DSP Argeș, în inspecție la noul spital de la Mioveni

Luni, 01 Aprilie 2019 19:58

Pe șantierul noului spital din Mioveni s-a desfășurat săptămâna trecută o vizită a reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Argeș. Cum momentul inaugurării uneia dintre cele mai moderne unități spitalicești din țară este din ce înc e mai aproape, o echipă de specialiști din cadrul DSP Argeș, condusă de directorul dr. Sorina Honțaru, s-a aflat în inspecție pe șantierul noului spital.

Primarul din Valea Iașului reia eforturile de înfrățire cu localități din Republica Moldova

Luni, 01 Aprilie 2019 19:55

S-a împlinit, luna trecută, un an de la semnarea primelor Declarații de Unire din Argeș, la Corbi și Valea Iașului, cu ocazia semnării acordurilor  de înfrăţire şi parteneriat între localitățile argeşene  şi comuna Baimaclia, din Republica Moldova – cu comuna Corbi, și Baimaclia și Fîrlădeni – cu comuna Valea Iașului.  Pentru acest eveniment, moldovenii au înfruntat  vremea rea și au venit de peste Prut cu inima deschisă, atât la Corbi cât și la Valea Iașului.

 

Investițiile în infrastructura rutieră sunt prioritare la Negrași, în 2019

Luni, 01 Aprilie 2019 19:43

În comuna Negrași, au fost realizate investiții în învățământ, sănătate și infrastructură. Autoritățile locale au pus accent alături de Consiliul Județean Argeș și pe infrastructura sanitară. Astfel, în comuna Negrași, funcționează două dispensare, în satul Bârlogu și în satul Negrași, care asigură serviciile medicale necesare pentru comunitate. Dintre acestea, dispensarul din satul Negrași a fost construit prin programul guvernamental PNDL II și prin cofinanțarea Consiliului Județean Argeș. Astfel, unitatea sanitară este una modernă, dotată cu aparatură medicală performantă. În cadrul dispensarului, funcționează mai multe cabinete, printre care și unul de stomatologie.

Imaginea Câmpulungului, un întreg șantier

Luni, 01 Aprilie 2019 19:38

Dacă procesul de reabilitare din Piața Centrală a municipiului s-a finalizat, cel de-al doilea proiect avut în vedere a transformat centrul Câmpulungului într-un adevărat șantier. Modernizarea și reamenajarea pieței primăriei se afla încă la stadiul de repaus, la mai bine de șase luni de la demararea celei de a doua lucrări. Proiectul ar putea să nu fie finalizat până la organizarea evenimentelor pentru zilele municipiului, ceea ce ar încurca putin socotelile administrației locale.

 

Consiliul Județean Argeș a demarat lucrările de asfaltare a DJ Băiculești - Curtea de Argeș

Luni, 01 Aprilie 2019 19:35

Consiliul Județean Argeș a demarat seria lucrărilor de infrastructură rutieră pentru anul 2019. Astfel, din această săptămână, Regia Județeană de Drumuri Argeș a început pregătirea infrastructurii pentru asfaltarea drumului județean 704H, Băiculești – Curtea de Argeș.

Primarul Ion Georgescu a primit distincția: „Performanță și succes în administrația publică””

Luni, 01 Aprilie 2019 19:32

În perioada 24-26 martie 2019, Mioveniul a fost reprezentat de primarul Ion Georgescu la Gala „A.O.R. – 25 de ani de activitate”, eveniment organizat, în capitală, de către Asociaţia Oraşelor din România. Manifestarea a reunit primari şi alţi participanţi din oraşele din întreaga ţară şi principalii parteneri de dialog din cadrul ministerelor şi comisiilor parlamentare, conform "Programului Adunării Generale AOR 2019”.

 

,,Soluții de tratare a deșeurilor pentru evitarea de la depozitare și atingerea țintelor de asumat”, aplicate în Argeș

Luni, 01 Aprilie 2019 08:58

ADI SERVSAL Argeș şi Consiliului Județean Argeș au organizat, miercuri, 27 martie, un amplu eveniment intitulat ,,Soluții de tratare a deșeurilor pentru evitarea de la depozitare și atingerea țintelor de asumat”.
Evenimentul a cuprins, pe lângă expuneri teoretice asupra problemei în cauză, susținute de Gabriel Moiceanu - director executiv ADI SERVSAL Argeș, Ion Mînzînă – vicepreşedinte CJ Argeş și Edmund Piess - director general Geocycle, și o vizită în teren, la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Depozitul Ecologic Pitești-Albota.

Topoloveni - două imobile ANL, pregătite pentru vânzare

Luni, 25 Martie 2019 16:19

Joi, 21 martie 2019, ora 14.00, la sala de ședințe a Primăriei Topoloveni, consilierii locali s-au întâlnit în ședință ordinară de consiliu local a lunii martie.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele puncte:
• Apartamentarea imobilelor ANL 2 și ANL 3 situate în orașul Topoloveni, încheierea actelor de apartamentare în formă autentică, precum și pentru împuternicirea unor persoane din cadrul primăriei care să semneze actele de apartamentare;

 

Încep lucrările de reabilitare a străzilor din Pitești

Luni, 25 Martie 2019 16:01

Mai multe lucrări importante sunt aproape de a începe în Pitești. Municipalitatea informează care este stadiul procedurilor de atribuire a lucrărilor de reabilitare a mai multor străzi din oraș. Lucrările cu operatorii economici desemnați câștigători în urma licitaților vor fi semnate numai după aprobarea bugetului Municipiului Pitești, pe anul 2019. Tot în acest an vor începe lucrările la proiectul „Sală de sport Liceul Teoretic Ion Cantacuzino”, cu o valoare 1.827.686,49 lei cu TVA. În cazul acestui proiect procedura este în derulare, depunerea de oferte fiind stabilită pe 25 martie.

Proiecte de asfaltare de peste 10 milioane de lei, la Bascov

Luni, 25 Martie 2019 16:00

Anul 2019 se anunţă a fi un an bogat în investiţii pentru comuna Bascov, care are în derulare numeroase proiecte de importanţă majoră, unele dintre acestea urmând a intra în faza de execuţie a lucrărilor sau chiar a fi finalizate în cursul acestui an. Cele mai multe proiecte de pe lista de investiţii prioritare vizează modernizarea infrastructurii rutiere, având în vedere că, pe foarte multe străzi din comună, acum, există absolut toate utilităţile, inclusiv canalizare. Însă Primăria Bascov are în plan și alte tipuri de proiecte.

 

Ion Dumitru: „Am mai făcut o dată! Ce ziceți, PSD-iștilor?

Luni, 25 Martie 2019 15:56

Primarul din Albota dă adunarea, în ajun de alegeri parlamentare, împotriva candidaților PNL. Și folosește cuvinte dure. Mesajus este adresat colegilor de partid, în special primarilor PSD. Ion Dumitru: Stimați colegi, mă uit pe lista de candidați ai PNL și îmi dau seama că nu putem lăsa să ajungă în parlamentul European astfel de oameni! Sunt oameni care nu au fost niciodată cu țara, ne-au bârfit întodeauna, au furat voturi, le-au furat fraierilor partidul, și cine știe ce mai pun la cale.

Primăria Albeștii de Argeș - pe lista neagră în județ, în urma raportului Camerei de Conturi Argeș

Luni, 25 Martie 2019 14:55

# Prejudiciu de 655.000 de lei

La Primăria Albeștii de Argeș, acțiunea de audit a Camerei de Conturi Argeș, desfășurată în august 2018 a scos la iveală un prejudiciu total de 655.000 de lei.
S-au constatat facturi pentru abonamente telefonice, fără temei legal, lucrări plătite, dar neexecutate privind sistemul de alimentare cu apă din comună, dar și lucrări decontate dar neexecutate în ceea ce privește reabilitarea drumurilor din localitate:

 

Primăria Ciomăgești - prejudiciu de 9.000 lei pentru cadourile de Crăciun oferite elevilor

Luni, 25 Martie 2019 14:54

La Ciomăgești, în urma controlului desfășurat în luna iunie 2018, au fost mai multe nereguli constatate de Camera de Conturi Argeș. Ne-a atras atenția  în mod deosebit un prejudiciu produs încă din anul 2015, dar scos la iveală abia în 2018. Primăriei Ciomăgești i se impută cadourile pentru… pomul de Crăciun, acordate unor elevi.

Primăria Câmpulung și o școală din comuna Tigveni – plăți nelegale de sute de mii de lei către angajați

Luni, 25 Martie 2019 14:52

Camera de Conturi Argeș a constatat nereguli la o școală de la Tigveni, dar și la Primăria Câmpulung privind modul în care au fost plătite drepturile salariale către angajați. Cele două instituții publice scapă de plata prejudiciilor imputate în urma Legii nr. 78/2018, din 28 martie 2018, privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială.

 

Investiții în infrastructura școlară, sanitară și rutieră, la Berevoești

Luni, 25 Martie 2019 14:43

Din 2016 și până în prezent, au fost alocate de la Consiliul Județean Argeș către comunitățile locale, sume importante pentru realizarea unor proiecte. Săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, împreună cu vicepreședintele Ion Mînzînă și cu administratorul județului, Maria Dinu, au demarat seria vizitelor în teritoriu pentru a verifica stadiul lucrărilor, unele aflate în execuție, altele fiind deja încheiate. Printre localitățile vizitate de Consiliul Județean Argeș s-a aflat și comuna Berevoești.

Ștefan Benonie, primar Aninoasa: „Unul dintre obiectivele noastre este alimentarea cu gaze a localității”

Luni, 25 Martie 2019 14:39

# Președintele CJ Argeș l-a felicitat pe edil pentru lucrările realizate în comună

Săptămâna trecută, conducerea Consiliului județean a ajuns și în Aninoasa pentru a verifica stadiul lucrărilor din localitate. CJ Argeș a investit, prin cofinanțare, în lucrările de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ din Broșteni, Slănic, Aninoasa. Clădirile au fost reabilitate, s-au construit garduri noi, au fost montate paratrăsnete, au fost forate fântâni și montate hidrofoare pentru asigurarea apei potabile.

 

Eveniment desfășurat la Pitești, sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Luni, 25 Martie 2019 14:32

Săptămâna trecută, Argeșul a fost gazda Reuniunii Directorilor în Domeniul Managementului Chimicalelor din cadrul ministerelor mediului ale țărilor membre UE, moment găzduit de hotelul Ramada, din Pitești.  La deschiderea evenimentului, desfășurat sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, au fost prezenți și vicepreședintele Senatului României, senatorul Șerban Valeca, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, vicepreședinta C.J. Argeș Simona Brătulescu, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, subprefectul Adrian Bughiu, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Pitești, Sorin Apostoliceanu.

Rețea de gaze pe întreaga întindere a comunei Rătești

Luni, 18 Martie 2019 15:48

# Primarul invită voluntari pentru a îi fi alături la acțiunea de împădurire din această primăvară

Edilii din Rătești se luptă pentru implementarea unui proiect uriaș, cel de alimentare cu gaze a întregii localități. Proiectul urmărește alimentarea cu gaze a tuturor satelor. Conducta ar urma să ajungă chiar și în cătunele izolate.

 

Orașul Topoloveni - campion al atragerii de fonduri europene

Luni, 18 Martie 2019 15:37

# Extindere alei pietonale și construire piste bicicliști
Potrivit celor comunicate recent de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, proiectul cu titlul ”Modernizare/extindere alei pietonale și construire piste bicicliști în orașul Topoloveni” a fost selectat în vederea finanțării prin fonduri europene, fiind finalizată etapa de evaluare tehnică și financiară. Proiectul își propune modernizarea și extinderea aleilor pietonale și construirea de piste de bicicliști, înființarea unui sistem de reîncărcare a autovehiculelor electrice sau hibride și a unui sistem de bike-sharing (închiriere biciclete).

Autospeciale noi pentru Serviciul Județean de Ambulanță Argeș

Luni, 18 Martie 2019 15:33

Serviciul Județean de Ambulanță Argeș primește în luna aprilie încă două ambulanțe tip C2. După ce recent SAJ Argeș a primit de la Ministerul Sănătății opt autospeciale, luna viitoare parcul auto va fi din nou suplimentat. Totul a fost posibil print-un proiect cu finanţare UE. Parcul auto actual de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş este învechit, iar întreţinerea maşinilor existente şi reparaţiile costă foarte mult. Staţia de la Piteşti şi cele opt substaţii de la Câmpulung, Curtea de Argeş, Mioveni, Topoloveni, Costeşti, Mozăceni, Rucăr şi Domneşti însumează 61 de maşini de toate tipurile.

 

Pagina 84 din 198

«ÎnceputAnterior81828384858687888990UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea