Politic

Președintele PDL Argeș critică reacția autorităților cu privire la inundațiile din țară

Luni, 28 Aprilie 2014 00:00

# Deputat Cătălin Teodorescu: Se întocmesc hărţi de hazard, se cheltuiesc sume enorme, dar pentru ce? Să ştim unde vor fi inundaţii? Dacă în România plouă continuu timp de o săptămână, cu siguranţă că vor fi şi inundaţii. Acest lucru se întâmplă în fiecare an, poate chiar de mai multe ori pe an dar, culmea, de fiecare dată autorităţile se miră că apele au acoperit drumurile, şcolile, casele. Judeţul nostru nu face şi nu a făcut excepţie de la inundaţii deşi prin regularizarea râului Argeş se poate spune că situaţia este mult mai bună decât în alte zone.

 

Daniel Constantin, despre efectele inundaţiilor asupra culturilor agricole: “Nu sunt suprafețe extinse compromise”

Luni, 28 Aprilie 2014 00:00

Prezent la Piteşti  cu prilejul Conferinței Naționale PNDR 2014-2020 "Satul românesc are viitor", ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit nu doar despre  măsurile din Programul Național de Dezvoltare Rurală, ci şi  despre inundațiile din ultima perioadă şi despre generalizarea sistemului de acoperire din fondurile mutuale a pagubelor produse culturilor. Vicepremierul a explicat că mai îngrijorătoare decât pagubele provocate de precipitaţii este seceta  care “afectează suprafețe mult mai extinse decât inundațiile, din punct de vedere al agriculturii.” Cât despre inundaţii, “urmează să facem o evaluare și

Luni, tragerea la sorţi a judecătorilor care vor face parte din BECJ Argeş

Luni, 28 Aprilie 2014 00:00

Luni 28 aprilie,  la Tribunalul Argeş va avea loc  desemnarea prin tragere la sorţi a celor doi judecători care vor face parte din Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean Argeş  pentru alegerea  preşedintelui Consiliului Judeţean la scrutinul din 25 mai 2014. În Argeş, vor fi organizate câte 518 secţii de votare pentru cele două scrutine şi vor exista birouri electorale diferite pentru fiecare scrutin în parte. Secţiile de votare vor fi organizate în aceeaşi locaţie, însă birourile electorale vor funcţiona, de regula, în încăperi diferite.

 

Angiograful, în detrimentul Spitalului Regional!?

Luni, 28 Aprilie 2014 00:00

# Narcis Sofianu, consilier județean PNL, susține că s-a luat, deja, hotărârea ca Piteștiul să nu aibă Spital Regional. În anul 2006, gândurile și intențiile autorităților locale și centrale, referitor la municipiul Pitești, se îndreptau către construcția unui nou spital, ce urma să deservească mai multe județe din împrejurimi, cu titlu de Spital Regional. Astfel că, în acea perioadă amintită, pe vremea când Narcis Sofianu făcea parte din Consiliul Local Pitești, s-a luat o hotărâre de CL ce privea punerea la dispoziție a unui teren pe strada Depozitelor unde urma să se construiască mult trâmbițatul, la acea vreme, Spital

La propunerea lui Crin Antonescu, Ion Popa a fost desemnat vicepreședinte executiv al PNL la nivel național

Luni, 14 Aprilie 2014 00:00

În urmă cu doar câteva săptămâni, atunci când liderii naționali ai PNL au venit în Argeș, Crin Antonescu și-a manifestat intenția de a-l propune pe senatorul Ion Popa, președintele filialei PNL Argeș, în funcția de vicepreședinte executiv al PNL la nivel național.  „Există un interes special al PNL pentru anumite organizaţii şi primele trei sunt Argeşul, Prahova şi Constanţa, judeţe importante din toate punctele de vedere, în care avem organizaţii care au crescut, chiar spectaculos, şi în care s-a muncit foarte mult. Ion Popa va face parte din conducerea naţională, pentru că intenţionez să propun cooptarea domniei

 

Pagina 362 din 561

«ÎnceputAnterior361362363364365366367368369370UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea