Săptămâna aceasta, începe procesul pentru delapidarea ALPROM

Luni, 25 Noiembrie 2019 15:14

# Păienjeniș de firme-satelit, prejudicii de zeci de milioane lei
Marți, 26 noiembrie, este fixat primul termen al unui process cu miză mare, în care foștii directori ai societății Alprom, din gruparea ”Chelu”, sunt acuzați de prejudicii uriașe.

S-a stabilit! DanBred Argeș va primi despăgubiri de 4,5 milioane de euro pentru cei 29.000 de porci uciși

Luni, 18 Noiembrie 2019 13:47

Pesta porcină a făcut ravagii la două dintre fermele danezilor de la DanBred, din comuna argeșeană Slobozia. Peste 29.000 de porci au fost uciși și îngropați. Grupul DanBred a rămas cu o singură fermă neafectată, în care se găsesc aproape 30.000 de capete.
La sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie, două dintre cele trei exploatații comerciale care aparțin societății DanBred Argeș au fost afectate de virusul pestei porcine. Pentru că cele două ferme se aflau gard în gard, inevitabilul s-a produs, iar virusul s-a răspândit în ambele exploatații. Din prima fermă au fost uciși și îngropați 20.140 de porci, iar din cea de a doua 9.145 de porci.

 

Focare noi de pestă porcină, confirmate în comunele Suseni şi Sălătrucu

Luni, 18 Noiembrie 2019 13:45

La sfârșitul săptămânii trecute,analizele de laborator au confirmat virusul pestei porcine africane într-o exploataţie nonprofesională din comuna Suseni şi în cadrul unui complex de vânătoare privat din comuna Sălătrucu, care are o suprafață de circa 300 ha.

Problemele se țin lanț de fostul primar al Piteștiului. Tudor Pendiuc se judecă de aproape 3 ani cu Autoritatea Electorală Permanentă

Luni, 18 Noiembrie 2019 13:43

# Suma aflată în dispută este de circa 10.000 lei, iar dosarul se va judeca în martie 2020 la ÎCCJ

Fostul primar al Piteştiului, Tudor Pendiuc, a chemat în judecată Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), încă din martie 2017, pe motiv că nu i-au fost rambursate cheltuielile din campania electorală pentru parlamentare.

 

Autobuzele penale din afacerea CNCD-Girexim-Publitrans, greu de vândut

Luni, 18 Noiembrie 2019 13:41

#  Autobuzele CNCD, scoase la vânzare în dosarul de insolvență, ar putea fi ieftinite din nou
Tribunalul Specializat Argeş a admis, în decembrie 2014,  cererea de deschidere a procedurii  de insolvenţă în formă generală a debitoarei CNCD, intrată în colaps după izbucnirea scandalului  privind transportul public local de călători, scandal în care, este implicat și directorul  societății, Constantin Scarlat, alături de fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc.

Dosarul „Consultanța”, întors la rejudecare cu... șanse mari ca faptele să fie prescrise

Luni, 18 Noiembrie 2019 13:39

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat, pe 12 noiembrie, decizia prin care au fost achitaţi, în 2018, deputatul Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Urmează ca dosarul să fie rejudecat practic de la zero. Și cum faptele au fost comise până în 2010, sunt șanse mari ca ele să fie... prescrise.

 

Constantin Nicolescu cere revizuirea dosarului „Podul Căteasca”

Luni, 18 Noiembrie 2019 13:37

Pe 26 martie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul denumit generic ”Podul Căteasca”, la 7 ani şi 8 luni închisoare pentru luare de mită. Cu toate acestea, instanţa a menţinut o decizie anterioară privind eliberarea condiţionată din penitenciar.

Șef de partid, din Argeș, trimis în judecată de DNA pentru mită de 2 milioane de euro!

Luni, 18 Noiembrie 2019 13:26

# Conturi bancare blocate în Elveția, Marea Britanie; imobile indisponibilizate pe litoralul românesc sau în Cipru
Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor, Ionuț Costea, fost director Eximbank și Cristian Boureanu, fost parlamentar și vicepreședinte PNL au fost trimiși în judecată de DNA, cei trei fiind acuzați de diverse infracțiuni de

 

Primarul de la Mioveni și soția președintelui PMP Argeș, martori în dosarul „Amfora”

Luni, 18 Noiembrie 2019 11:41

# Cei doi au precizat judecătorului că firma lui George Dumitrescu (foto) a exploatat agregate minerale pe diverse suprafațe fără a avea acest drept

Pe 12 noiembrie, la Tribunalul Argeș, s-a desfășurat un nou termen în procesul „Amfora”. Este vorba despre dosarul cunoscut sub numele de „Balastiera”, în care este cercetat și omul de afaceri piteștean George Dumitrescu, zis George „Hoțu”, patronul de la Amfora Plus Trans SRL, acuzat de procurori de

Informații noi în dosarul „Metro”. Curtea de Apel Pitești va stabili dacă dosarul va fi restituit DNA-ului

Luni, 11 Noiembrie 2019 23:59

# 16 ani de sesizări la organele de urmărire penală, un singur inculpat judecat # Dosarul lui Constantin Tămagă – clasat, iar Costel Zamfir – trimis în judecată # Procurorul, care a realizat cercetările în cauză, a ieșit la pensie la 12 zile de la emiterea rechizitoriului

În această săptămână, pe 14 noiembrie, la Curtea de Apel Pitești reîncepe procesul care îl vizează pe fostul primar din Bradu, Costel Zamfir, trimis în judecată de către procurorii DNA pentru nu mai puţin de 161 de acte de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Este vorba despre dosarul „Metro” în care 159 de hectare de teren ar fi fost retrocedate ilegal.

 

Sediul administrativ al Complexului Sportiv Bascov, retrocedat în instanță

Luni, 11 Noiembrie 2019 23:59

# Despre stadiul comorilor arhitecturale ale județului! # Primul episod: perlele de arhitectură veche din Budeasa
Despre comorile arhitecturale ale țării, dar și despre cele ale județului Argeș, s-a vorbit și se va mai vorbi. Inaugurăm, aici, un serial care le tratează sistematic, pe localități. Primul episod: perle de arhitectură veche din Budeasa

Judecătoria Pitești a dispus începererea judecății cauzei în dosarul afaceristului Nicolae Ivănescu

Luni, 11 Noiembrie 2019 15:40

Omul de afaceri Nicolae Ivănescu a fost trimis în judecată, în iunie 2019, pentru ucidere din culpă. Recent, Judecătoria Pitești a dispus începerea judecății cauzei. Hotărârea nu este definitivă, ea fiind atacată de inculpat. Contestația se judecă pe 21 noiembrie, la Tribunalul Argeș.

 

Continuă războiul pentru groapa de gunoi! Societatea Lea International cere Primăriei Pitești peste 78 de milioane de lei

Luni, 04 Noiembrie 2019 15:41

# În schimb, experții contabili spun că profitul pe care trebuia să îl obțină firma, pe parcursul a 11 ani, este de peste 100 de milioane de lei # O groapă ecologică care trebuia realizată la Pitești în anul 2000 ar putea aduce colapsul Primăriei # Cornel Ionică: „Situația noastră este total nefavorabilă” # Sorin Apostoliceanu: „Sunt șanse 50-50  să pierdem sau să câștigăm”. Pe rolul Tribunalului București se judecă din anul 2014 un proces între Consiliul Local al municipiului Pitești și firma bucureșteană Lea International Impex SRL.

Florăreasa Olga și-a recunoscut vinovăția în dosarul de trafic de influență

Luni, 28 Octombrie 2019 21:06

Se complică situația unui dosar celebru. Olga Panaete, cunoscuta  florăreasă din Piteşti, a fost trimisă în judecată, pentru trafic de influență. Dosarul a fost înregistrat pe 21 decembrie 2018, la Tribunalul Argeș. Olga Panaete este acuzată că ar fi cerut şi primit bani pentru presupuse intervenţii pe lângă funcţionari publici în vederea obţinerii permisului de conducere sau pentru obţinerea unui post în instituţii publice. Din dosarul acesteia, au mai picat, pe interceptări, printre alții, și Florin Tecău, fostul președinte (PSD) al Consiliului Județean Argeș, Pe numele lui Tecău, dosarul a fost disjuns fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Recent, florăreasa Olga și-a recunoscut vina, alături de un elev al școlii de șoferi, căruia trebuia să îi intermedieze reușita.

 

Primarul Ion Dumitru, despre condamnarea definitivă a lui Florin Paraschivescu: „Acolo îi este locul… Mi-am salvat onoarea copiilor mei”

Luni, 28 Octombrie 2019 21:02

# Decizie finală în dosarul „Șantaj la Atac de Argeș”
Florin Paraschivescu (foto dreapta), fostul patron al săptămânalului „Atac de Argeş”, a fost condamnat de Curtea de Apel Pitești, pe 22 octombrie, la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru şantaj.  În această cauză, Paraschivescu a ajuns să fie cercetat după ce primarul de la Albota, Ion Dumitru, l-a denunţat, nemaisuportând presiunile şi atacurile din ziar la adresa sa și a familiei sale.

S-a solicitat intrarea în faliment a societății Turism Muntenia SA

Luni, 28 Octombrie 2019 20:58

Administratorii judiciari ai firmei Turism Muntenia au propus un raport de intrare în faliment. Urmează ca Tribunalul Specializat Argeș să se pronunțe pe 31 octombrie asupra solicitării.  Decizia intrării în faliment a fost luată la aproape 7 luni distanță de la vânzarea Hotelului „Muntenia”, principalul bun al societății debitoare. Reamintim că la sfârșitul lunii ianuarie 2019, omul de afaceri Dragoș Diaconescu, patronul

 

Încadrare juridică mai aspră în dosarul „Global Eco Center”

Luni, 28 Octombrie 2019 20:54

Judecătoria Curtea de Argeș a admis schimbarea încadrării juridice în dosarul în care sunt cercetați Vasile Tofan și firma sa, Global Eco Center. Infracțiunea simplă de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţii de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, prevăzută de art. 63 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 211/2011, devine infracțiune continuă. La ultimul termen de judecată a fost depus în cauză și mult așteptatul raport de expertiză contabilă. Următorul termen de judecată a fost stabilit pe 10 decembrie.

Inculpații au fost trimiși în judecată în urmă cu 10 ani. Dosarul hackerilor din Vâlcea a ajuns la Tribunalul Argeș

Luni, 28 Octombrie 2019 20:52

Pe rolul Tribunalului Argeș se  judecă un dosar, care are ca obiect „fraudă informatică - rejudecare - soluționare latură civilă”, în care sunt implicați 22 de inculpați și peste 100 de părți civile. Hackerii au fost trimiși în judecată în urmă cu 10 ani, mai exact în 2009. Erau acuzați că ar fi comis, în principal, fraude informatice în SUA. Trimiteau email-uri de tip phising care păreau a fi de la mai multe instituții americane. Când victimele accesau email-ul, atunci se instala automat un malware care fura toate datele din calculatoarele acestora.

 

Proces cu scântei între Primăria Poiana Lacului și OMV Petrom

Luni, 28 Octombrie 2019 20:36

# Primarul Ion Dumitrache (foto): „Șef, la OMV, este domnul Dăncilă, însă, pe mine, nu m-a impresionat...”

Cu Ion Dumitrache, primar vechi în Poiana Lacului, nu este de glumă. Acesta încearcă, pe orice cale, așa cum veți vedea mai jos, să bage mâna în buzunarul larg (dar cu fermoarul închis) al celor de la OMV Petrom, societate care are multe afaceri în comuna pe care o administrează. Are mai multe litigii la activ cu aceștia, unele încheiate, unele pe rolul instanțelor. Despre un litigiu, aflat în derulare, am și dorit să disutăm, deși, în primă judecare, a pierdut.

Primăria Budeasa a câștigat procesul cu Eftimex

Luni, 28 Octombrie 2019 20:33

Eftimex Grup, odată una dintre cele mai cunoscute societăți din Argeș din domeniul proiectării de drumuri, poduri, alimentare cu apă, canalizare, servicii de arhitectură, construcții civile și industriale, servicii de montaj tâmplărie aluminiu și instalații termice, a intrat în insolvență, în anul 2012. Insolvența a fost cerută după ce administratorii companiei au decis că asta este singura soluție de salvare a firmei. Situația nu s-a redresat, Eftimex intrând în faliment, de gestiunea afacerior ocupându-se, în prezent, Casa de Insolvență GMC, din Craiova.

 

Pagina 40 din 102

«ÎnceputAnterior31323334353637383940UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea