Administratie

Proiecte importante în an de criză!

Miercuri, 21 Iulie 2010 19:22

Oraşul Ştefăneşti se poate mândri şi în acest cu o serie de realizări, a căror finanţare este asigurată de la bugetul local. Deşi primarul Dorin Bărbuceanu recunoaşte faptul că 2010 şi chiar 2009 n-au fost prea prietenoşi din punct de vedere economic, admite faptul că s-au găsit fonduri şi pentru respectarea

 

„La 1 septembrie vom avea gaze în toată localitatea”

Miercuri, 21 Iulie 2010 19:11

Criza economică e o realitate pentru toţi românii, doar că în unele colţuri de ţară lucrurile merg pe un făgaş ascendent, indiferent de situaţia traversată. În Moşoaia de exemplu, primarul Florea Ene se poate mândri cu ceva realizări, începute sau finalizate în această perioadă de grea încercare financiară. Aşa se face că la

Primarul din Stâlpeni, printre singurii edili argeşeni cu certificat ISU

Miercuri, 21 Iulie 2010 19:10

Calamităţile naturale din ultima perioadă n-au produs pagube doar în Moldova. Deşi nu la acelaşi nivel ca la confraţii moldoveni, şi în Argeş există zone afectate de furia naturii. Spre exemplu, comuna Stâlpeni a avut de suferit de pe urma ploilor abundente şi a viiturilor produse la începutul lunii iulie. Partea bună e că

 

Davidescu a atacat în contencios suplimentele salariale acordate de Primăriile Curtea de Argeş şi Corbeni

Marţi, 13 Iulie 2010 21:51

# Prefectul s-a supus dispoziţiilor lui Boc, pe care-l doare-n cot de contractele colective de muncă. Premierul Emil Boc ne-a arătat în ultima vreme cam cum stă treaba pe plaiurile mioritice. Dacă în urmă cu ceva ani tribunul Vadim îl ironiza pe actualul prim-ministru, despre care spunea că atunci când

Descentralizarea lasă spitalele din Argeş la mâna lui Nicolescu

Marţi, 13 Iulie 2010 21:47

# Managerii unităţilor medicale şi-ar putea pierde posturile de conducere. Procedura de trecere a spitalelor din administrarea Ministerului Sănătăţii în cea a Consiliilor Judeţene şi a Consiliilor Locale poate aduce o serie de surprize în privinţa stabilirii conducerii unităţilor medicale. După cum prevede procedura

 

Pagina 783 din 792

«ÎnceputAnterior781782783784785786787788789790UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea