Decembrie 2019 13:05

# Agentul a întocmit în fals procesul verbal într-un dosar în care se făcea cercetări pentru furtul unor... iepuri și pui de găină

Un agent de poliţie din Argeş a fost trimis în judecată după ce ar fi falsificat un proces verbal dintr-un dosar penal şi a clasat cauza. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Costești la data de 30 octombrie, urmând ca primul termen de judecată, în cameră preliminară, să fie stabilit în perioada următoare.

 

Pagina 39 din 102

«ÎnceputAnterior31323334353637383940UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea