Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Argeş: Rămân ferm, cred în PAM şi voi lupta ca acest partid să ajungă la oameni şi să îi reprezinte!

Vineri, 08 Aprilie 2016 11:24

Ca urmare a speculaţiilor apărute noaptea trecută în media online cu privire la apartenenţa politică a primarului Nicolae Diaconu, edilul din Curtea de Argeş a transmis în această dimineaţăo poziţie clară cu privire la participarea domniei sale în alegerile din data de 5 iunie.
Vă reamintim că Nicolae Diaconu a anunţat în luna martie că va intra în competiţia electorală pentru un nou mandat sub sigla Partidului pentru Argeş şi Muscel, în echipă cu Mircea Andrei pentru Consiliul Judeţean. Demisia domniei sale din PSD a stârnit o reacţie de vie frustrare la nivelul fostului partid, reacţie care continuă să se manifeste prin transmiterea de informaţii false şispeculaţii către media, cele mai recente vizând posibilitatea ca Nicolae Diaconu să se abată de la ceea ce şi-a propus în următoarea competiţie, întorcându-se către partidul respectiv.

Inconsecvenţe şi bâlbe la PSD Argeş

Luni, 04 Aprilie 2016 22:24

# Protagoniştii: deputatul Gheorghe Marin şi primarul interimar al orașului Câmpulung - Liviu Ţâroiu

La ultima conferinţă de presă care a avut loc la sediul organizaţiei judeţene PSD Argeş, au fost prezenţi membrii organizaţiei PSD Câmpulung: Estera Ambruş, membru în bordul politic al organizaţiei PSD Câmpulung, deputatul Gheorghe Marin, care reprezintă Colegiul Câmpulung, şi primarul interimar al acestui oraş, Liviu Ţâroiu.

 

Andrei Gerea îşi doreste să facă un alt gen de administraţie locală

Luni, 04 Aprilie 2016 22:23

Săptămâna trecută a avut loc delegaţia permanentă unde au fost validaţi peste 90 de candidaţi la primăriile din judeţ. Pentru primăria Piteşti a fost validat  deputatul Andrei Gerea, vicepreședinte al ALDE și fost ministru al Energiei, Mediului de Afaceri și IMM-urilor.
Gerea a fost prezent alături de copreşedintele ALDE Argeş Aurel Iacşa şi copreşedintele ALDE Piteşti Robert Tudorache în cadrul conferinţei de presă,  unde şi-a

Umaniştii Argeşeni încearcă să se detaşeze de ceea ce a fost până acum

Luni, 04 Aprilie 2016 22:22

Liderii partidului Puterii Umaniste Argeş încearcă prin candidaţii pe care îi propune pentru alegerile din această vară, să se detaşeze de ceea ce a fost până acum . Vor să aibă în administraţia locală oameni care ştiu să comunice cu cetăţenii şi să respecte cetăţenii.
Săptămâna trecută în cadrul conferinţei de presă, formațiunea politică condusă de Cornel Lazăr, PPU-SL, și-a prezentat candidații la primăriile Piteşti, Câmpulung şi Bradu .  La primăria Piteşti va candida preşedintele organizației municipale, Victor Niță, colonel în rezervă care are o bogată experienţă politică. La primăria  Câmpulung va candida

 

Lista lui Narcis Sofianu pentru consiliul local - deschisă societății civile

Luni, 04 Aprilie 2016 22:19

Candidatul PNL la funcția de primar al Piteștiului, Narcis Sofianu, consideră că societătea civilă trebuie să se implice mai mult  în problemele administrative ale orașului. În acest sens, Sofianu propune pentru Consiliul Local, o listă unde 30% dintre locuri să aparțină doamnelor, iar societatea civilă să se regăsească în mod concret.
În acest sens, Sofianu i-a prezentat pe doi dintre cei cu care dorește să facă echipă. Este vorba despre președintele Organizației de Pensionari a PNL, Dorina Stanciu, și de omul de afaceri Gelu Tofan. Dacă Tofan vrea să încurajeze mediul de afaceri local, Dorina Stanciu propune un voluntariat mai activ atât din partea pensionarilor, cât și a

PNL - imagine de faliment în Pitești, exact în momentul în care ar trebui să defileze triumfal

Luni, 04 Aprilie 2016 22:13

# Așa partid, așa sediu, așa banner…

Partidul Național Liberal Argeș se pare că nu simte șansa enormă pe care o are anul acesta. DNA și ANI, cei mai puternici jucători (a)politici, au extirpat, dramatic, vârfurile PSD-ului, vîrfuri care, fără doar și poate, ar fi aruncat la coșul de gunoi electoral orice încercare politică liberală de preluare a puterii. Iată însă că drumul spre culmi este deschis… doar să conștientizeze și alții. Iani face nani,  iar partidul, deși nu e deloc mic, nu prea se vede cu nimic mare. Între timp, se conturează un  procent unic pentru

 

Gheorghe Drăgan, primarul comunei Lunca Corbului: „Urmează să semnez adeziunea pentru PSD”

Luni, 04 Aprilie 2016 21:56

Primarul Gheorghe Drăgan se apropie de finalul celui de-al doilea mandat în fruntea comunei Lunca Corbului. De-a lungul celor opt ani de când conduce destinele acestei comune, Gheorghe Drăgan a reuşit să rezolve multe probleme de infrastructură cu care se confruntă această comunitate. Este vorba de canalizare, asfaltare, infrastructura de învăţământ, din cultură, din sănătate şi cea edilitară. Toate aceste domenii au cunoscut progrese semnificative în aceşti opt ani de mandat, pe care primarul Gheorghe Drăgan îi consideră cei mai productivi din punct de vedere al investiţiilor care s-au realizat în toate domeniile.

Proiecte legislative ale Partidului Mișcarea Populară

Luni, 04 Aprilie 2016 13:23

# Legea votului obligatoriu
Nu susținem obligativitatea votului. Votul se exprima liber, fără constrângeri. Ar trebui instituita posibilitatea de a demite aleșii la propunerea unui grup de cetățeni.
Cât despre momentul ales, acum este foarte târziu pentru modificarea legii.

 

Lecții de economie, dar și de bun simț politic, la sediul PAM, ținute de un om care a reușit în afaceri, dar și în politică

Luni, 04 Aprilie 2016 13:19

# Mircea Andrei, preşedintele PAM: Piteștiul are un buget de 120 milioane de lei! 10% ar trebui investiți, anual, pentru a întoarce profituri și a crea locuri de muncă! # Mircea Andrei: Dacă sunt ales primar al Piteștiului, nu mai candidez la Consiliul Județean. Nu îmi pot bate joc de voturile oamenilor

Prezent la conferinţa săptămânală de presă a Partidului pentru Argeş şi Muscel, preşedintele Mircea Andrei,  candidat pentru funcția de primar al Piteștiului,  a vorbit despre obiectivele pe care le are pentru îmbunătăţirea administraţiei locale. Avocat, dar și om de afaceri de succes, Mircea Andrei nu s-a sfiit să țină, pe loc, o lecție de economie.

La PSD Argeş „apele tulburi” au început să se limpezească

Luni, 28 Martie 2016 15:28

# Şerban Valeca: „Pendiuc nu va fi şi nu poate fi candidatul organizaţiei PSD Argeş.”  # Şerban Valeca: „Organizaţia noastră de partid nu este o organizaţie militară.”

Dacă acum câteva săptămâni candidatura lui Pendiuc la Primăria Piteşti din partea PSD Argeş era sub semnul întrebării, la ultima conferinţă de presă a organizaţiei judeţene, preşedintele acesteia, Şerban Valeca, a spulberat această supoziţie. După discursul său uniform şi, pe alocuri, banal, Şerban Valeca a rostit răspicat, cu aerul cazon al un ei preşedinte de district militar: „Pendiuc nu va fi şi nu poate fi candidatul organizaţiei PSD Argeş. La ultima discuţie pe care am avut-o cu Pendiuc, mi-a spus

 

Cristi Mitrofan s-a întors la PNL și va candida din partea partidului pentru Primăria Curtea de Argeș

Luni, 28 Martie 2016 15:27

# Iani Popa bate, în continuare, câmpii, sperând ca PNL să câștige Primăria Pitești
După plecarea spre PSD și o scurtă escală la ALDE, Cristian Mitrofan s-a întors în PNL, direct în postura de candidat pentru fotoliul de primar: ”Nu poţi refuza Partidul Naţional Liberal, mai ales eu, care aveam o datorie morală faţă de partid; am crezut că e şansa mea să plătesc această datorie aducând dreapta la Curtea de Argeş.“, a declarat Cristian Mitrofan.

Iulian Frăţică este candidatul Partidului Mişcarea Populară la primăria Vedea

Luni, 28 Martie 2016 15:26

Cătălin Bulf, preşedintele Partidului Mişcarea Populară Argeş, a prezentat în cadrul conferinţei de presă de săptămâna trecută candidatul pentru primăria Vedea Este vorba de consilierul judeţean Iulian Frăţică, care are o vastă experienţă în politică, acesta având mai multe mandate de consilier judeţean, postură în care s-a luptat pentru a atrage cât mai multe investiţii în localitatea în care va candida.

 

Doi foşti liberali candidează pentru primăriile Uda şi Topoloveni din partea ALDE

Luni, 28 Martie 2016 15:25

Partidele politice din Argeş au început să-şi prezinte candidaţii la primăriile din judeţ pentru alegerile din 5 iunie. Şi ALDE Argeş continuă să  prezinte candidaţii pentru funcţiile de primari. Doi foşti liberali au ales să treacă la ALDE şi să candideze la primăriile Uda şi Topoloveni. La primăria Uda candidează Mihai Pandelică, chiar fostul preşedinte PNL Uda.
”Am hotărât să vin în echipa ALDE deoarece în PNL nu mă mai consider reprezentant, consider că PNL-ul astăzi a ajuns să-şi piardă identitatea liberală. PNL-ul reprezintă

Să fim jigodii, dar nu pe bani! Țărănistul Gheorghe Dinescu vrea presă aservită partidului

Luni, 28 Martie 2016 15:22

Partidul Țărănesc a fost un partid politic format după primul război mondial sub conducerea lui Ion Mihalache, care, în anul 1926 a fuzionat cu Partidul Național Român pentru a forma Partidul Național-Țărănesc. Continuatorul vechiului partid este actualul PNȚCD. De-a lungul timpului, partidul a fost legat de nume mari ale politicii și culturii române ca: Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Ion Diaconescu, argeșeanul Ion Mihalache, iar acum, Gheorghe Dinescu. Tot argeșean și el și președintele PNTCD Argeș. Și cu asta s-a spus cam tot despre ce au în comun partidul și iluștrii înaintași, cu simpaticul Gheorghe Dinescu. În schimb, el are multe de spus, atât în Consiliul Local

 

Umaniştii critică neparticiparea românilor la vot

Luni, 28 Martie 2016 15:21

Liderii argeşeni ai Partidului Puterii Umaniste consideră că o clasă politică responsabilă, capabilă să schimbe în bine cursul României, poate fi legitimată de votul tuturor românilor, deci şi de al celor care până acum  nu prea au votat. ,,Unde greşim? Nu cumva greşim că nu ne implicăm în proporţie foarte mare la vot, nu cumva cei care stau pe margine şi nu au parti-pris-uri cu o forţă politică, dar ca şi o acţiune civică nu merg să amendeze. Poate părerea lor ar cântări mult şi ar conta?”, a declarat Dănuţ Bulf  vicepreşedintele PPU-SL Argeş. Partidul Puterii Umaniste are organizaţiile conturate în proporţie de 80% în nordul judeţului şi peste 40% în sudul judeţului. Filiala judeţeană a Partidului Umanist condusă de Cornel Lazăr continuă eforturile de organizare în teritoriu în speranţa obţinerii unui scor bun la alegerile din 5 iunie. L.S.

PAM are candidați pentru 11 localități din zona Muscelului

Luni, 28 Martie 2016 14:38

# Mircea Andrei a prezentat echipa argeșenilor din Câmpulung

Partidul pentru Argeș și Muscel și-a lansat joi, la Câmpulung, candidații pentru unsprezece localități. Cap de listă este renumitul profesor Constantin Staicu, cel care a intrat în lupta pentru municipiul Câmpulung cu șanse reale de a câștiga. Nici celelalte candidaturi pentru primăriile din zona Muscelului nu pot fi trecute cu vederea, fie că vorbim despre oameni cu expriență administrativă - precum cea a lui Cristinel Moise, fostul primar de la Vlădești care face echipă cu viceprimarul Făgărășanu Gheorghe de la PSD, sau de tinerețea insuflată de Pescaru Georgiana de la Mioarele, o profesoară de 24 de ani care nu a mai făcut politică până acum sau generalul

 

Florea Ene a intrat oficial în cursa pentru Primăria Moșoaia

Luni, 28 Martie 2016 10:03

PSD şi-a lansat oficial candidatul pentru funcţia de primar al comunei Moșoaia, în persoana actualului primar, Florea Ene.  Evenimentul a avut loc duminică, la Căminul Cultural din comună. La lansare au fost prezenţi preşedintele executiv al PSD Argeş, Cristian Gentea, deputatul Cătălin Rădulescu, primaru Ion Dumitru de la Albota,viceprimarul Piteștiului, Cornel Ionică, Ion Mînzînă, vicepreşedinte PSD Argeş,consilierii județeni Marian Clipici și Gabriel Bratu şi peste 300 de locuitori ai comunei Moșoaia. După votul în unanimitate exprimat în favoarea lui Florea Ene şi a listei de consilieri locali din partea PSD pentru comuna Moșoaia, edilul comunei a adresat câteva

Primarii din proiectul jurnalistic ”Atac de Argeș” al președintelui Tecău, contraatacă!

Luni, 28 Martie 2016 09:03

Un scandal cu nume grele a izbucnit deja în urbea noastră, și care îl are ca personaj central pe Florin Tecău, președintele Consiliului Județean Argeș. Directorul ziarului Atac de Argeş, Florin Paraschivescu, care se află în arest pentru șantaj, a declarat în faţa anchetatorilor că a fost adus în județ chiar de Florin Tecău. Conform declarației lui Paraschivescu, președintele CJ îi dădea lunar 5.000 lei pentru a

 

Primarul PSD al comunei Uda va candida pe 5 iunie din partea Partidului pentru Argeş şi Muscel

Miercuri, 23 Martie 2016 14:52

„Astazi facem un anunţ privind candidaturile Partidului pentru Argeş şi Muscel  în judeţul Argeş. Aşa cum am promis, vom aduce în continuare în faţa dumneavoastră, oameni reprezentativi pentru comunitatea argeşeană şi oameni care au confirmat încrederea cetăţenilor. Îi anunţăm astăzi candidatura domnului Gheorghe Neagu, primarul comunei Uda, care se va alătura în data de 5 iunie candidaţilor Partidului pentru Argeş şi Muscel. Îl felicit şi îi urez bun venit în proiectul de judeţ al PAM, cu care sperăm

Tudor Pendiuc: „Și la vară tot eu voi fi primar!”

Luni, 21 Martie 2016 23:54

Întâlnirea dintre Tudor Pendiuc și Liviu Dragnea i-a dat și mai mult aripi către un nou mandat, primarului nostru. Cum codul de etică al PSD se aplică doar pe ici, pe colo, și nicidecum în punctele esențiale, vorba unui lider local, pe numele său Ion Mânzână: „Nici alte partide nu își respectă codul de etică, noi de ce am face-o?!“, fostul oaspete al Beciului Domnesc are liber la candidatură. Pe care și-o dorește cu ardoare, lucru mărturisit direct lui Liviu Dragnea și voalat prin emisiuni la tv, alegătorilor. Ca un vecin bun, tânărul cu mustață din Teleorman, îi dă binecuvântarea mai tomnaticului riveran din Olt, în misiunea de a-i conduce, din nou, pe  muntenii din Pitești.

 

Pagina 72 din 141

«ÎnceputAnterior71727374757677787980UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea