Acțiune de ecologizare la Săpata

Luni, 30 Septembrie 2019 16:26

O acțiune frumoasă s-a desfășurat, săptămâna trecută, în localitatea Săpata. Aici, printr-o inițiativă ce a inclus școlile comunei, biblioteca locală dar și primăria, s-a strâns, prin voluntariat, gunoiul din mai multe zone.
Teona Ghinea Truță, bibliotecar:  Astăzi am sărbătorit ”ZIUA MONDIALĂ A CURĂȚENIEI, ARGEȘUL MAI CURAT!” Ne-am adunat cu mic cu mare, în frunte cu cel mai bun gospodar al comunei noastre, domnul primar Micu Ionuț-Laurențiu , copiii, însoțiți de părinții lor, dar și de cadrele didactice ale celor două școli de pe raza comunei, Școala Primară Alexandru Guță- Găinușă, Grădinițele, Școala Gimnazială ” Dumitru Udrescu ” Săpata , de unde nu putea lipsi reprezentanta Bibliotecii Comunale ”Artur Silvestri”. Vremea a ținut cu noi așa că am pornit pentru a ecologiza împrejurimile școlilor, ale Bazei Sportive și a râului Cotmeana iar acțiunea s-a încheiat cu răcoritoare oferite de domnul primar ca o răsplată pentru munca depusă! Mulțumim tuturor și sperăm să avem o comună mai curată!

Între 10-13 octombrie are loc Târgul Toamna Piteșteană, ediția a XIV-a

Luni, 30 Septembrie 2019 16:24

Consiliul Local Piteşti a votat proiectul de hotărâre privind organizarea Târgului Toamna Piteşteană, ediția a XIV-a. Consilierii locali au decis că evenimentul va avea loc în perioada 10 – 13 octombrie. Cu această ocazie, în Piața Vasile Milea și în zona centrală vor avea loc o serie de activități comerciale cu specific agricol și agroalimentar, expoziții cu vânzare de produse de artizanat și terase de alimentație publică. De asemenea, manifestările pot continua la solicitarea agenților economici sau a producătorilor agricoli, în perioada 14 – 20 octombrie 2019. Zeci de comercianți vor împânzi centrul orașului cu fructe şi legume de sezon, brânzeturi, preparate tradiționale din carne, vin, must şi nu numai.

 

 

Consiliul Concurenței: „La Piteşti există un loc amenajat pentru parcare pentru două autoturisme înmatriculate”

Luni, 30 Septembrie 2019 16:19

Autorităţile administraţiei publice locale nu au o abordare unitară în ceea ce priveşte înfiinţarea şi administrarea parcărilor publice, astfel încât să crească eficienţa gestionării acestora şi se reducă dezechilibrele dintre numărul autoturismelor şi numărul locurilor de parcare, informează Consiliului Concurenţei. Analiza respective a fost derulată pe piaţa serviciilor de parcare publică cu plată la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ Braşov, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Craiova.

Deszăpezirea drumurilor județene costă, iarna aceasta, 108 miliarde lei vechi!

Luni, 30 Septembrie 2019 16:17

# Propunerea este pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean din 30 septembrie. Iată celelalte propuneri

Iarna aceasta vom avea o deszăpezire scumpă, de 10.894.034 lei (TVA inclus).  Propunerea, ce conține și prețul respectiv, este inclusă în documentația punctului 14 de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de luni, 30 septembrie. Iată și celelalte puncte.

 

A început pregătirea pentru iarnă! Regia de Drumuri Argeș achiziționează nisip și sare de aproape 2,4 milioane lei

Luni, 30 Septembrie 2019 16:13

Peste 17.000 de tone de nisip și 5.000 de tone de sare vor fi achiziționate în Argeș pentru această iarnă de către Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș. Sarea și nisipul vor fi achiziționate prin licitație, pe loturi.

S-au deschis cursurile de master, la Mioveni

Luni, 30 Septembrie 2019 16:11

Săptămâna trecută, în Sala Amfiteatru a Liceului Teoretic “Iulia Zamfirescu” Mioveni a avut loc deschiderea oficială a cursurilor de master. După intonarea imnului Gaudeamus Igitur, elevii talentaţi ai Liceului Teoretic “Iulia Zamfirescu” Mioveni (Trupa “Micii Actori”, coordonaţi de Daniela Stoica şi inegalabila Alexia Niculae) au oferit un scurt moment artistic foarte apreciat de toţi cei prezenţi: invitaţi, profesori şi studenţi. Au urmat discursurile invitaților și profesorilor.

 

Scandal pe transportul public, la Bradu

Luni, 30 Septembrie 2019 15:55

Ape tulburi la Bradu, pentru transportul public de călători. Așa cum cere legea, s-a organizat, anul acesta, licitație. Nemulțumirea firmei care a asigurat serviciile, până acum câteva luni, a fost aceea că asocierea câștigătoare, Kraft Spedition și Ovidiu Trans, era înscrisă, cu aceleași mașini, la o altă licitație, la Consiliul Județean Argeș. Între timp, asocierea menționată și-a retras oferta de la CJ, rămânând la Bradu, unde a și câștigat. Alpin Star SRL, unul din cei patru perdanți, a contestat câștigătorul la CNSC, însă fără succes.

Click AICI pentru a vizualiza decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor

Piteștenii care beneficiază de venit minim garantat, scoși la muncă de municipalitate

Luni, 30 Septembrie 2019 15:52

Consiliul Local al Municipiului Pitești a aprobat planul cuprinzând acțiunile și lucrările de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi efectuate de către persoanele beneficiare de ajutor social, apte de muncă. Întocmit de Primarul Municipiului Pitești, programul este fundamentat pe necesarul de lucrări specifice, comunicat de către instituțiile și serviciile publice aflate sub autoritatea Consiliului Local.

 

Avocatul Poporului are în vedere realizarea unei anchete privind siguranța în școli

Luni, 30 Septembrie 2019 15:50

Instituția Avocatului Poporului Biroul Teritorial Pitești a primit mai multe sesizări din partea cetățenilor. Printre cele mai frecvente probleme reclamate, la nivelul județului Argeș, sunt cele legate de modul de calculare a pensiilor, de modul greoi de obținere de adeverințe de la arhivele diverselor societăți comerciale sau cele legate de dosarele de despăgubiri de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților fiind înregistrate întârzieri mari în formularea de răspunsuri.

Dănuț Dinu, în timpul ședinței de Consiliu Local Pitești: „Propun sesizarea DNA!”

Luni, 30 Septembrie 2019 15:38

La ședința ordinară de Consiliu Local Pitești s-a aprobat  constituirea unei comisii de analiză și verificare a litigiilor dintre Municipiul Pitești și SC Orentex SRL.
Este vorba de cazul Orentex, firma căreia administrația locală trebuie să-i plătească peste 11 milioane de lei, ca urmare a unei decizii a instanţei de judecată privind blocarea construcţiei unui bloc.

 

„Sărbătoarea recoltei pe Valea Argeșelului” - o reușită

Luni, 30 Septembrie 2019 15:35

# Evenimentul de la Mioveni a avut și o latură caritabilă

Must proaspăt, vin, țuică, pastramă, cașcaval afumat, miere, fructe și mult praz, dar și distracție și voie bună – așa s-ar putea rezuma evenimente desfășurate weekendu-ul trecut la Mioveni.  „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului”, Târgul meșterilor populari” și „Festivalul Național al Prazului” au atras mii de persoane.

Primarul de la Vlădești a dat în judecată comuna pe care o conduce

Luni, 23 Septembrie 2019 23:13

# Edilul Cristian Dică Hristu își cere drepturile salariale pe care le-a pierdut, în perioada în care a fost demis

Cristian Dică Hristu, edilul de la Vlădești, a dat în judecată comuna pe care o păstorește. Primarul își cere drepturilor salariale pe care le-a pierdut, în perioada în care  a fost demis.  Pe rolul Tribunalului Argeș a fost deschis un dosar, încă din aprilie 2019, care are ca obiect „obligaţia de a face plată indemnizaţie primar pentru perioada 22.08.2017-27.10.2018 actualizată cu indicele de inflaţie”. Primul termen al procesului s-a desfășurat pe 16 septembrie a.c. Dosarul a rămas în pronunțare.

 

Primăria Pitești dezvoltă sistemul electronic cu bonuri de ordine și în alte centre ale Direcției Impozite și Taxe Locale

Luni, 23 Septembrie 2019 23:13

Direcția Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Pitești a instalat, pentru o perioadă de 60 de zile, Sistemul Electronic de Dirijare și Ordonare-SEDO (sistem electronic cu bonuri de ordine). Acest sistem este un sistem electronic util, modern și economic, fiind recomandat în special instituțiilor publice care desfășoară activități specifice de relații cu publicul.
Modul de utilizare al sistemului este foarte simplu:

La Moșoaia s-a turnat primul strat de asfalt pe strada Smeura de Sus

Luni, 23 Septembrie 2019 19:53

# Proiectul este finanțat cu bani europeni și are valoare de peste 1 milion de euro!

S-a turnat, zilele trecute, primul strat de asfalt pe strada Smeura de Sus, în Moșoaia. Această localitate a reușit să primească suma de peste 800.000 de euro pentru modernizarea drumului comunal 154, care face legătura între Moșoaia și Pitești, traversând satul Smeura de Sus pe o lungime de peste 3,5 km.

 

Campanie de strângere de semnături la Ștefănești. Primărița Jenica Dumitru cere ajutorul locuitorilor pentru achiziționarea Creșei „Dacia”

Luni, 23 Septembrie 2019 19:28

Pe fondul opoziției din Consiliul Local Ștefănești, aproape orice proiect propus de primarul Jenica Dumitru este sortit eșecului, neprimind  numărul necesar de voturi din partea consilierilor. Aceeași problemă a fost întâmpinată și în cazul achiziționării unei creșe situată în oraș, care se află în posesia Automobile Dacia.  Conducerea Groupe Renault România a cerut conducerii orașului Ștefănești suma de 128.000 de euro pentru achiziționarea imobilului, care are rol de creșă. Este vorba despre un teren situat în intravilanul orașului, în suprafață de 3212 mp, categoria de folosință „curți construcții”, din care 349 mp suprafață construită -„Clădire Creșă.

Angajații Primăriei Pitești și cei ai Primăriei Mioveni au renunțat pentru o zi la mașinile personale

Luni, 23 Septembrie 2019 19:24

Ziua fără mașini a fost marcată la Primăria Pitești și la Primăria Mioveni. Angajații au venit, vineri, 20 septembrie, la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun. Acțiunea a fost menită să transmită mesajul necesității reducerii emisiilor de gaze de eșapament.
An de an, în intervalul 16 – 22 septembrie, se desfășoară Săptămâna Europeană a Mobilității (SEM), o campanie anuală privind mobilitatea urbană durabilă, organizată cu sprijinul Comisiei Europene,

 

Școală complet renovată, la Albota, cu bani europeni

Luni, 16 Septembrie 2019 14:30

În prima zi a anului școlar 2019 - 2020, conducerea Consiliului Județean Argeș, președintele Dan Manu și de vicepreședintele Ion Mînzînă, împreună cu președintele interimar al Senatului României, senatorul Șerban Valeca, senatoarea Cristina Stocheci, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, precum și cu inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, au participat, alături de primarul Ion Dumitru și de comunitate, la festivitatea ocazionată de inaugurarea Școlii Sanda Movilă din comuna Albota.

Se pregătește rețeaua de termoficare pentru noul sezon de încălzire

Luni, 16 Septembrie 2019 14:28

Termo Calor Confort S.A. anunță că începând cu data de 16 septembrie 2019 va proceda la încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică pentru încălzire, în vederea pregătirii rețelei de termoficare pentru noul sezon de încălzire 2019 - 2020.

 

Lucruri inedite despre istoria localității Bradu. A fost prima comună electrificată din Argeş

Luni, 16 Septembrie 2019 13:49

În materialul următor vă prezentăm date interesante despre istoria localității Bradu și lucruri mai puțin cunoscute: în 1949, la conducerea comunei a fost instalată Ioana Mușat, prima femeie-primar din Argeș; în 1956, Bradu era prima comună electrificată din judeţ, iar în 1977, comuna se situa între primele 10 localităţi rurale din ţară, ca număr de locuitori: 6.698 de persoane. Comuna Bradu ne dezvăluie câteva detalii fascinante ale istoriei sale.

Investițiile continuă la Bradu!

Luni, 09 Septembrie 2019 13:52

# Se extind rețelele de canalizare menajeră, pluvială și de gaze, se amenajează trotuare și se fac lucrări de modernizare la bisericile din localitate

Localitatea Bradu se află într-o continuă modernizare! Investiții importante se desfășoară în comună în această perioadă. Se extind și se modernizează rețelele de canalizare menajeră și pluvială, dar și rețeaua de gaze, se amenajează trotuare și podețe de acces în gospodării, iar la bisericile din Bradu de Jos și Geamăna se fac lucrări de modernizare.

 

Pagina 77 din 198

«ÎnceputAnterior71727374757677787980UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea