Primarul din Arefu nu vrea să dea ochii cu Constantin Nicolescu

Luni, 29 August 2011 21:34

După ce în urmă cu o săptămâna şi ceva, la ziua comunei Arefu, primarul comunei, Gheorghe Stoican, a supărat conducerea PSD, marţea trecută a făcut una şi mai rară. La ziua comunei, primarul PSD-ist nu a invitat, deloc, nu doar pe scenă, niciun şef de la centru, mai mult nu a acordat diplomă de onoare

Ziua Comunei Bogaţi, ediţia a II-a

Luni, 29 August 2011 21:32

Duminică locuitorii comunei Bogaţi au avut parte de o petrecere pe cinste organizată de edilul comunei, Ion Gârleanu.  Această petrecere a fost organizată cu prilejul zilei comunei, numită ,,Festivalul Omeniei”, fiind la ediţia a – II – a. Participanţii acestui eveniment au avut parte de demonstraţii ale tradiţiilor din zonă însemnând prin coacerea pâinii la vatră, zdrobirea şi tescuirea strugurilor, fabricarea ţuicii, prepararea

 

Locuitorii din Valea Mare Pravăţ au sărbătorit ziua comunei

Luni, 29 August 2011 11:16

Duminică, muscelenii din Valea Mare Pravăţ au sărbătorit ziua comunei, participând un număr foarte mare de locuitori. Ion Boncoi, edilul comunei, a organizat acest spectacol ce a făcut ca oamenii să mai uite de grijile cotidiene, lucru ce l-a arătat numărul foarte mare de participanţi fiind doritori de aceste evenimente.

Pe 8 septembrie este sărbătoare mare la Priboieni

Luni, 29 August 2011 11:12

Primarul Sorin Lupu (foto), organizează şi anul acesta Ziua comunei Priboieni. În ziua de Sfântă Măria Mică, comuna Priboieni îmbracă haine de sărbătoare. Odată cu ziua comunei, se va desfăşura şi târgul, cu care deja localnicii s-au obişnuit. După ce anul trecut au urcat pe scenă formaţii de renume: „Doina Argeşului”, grupul vocal bărbătesc „Doruri muscelene” şi ansamblul folcloric profesionist „Dorul”, anul acesta edilul comunei promite că va face tot posibilul ca distracţia să fie măcar la nivelul celei de anul trecut, iar formaţiile nu vor fi cu nimic mai prejos decât cele care au încântat locuitorii comunei în anii precedenţi.

 

Ziua comunei Săpata, un real succes

Luni, 22 August 2011 23:47

Luni, 15 august locuitorii cumunei Săpata au avut parte de o dublă sărbătoare, sărbătorind ziua comunei Săpata, fiind la a doua ediţie, şi tot o dată şi ziua Sfintei Marii.
Evenimentul s-a dovedit un real succes prin numărul mare de participanţi din zonă şi din comunele limitrofe fiind alături de ei şi deputatul de pe colegiul sud, Sorin Pandele. Atmosfera a fost întreţinută de către

Super ofertă de la Consiliul Județean - ghiozdane gratis pentru clasa I

Luni, 22 August 2011 23:46

Aprobată în unanimitate de către consilierii județeni luna trecută, hotărârea prin care fiecare copil care intră în acest an la școală va beneficia de câte un ghiozdan plin cu rechizite, în mod gratuit, este deja pe cale să fie implementată. Potrivit vicepreședintei CJ, Simona Bucura Oprescu, serviciul care se ocupă cu achizițiie din cadrul instituției este deja în plin proces de elaborare a caietului de sarcini pentru organizarea licitației în

 

Primarul Tudor Pendiuc speră să vină o iarnă blândă

Luni, 22 August 2011 23:45

Chiar dacă nu şi-a anunţat candidatura pentru anul viitor, domnul Pendiuc şi-a asigurat partenerii de coaliţie că vor avea toată susţinerea sa şi chiar dacă va fi o campanie murdară, lucru la care se aşteaptă, sunt pregătiţi şi pentru aşa ceva. „Nu suntem intraţi în politică de ieri, avem soluţii! Aveţi încredere, tot noi vom

Site-ul primăriei Hârseşti făcut în mare grabă şi la un preţ foarte mare

Luni, 22 August 2011 23:39

Vă relatam în numerele trecute ale ziarului nostru despre un contract de pietruire din comuna Hârseşti. I-am luat şi un interviu doamnei primar, care acum 3 luni, spunea că va face plata pe acel contract, întrucât mai are puţin şi vor fi executaţi de firma care a făcut lucrările în comună în anul 2008 şi oricum

 

Scrisoare deschisă către domnul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău

Luni, 22 August 2011 23:34

Săptămâna trecută, domnul Florin Tecău, vicepreşedinte CJ Argeş a făcut afirmaţia “Casa de Asigurări de sănătate, sursa de bani negri”. Preşedintele CAS Argeş, domnul Ştefan Ciocănel, s-a simţit obligat să îi dea un răspuns domnului Tecău, printr-o scrisoare deschisă, al cărui conţinut, îl găsiţi în întregime, în rândurile de mai jos.

Festivalul Internaţional de Folclor Carpaţi, la ediţia a XXVIII-a

Luni, 15 August 2011 21:49

Miercuri, 10 august, Consiliul Judeţean Argeş a dat startul la cea de-a V-a ediţie a „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”, o dată cu inaugurarea Centrului Biblionet de la Mioveni şi cu Festivalul Internaţional de Folclor Carpaţi – ediţia a XXVIII-a.

 

117 şcoli şi 46 proiecte de apă şi canal lăsate neterminate de Guvern

Luni, 15 August 2011 21:34

# Constantin Nicolescu: ”Noi şi primarii nu suntem consultaţi de trei ani. E o decizie pur politică, fără nicio consultare administrativă. Domnii de la ISJ sunt mari şi tari pe latura lor” Constantin Nicolescu, la conferinţa de presă a Consiliului Judeţean de săptămâna trecută, a prezentat situaţia şcolilor la acest moment. Prin programul guvernamental, Argeşul a intrat în reabilitare cu 160 de

Apele Române implicate în proiectul Let’s Do It România!

Luni, 15 August 2011 21:31

Şi în acest an Apele Române se alătură echipei  care desfăşoară proiectul Let’s Do It! România! Curăţenie într-o singură zi! La nivelul bazinului hidrografic Argeş Vedea serviciile Inspecţia Teritorială a Apei şi Exploatare vor identifica depozitele de deşeuri din apropierea apelor, participând astfel la acţiunea de cartare ce are loc în această perioadă. Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea va fi implicată în toate etapele de desfăşurare a acestui proiect, inclusiv în colectarea deşeurilor.

 

„Primul ghiozdan”- de la Consiliul Judeţean Argeş – pentru toţi elevii înscrişi în clasa I

Luni, 15 August 2011 21:29

Continuând acţiunile de sprijin social iniţiate în unităţile de învâţământ, Consiliul Judeţean Argeş a iniţiat programul „Primul ghiozdan”, prin care se doreşte asigurarea a câte un ghiozdan gratuit pentru toţi copiii care vor începe clasa întâi în anul scolar 2011-2012, venind astfel în sprijinul părinţilor si copiilor pentru a pregăti începerea parcursului scolar.

Consiliul Județean intră în proiectul de 100 de milioane de euro al Apă Canal

Luni, 08 August 2011 22:45

Societatea Apă Canal 2000 a mai făcut un pas către realizarea proiectului "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Argeş". Consilierii judeţeni au aprobat nu mai puţin de 10 hotărâri prin care acordă o cofinanţare de aproximativ 640.000 de euro pentru proiectul care valorează

 

Patronul Alprom şi Electroargeş şi-a mai cumpărat o companie

Marţi, 02 August 2011 00:54

# Cătălin Chelu a dat aproape 10 milioane de euro pentru 36% din firma Argus Constanţa. Devenit celebru atât datorită apetitului nesecat la cumpărarea de companii mari, cât şi datorită scandalului generat de presupusa mită oferită chestorului Fătuloiu, iată că omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu iese din nou la rampă, şi nu oricum, ci într-un stil mare. Şi asta pentru că, în urma unui

Au început pregătirile pentru Sărbătorile Argeşului şi Muscelului

Marţi, 02 August 2011 00:53

# Bugetul alocat este de aproximativ 10 miliarde lei vechi. În perioada 10 august - 4 septembrie 2011, CJ Argeş organizează cea de a V-a ediţie a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, serie de manifestări menite să dezvăluie lumii întregi istoria, tradiţia şi valorile judeţului Argeş. Sărbătoarea de anul acesta va

 

Procesul preşedintelui Constantin Nicolescu se va desfăşura în altă localitate

Marţi, 02 August 2011 00:52

# Soluţia va fi dată de instanţă pe data de 24 august. Procesul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost suspendat la cererea DNA. Decizia a fost luată miercurea trecută de instanţa supremă, în urma cererii procurorilor de a muta dosarul la alt tribunal.

Alternativă la FC Argeș?

Marţi, 02 August 2011 00:48

# Piteștiul își face o nouă echipă de fotbal. După o perioadă de decădere a fotbalului piteștean, în care formația fanion a orașului a ajuns, din plutonul fruntaș al primei ligi, printre codașele ligii secunde de fotbal, primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, a luat decizia înființării unei noi echipe a municipiului. Aceasta a fost deja aprobată prin hotărâre de consiliu local și va purta numele, provizoriu, de Sport Club Municipal.

 

Starea judeţului nu este tocmai roz

Marţi, 02 August 2011 00:09

# Constantin Nicolescu: În Argeş sunt şcoli neterminate, poduri care aşteaptă să cadă, alunecări de teren # Constantin Nicolescu: Domnul Bratu a ajuns cu o putere aşa de mare că suplineşte puterile Domnului. Avem 110 şcoli începute dar neterminate, pentru proiectele de apă şi canalizare s-au finaţat doar şase, care sunt la primării PDL, alunecările de teren sunt nerezolvate, sunt 28 de

Constantin Nicolescu a participat la lucrările Adunării Generale a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România

Marţi, 02 August 2011 00:06

Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, în calitate de Vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, a participat la lucrările Adunării Generale a U.N.C.J.R., ce s-au  desfăşurat în perioada 28 – 31 iulie a.c., în judeţul Constanţa.

 

Pagina 188 din 198

«ÎnceputAnterior181182183184185186187188189190UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea