Politic

Polexe nu se vede plecat din Consiliul Județean

Luni, 11 August 2014 22:31

# Constantin Polexe, vicepreşedinte CJ Argeş:  “Este problema unora că eu le stau în gât. Nu există un termen până la care voi rămâne în această funcţie!” În contextul în care liderii PDL și PNL au pus bazele unui ….mare partid de dreapta, liberalul Constantin Polexe, (încă) vicepreşedintele Consilului Judeţean Argeş, rămâne la  părerea, convenabilă,  că cea mai bună majoritate este cea pe care au dorit-o cetățenii (PSD+PNL)
Şi cum, în condiţiile în care liderul liberalilor argeşeni,  Iani Popa, spune cu tupeu că PNL-ul face opoziţe, iar Constantin Polexe e încă la putere, iar, pe

 

Organizaţia Judeţeană a PLR Argeş s-a constituit oficial

Luni, 11 August 2014 22:30

Primul Congres al Partidului Liberal Reformator (PRL) a avut loc la Palatul Parlamentului în zilele de 1 si 2 august. Pe parcursul primei zile au luat cuvântul atat lideri ai partidului cat şi invitaţi, printre aceştia din urma numărându-se prim-ministrul Victor Ponta, viceprim-miniştri Daniel Constantin şi Gabriel Oprea, fostul consilier prezidenţial, Zoe Petre, viceprim-ministrul Guvernului Republicii Moldova şi reprezentant al Partidului Liberal Reformator din Republica Moldova, Tatiana Potîng, dar şi vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova şi copreşedinte al Partidului Liberal Reformator din Republica Moldova, Oleg Bodrug.

Deputatul Cătălin Rădulescu s-a împrietenit cu el însuşi. Doamne-ajută!

Luni, 04 August 2014 00:00

# Jenant: tot ”băsiștii” sunt de vină și pentru auto-complicațiile deputatului de pe Facebook. Când te-apasă frustrările, să ai ca sprijin umărul unui prieten e mare lucru. Numai că prietenii adevăraţi, gata să rişte consecinţe personale neplăcute pentru a fi alături de tine, capabili să vadă profunzimi  dincolo de aparenta  superficialitate a  unei poze cu-n parlamentar în chiloţi, nu-i găseşti pe toate drumurile. Îi alegi sau, după caz, îi construieşti pe FB! Sătul

 

“Chiar dacă ne-au făcut în toate felurile, mergând până la ne numi ciocoi, un PP-DD poate fi mai bun pentru noi decât un PNL”

Luni, 04 August 2014 00:00

# Spune deputatul Cătălin Rădulescu despre colaborarea PSD cu PPDD. Scopul scuză mijloacele, pare a spune deputatul PSD de Argeş, Cătălin Rădulescu, atunci când vorbeşte despre protocolul de colaborare parlamentară si locală încheiat  între PSD si PP-DD,  document tradus drept  un acord politic ce prevede că... până îşi va atinge scopul, PSD va susţine şi promova în cadrul coaliţiei de guvernare unele politici publice şi proiecte guvernamentale cuprinse

Deputat Theodor Nicolescu: „Programul politic al Alianţei PNL-PDL stabileşte ca prioritară realizarea proiectului de cadastrare a terenurilor agricole!”

Luni, 04 August 2014 00:00

Sâmbătă, 26 iulie 2014 a avut loc Congresul reunit al celor două mari partide de dreapta din România - Partidului Naţional Liberal şi al Partidului Democrat Liberal. Au fost puse bazele Alianţei Creştin Liberale precum şi a viitorului partid care va rezultă din fuziunea PNL şi PDL, partid care va păstra denumirea de Partid Naţional Liberal.
Alături de documente de ordin intern, cu această ocazie a fost stabilit şi Programul Politic al noii formaţiuni politice structurat pe mai multe capitole:

 

Pagina 351 din 562

«ÎnceputAnterior351352353354355356357358359360UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea