Administratie

Primăria care îi ascultă pe oameni! Buget de 8 milioane de euro, la Bradu

Marţi, 30 Ianuarie 2024 09:09

 

# Cetățenii au fost consultați cu privire la cheltuirea banilor

La Bradu, de când, la conducerea primăriei a venit echipa condusă de Dan Stroe – primar și Gheorghe Negoi – viceprimar, cetățenii sunt consultați cu privire la cheltuirea banilor. Așa a fost și pentru bugetul de anul acesta. Sâmbătă, la Căminul Cultural din localitate, atât conducerea instituției, cât și consilierii locali, i-au ascultat pe cetîțeni. Le-au ascultat părerile, le-au ascultat cerințele sau, poate, nemulțumirile.

 

 

Consiliul Județean Argeș nu renunță la proiectul Molivișu

Luni, 29 Ianuarie 2024 13:21

 

Deși pare că proiectul Molivișu stagnează de foarte mulți ani, Consiliul Județean Argeș va aproba în ședința din 31 ianuarie cuantumul cotizației, în valoare de 75.000 de lei, către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – ADI Molivișu pentru anul 2024. Această cotizație anuală reprezintă suma pe care CJ Argeș o alocă Asociației pentru acoperirea cheltuielilor curente în vederea implementării proiectului „Construire pârtie de schi Vidraru A1, Ghițu Molivișu”.

Șapte milioane de lei pentru reabilitarea Bazei Salvamont Cota 2000 Transfăgărășan

Luni, 29 Ianuarie 2024 13:19

 

Consilierii județeni urmează să aprobe, pe 31 ianuarie, în ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș devizul general și indicatorii tehnico-economici faza Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiții: „Reabilitare bază de salvare montană Cota 2000 Transfăgărășan”. Valoarea totală a proiectului este una uriașă, de 7.012.734,70 lei, TVA inclus.

Baza Salvamont Cota 2000 Transfăgărășan, situată în comuna Arefu, a fost pusă în funcțiune în anul 2000 și este locul de unde salvamontiştii argeşeni pornesc în misiunile de salvare a turiştilor de pe DN 7C. Clădirea existentă, cu regimul de înălțime P+2E+M, intră în reparaţii capitale, investiția fiind finanțată din fonduri ale bugetului Consiliului Județean Argeș.

 

 

Bazinul Olimpic Pitești: agrement pentru piteșteni, performanță pentru sportivi!

Luni, 29 Ianuarie 2024 10:17

 

De la redeschiderea Bazinului Olimpic Pitești, după renovare și modernizare, atracția pentru natație a revenit în prim plan, piteștenii realizând importanța unei astfel de facilități în comunitate.

Bazinul Olimpic asigură și activități de agrement pentru iubitorii sportului, fără a impieta activitatea principală destinată dezvoltării performanței în natație, serviciile fiind permanent îmbunătățite, pe baza bunelor practici naționale și europene, încât să satisfacă pas cu pas nevoile celor ce aleg să-și petreacă timp în această bază sportivă.

 

SEdC Mioveni: „Utilizați în mod corespunzător rețeaua de canalizare”

Miercuri, 24 Ianuarie 2024 08:09

 

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni atrage, din nou, atenția cu privire la problemele create de utilizarea defectuoasă a canalizării orașului. „Este foarte important să cunoașteți efectele neplăcute și uneori chiar grave, care apar ca urmare a deversării unor deșeuri menajere sau de altă natură, în rețeaua de canalizare, acestea afectând funcționalitatea sistemului.”, transmit reprezentanții SEdC Mioveni după ce au descoperit mai multe nereguli.

 

 

Pagina 16 din 792

«ÎnceputAnterior11121314151617181920UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea