Politic

Parlamentarii argeşeni ai PD-L şi PNL – dezinteresaţi de soarta bugetarilor

Marţi, 15 Iunie 2010 16:39

# Singurii care au răspuns prezent la întâlnirea cu liderii de sindicat au fost social democraţii. Săptămâna trecută, am constatat, o dată-n plus, care-i atitudinea politicienilor vis-a-vis de situaţia dificilă pe care o traversează România. În fapt parlamentarii argeşeni liberali şi democrat liberali le-au dat cu flit liderilor de sindicat care i-au invitat la o discuţie pe marginea măsurilor de austeritate.

 

Marian Fulga vrea în UNPR?

Marţi, 15 Iunie 2010 16:16

# Fostul preşedinte al PRM Argeş e tentat să caute alt partid. PRM Argeş se duce la fund. Demiterea lui Marian Fulga din fruntea filialei judeţene a partidului a atras după sine nu mai puţin de trei preşedinţi care s-au perindat la şefia organizaţiei din martie până acum. Uite aşa a ajuns formaţiunea politică a lui Corneliu Vadim Tudor să-şi caute lider în fiecare lună, dacă nu şi mai des.

Cheltuielile deputaţilor, ţinute la secret

Marţi, 15 Iunie 2010 16:15

Vă relatam, în ediţia de săptămâna trecută a publicaţiei noastre, despre măsurile propuse de Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, privind reducerea cu până la 50% a cheltuielilor parlamentarilor. La o aşa veste, Opoziţia a sărit ca arsă, în timp ce Puterea a acceptat iniţiativa, în semn de solidaritate faţă de poporul român.

 

Senatorul Tămagă îl apără pe colegul Bădescu. Păcat că nu-l crede nimeni...

Marţi, 08 Iunie 2010 14:07

Traian Băsescu, preşedintele României, s-a apucat de făcut ordine prin partidul care l-a susţinut în campania electorală, spre bucuria social democraţilor. Astfel, şeful de la Cotroceni le-a spus demnitarilor PDL că e cazul să aleagă între funcţie şi business-uri, că prea îi arată lumea cu degetul cum că ar face afaceri cu statul.

Cinteză – mai bogat cu o Toyota şi cu un Tonitza, Boureanu – mai bogat cu un motor

Marţi, 08 Iunie 2010 13:46

Agenţia Naţională de Integritate a fost „scutită” de sarcina de control, precum şi de aceea de a face sesizări. Decizia aparţine Curţii Constituţionale, care a găsit drept neconstituţionale unele dintre activităţile ANI. Prin urmare, demnitarii şi funcţionarii publici nu vor mai fi obligaţi să-şi completeze

 

Pagina 555 din 561

«ÎnceputAnterior551552553554555556557558559560UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea