Administratie

Primarul Mioveniului, premiat de Asociația Orașelor din România

Luni, 10 Aprilie 2017 13:55

În perioada 2-4 aprilie, primarul Ion Georgescu  a participat la cea de-a 25-a ediţie a Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România. Pe agenda reuniunii s-au aflat printre altele, descentralizarea, autonomia locală şi întărirea capacităţii administrative. Evenimentul  a reunit peste 100 primari şi alţi participanţi din oraşele din întreaga ţară şi principalii parteneri de dialog din cadrul ministerelor şi comisiilor parlamentare. În cadrul evenimentului, primarul Ion Georgescu a primit distincția ”Performanță și succes în administrația publică locală”.
”Dedic, în primul rând, acest trofeu cetățenilor orașului și echipei din cadrul Primăriei Mioveni, alături de care am muncit pentru a obține, cu satisfacție deplină, aprecierile reprezentanților administrației publice centrale și a conducerii AOR”, a declarat edilulul din Mioveni.

 

Pentru comuna Rociu, anul 2017 se anunță extrem de bogat în investiții

Luni, 10 Aprilie 2017 13:46

Pe parcursul acestui an, administraţia locală a comunei şi-a propus o serie de proiecte, o bună parte din investiţii fiind finanţate cu ajutorul fondurilor europene și fondurilor guvernamentale. Edilul comunei, Aurel Bălășoiu, împreună cu echipa sa de specialişti din cadrul primăriei, demonstrează astfel că Rociu este una dintre cele mai eficiente administrații din județ la absorbţia fondurilor europene. Strategia de dezvoltare locală a comunei Rociu pentru accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice îşi propune ridicarea nivelului de trai al populației.

Inițiativă curajoasă a edililor localității. Cadastru gratuit pentru locuitorii din Corbi

Luni, 10 Aprilie 2017 13:45

Din data de 28 Martie 2017, OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ ARGEȘ a demarat, cu sprijinul PRIMĂRIEI Comunei CORBI, etapa de publicare a documentelor tehnice ale cadastrului din cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică realizate, în conformitate cu Ordinul Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1158 / 22.09.2016, în Comuna Corbi, Sectorul cadastral nr. 1 din punctul Piculet – Vârtop, sat Jgheaburi (tarlaua/sola 18), în temeiul art. 9 alin. 341 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată. Afișarea documentelor tehnice ale cadastrului se va realiza pe o perioadă de 60 de zile la sediul Primăriei Corbi din localitatea Corbi.

 

În sfârșit, Regia Județeană de Drumuri Argeș va lucra cu ”sculele” proprii

Luni, 10 Aprilie 2017 13:41

# Au fost atribuite licitațiile pentru autobasculante și pentru trailerul de mare capacitate ce vor asigura nevoile de transport ale RAJD Argeș
În sfârșit, după lupte... seculare (care chiar au durat câțiva ani!) Regia de Drumuri Argeș reușește să își aducă în patrimoniu câteva mașini de tonaj mare cu care să pună, în mod serios, la treabă Stația de Asfalt de la Căteasca. Și nu numai. Licitația organizată de autoritatea contractantă – Consiliul Județean Argeș a vizat achiziționarea de 

Clădirea Casei de Pensii Argeș - reparată, cu bani din buzunar, de angajații instituției

Luni, 10 Aprilie 2017 13:23

Așa cum am scris și în urmă cu o săptămână, clădirea Casei de Pensii, în care s-au investit, în urmă cu doar câțiva ani, un milion de euro, arată ca după bombardament. Treptele de la intrare sunt sparte, tencuiala cade, punând în pericol, desigur, pe cei ce trec pe lângă pereții acesteia. Banii, mulți, care au intrat în buzunarul constructorului, atunci, nu s-au regăsit în lucrări de calitate.
Iată, însă, surpriza! Săptămâna trecută, intrarea a fost reabilitată. Gresie nouă, de calitate, a înlocuit-o pe cea spartă. Cât a costat, de data aceasta? Cine a fost constructorul?

 

Pagina 469 din 791

«ÎnceputAnterior461462463464465466467468469470UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea