Politic

Mihai Oprescu va fi prefect, iar Florin Tecău, candidatul PSD la şefia CJ Argeş

Luni, 24 Martie 2014 00:00

# Chiar dacă Tudor Pendiuc  ţine  să păstreaze suspansul, opţiunile PSD sunt clare. Deşi joi, primul ministru Victor Ponta, aflat în vizită  în Argeş, n-a avut ce prefect să anunţe pentru că–n PSD Argeş negocierile nu păreau încă încheiate, în seara aceleiaşi zile, conducerea social-democraților argeșeni s-a hotărât nu doar asupra candidatului partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș, ci şi asupra viitorului prefect.  Dacă în cazul lui Florin Tecău -candidatul PSD pentru președinția Consiliului Judeţean - lucrurile sunt cât se poate de limpezi, actualul  interimar  de la CJ fiind confirmat de

 

Angiograful, Transfăgărăşanul şi proiectul Molivişu – promisiunile făcute de Ponta la pachet cu Autostrada Piteşti-Sibiu

Luni, 24 Martie 2014 00:00

Chiar dacă neconcordanţa între declaraţiile ministrului Şova şi cele ale premierului Ponta a părut  uşor penibilă, Argeşul a primit totuşi asigurări că lucrările la Autostrada Piteşti-Sibiu, obiectivul care a scos în stardă sindicaliştii de la Dacia, vor fi realizate în perioada 2014 – 2020.

“O chestie politică între mine şi domnul Băsescu”

Victor Ponta a explicat că invocata concurenţa între Piteşti-Sibiu, Comarnic-Braşov a fost, de fapt,  o minciună. „Am avut discuţii şi cu administratorii uzinei de la Mioveni, şi cu primarul, am  reiterat care sunt proiectele majore de infrastructură care privesc judeţul Argeş. Am vrut să luăm din nou punct

PMP Argeș are trei variante pentru Consiliul Județean

Luni, 24 Martie 2014 00:00

Preşedintele PMP Argeş, Daniel Dragomir a declarat în conferinţa de presă de săptămâna trecută că, în eventualitatea anunţată a alegerilor parţiale pentru preşedinţia Consiliul Judeţean, PMP are stabilită deja o strategie şi a identificat trei nume. “Noi suntem pregătiţi pentru orice bătălie electorală. Până în prezent lupta electorală nu s-a dat pe idei, totul s-a raportat la maşinăria de vot a PSD. Lucrurile s-au schimbat, electoratul vrea altceva, iar maşinăria de vot a PSD a început să scârţâie. PMP Argeş are trei nume pentru alegerile la CJ,

 

Președintele PNL Argeș, senatorul Ion Popa, îi critică din nou pe membrii guvernului Ponta

Luni, 24 Martie 2014 00:00

Atât atunci  când era la putere cât mai ales acum, de când se află în opoziție, liderul liberal argeșean, senatorul Ion Popa, a fost și este un critic vehement al guvernului Ponta pe diferite proiecte, „pe ici pe colo, și anume în punctele esențiale”. Un subiect mult dezbătut de liderul liberal argeșean este Autostrada Pitești – Sibiu pentru care a adus multe critici la adresa ministrului Dan Șova, care renunțase la acest proiect în favoarea Autostrăzii București – Alexandria ce era susținută de Liviu Dragnea.

Se întocmesc listele din care vor fi desemnaţi preşedinţii secţiilor de votare

Luni, 24 Martie 2014 00:00

Persoanele interesate pot depune la Primăria Piteşti cereri de înscriere în listele cuprinzând juriştii sau în listele cuprinzând persoanele cu o bună reputaţie, din care vor fi desemnaţi  preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din municipiul Piteşti, precum şi locţiitorilor acestora, la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din data de 25 mai 2014.
Listele vor fi înaintate Instituţiei Prefectului - Judeţul Argeş în vederea avizării de către Autoritatea Electorală Permanentă, şi ulterior, a desemnării prin

 

Pagina 367 din 561

«ÎnceputAnterior361362363364365366367368369370UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea