Ajutaţi-l pe Edi să-şi poată cumpăra medicamentul care-l ţine în viaţă

Luni, 30 Martie 2015 14:21

Eduard Nonu are 23 de ani, iar în urmă cu trei ani fost diagnosticat cu o boală cumplită: cancer limfatic. A trecut deja printr-un transplant, dar nu a fost reuşit, iar boala a recidivat. Organismul său slăbit nu mai suportă acum chimioterapia
Tânărul are nevoie de cel puţin 15.000 de euro pentru un medicament care nu se găseşte în România şi nici nu se află pe lista de medicamente compensate: ADCENTRIS, pastilele care-i prelungesc viaţa până când se va găsi un donator de celule stem, pentru un alt transplant.

Muzeul Judeţean Argeş le-a dat piteştenilor ocazia să se bucure de cele câteva momente în care eclipsa a fost vizibilă de la Piteşti

Luni, 23 Martie 2015 00:00

Deşi cerul s-a înnorat exact în intervalul în care eclipsa ar fi putut fi, teoretic, observată de la Piteşti, cei care au răspuns provocării lansate de Muzeul Judeţean Argeş,  n-au regretat.
“Muzeul Judeţean Argeş, în parteneriat cu Asociaţia Astronomică Urania din Bucureşti, i-a invitat  pe piteşteni în curtea interioară a instituţiei,  unde,

 

Dezbatere la Penitenciarul Colibași

Luni, 23 Martie 2015 00:00

Luni, 16 martie 2015, deținuții custodiați de Penitenciarul Colibași au participat la o dezbatere susținută de poetul Nelu Vișan. Activitatea a făcut parte din cadrul Proiectului de activitate “Poezie de pușcărie”, proiect derulat anual la nivelul sistemul penitenciar, precum și cu ocazia “Zilei internaționale a poeziei”.
Obiectivele acestei activități au fost stimularea exersării spiritului creativ al deţinuţilor, precum şi promovarea unei atitudini competitive.

Viața din Penitenciarul Pitești, prezentată la Penitenciarul Colibași

Luni, 23 Martie 2015 00:00

Miercuri, 18 martie 2015, deținuții custodiați de Penitenciarul Colibași au participat la o dezbatere în cadrul Proiectului de activitate “Mărturisire și memorie în penitenciarele românești”, în colaborare cu reprezentanții Fundației Sfinții Închisorilor. La activitate a participat și un fost deținut politic, care a vorbit despre viața din Penitenciarul Pitești. Obiectivele acestei activități au fost construirea unei imagini corecte și veridice cu privire la evenimente și locuri din istoria noastră recentă, precum și consolidarea unui sentiment de respect pentru jertfa celor care și-au mărturisit credința și crezurile naționale în fața prigonirilor vremii.

 

Vizită pastorală la bătrânii de la Azilul din Călinești - Turculești

Luni, 23 Martie 2015 00:00

Cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Sectorul Social Filantropic și de Misiune a desfășurat o activitate menită să aducă un strop de bucurie celor care ne-au crescut și ne poartă permanent în rugăciune. Astfel, au fost vizitați cei 19 bătrâni de la Azilul din Călinești-Turculești, care au primit vizita: P.C. Protopop Stan Stelian, P.C. Secretar Bologea Cosmin – Protoieria Topoloveni și P.C. Preot Ciobanu Ion. Au fost dăruite produse neperisabile și s-a ținut un cuvânt de învățătură.
(sursa: eparhiaargesului.ro)

Haine pentru mărci precum Benetton, Prada, Luisa Spagnoli şi Max Mara - produse la Corbi

Luni, 23 Martie 2015 00:00

# Săptămâna trecută, o secţie de tricotaje şi-a deschis porţile în comuna Corbi, unde au fost create peste 20 de noi locuri de muncă.

Chiar dacă se află la zeci de kilometri distanţă de principalele oraşe din Argeş, comuna Corbi a fost aleasă, în detrimentul municipiului Curtea de Argeş, de un investitor italian, la propunerea partenerului din România, pentru deschiderea unei secţii de tricotaje. Atuul principal, spune partenerul din România, al comunei Corbi l-a reprezentat mâna de lucru calificată, dăruinţa oamenilor de a muncii şi nu în ultimul rând condiţiile şi peisajul superb de care beneficiază această comună mirifică.

 

Scriitorul şi speologul Gabriel Cazan: ”Numai tâmpiţii colecţionează flori de mină!”

Luni, 23 Martie 2015 00:00

# “Niciodată o stalagmită nu va arată într-o vitrină, lângă farfurii, sticle de wisky, sau ţigări, la fel cum arată acolo, în universul ei, în peştera....” , mai spune acesta.

Speoligia şi literatura, două domenii atât de diferite unul de altul, care inspiră pasiuni mai mult decât puternice! Vii! În cazul lui Gabriel Cazan, şi unul şi celălalt, deopotrivă, pentru că le-a îmbrățișat pe amândouă, la modul cel mai profund.

 

Proiect educaţional judeţean organizat la Mioveni

Luni, 23 Martie 2015 00:00

Corpul B al Centrului Cultural Mioveni a găzduit astăzi, Proiectul Educaţional Judeţean „Viitor pentru tine”, în care au fost implicaţi elevi de la Colegiile Naţionale Brătianu, Zinca şi Odobescu din Piteşti, precum şi de la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni.
Scopul acestui proiect este îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor referitoare la apă ca element natural şi conştientizarea importanţei acesteia şi a necesităţii preţuirii şi protejării ei prin  participarea acestora la o serie de activităţi integrate.

 

La Mioveni, campanie de informare a elevilor asupra bolilor cu transmitere sexual

Luni, 23 Martie 2015 00:00

Pentru a veni în sprijinul elevilor, Primăria oraşului Mioveni şi Direcţia de Sănătate Publică Argeş au organizat joi, 19 martie a.c., două seminarii la Şcoala Gimnazială “Liviu Rebreanu” şi la Şcoala Gimnazială “George Topârceanu” Mioveni.
În cadrul acestora, tinerii au discutat cu dr. Eliza Lupu de la Compartimentul de Promovare a Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş despre subiecte considerate tabu până în prezent, precum sexualitate, boli cu transmitere sexuală sau contracepţie.

Staţia de Epurare Mioveni şi-a deschis larg portile pentru elevi

Luni, 23 Martie 2015 00:00

Ziua Mondială a Apei, eveniment inițiat de Organizația Națiunilor Unite în anul 1993, a fost celebrată și în acest an de S.C S.Ed.C Mioveni SRL, vineri, 20 martie. Ca şi anul trecut, cu această ocazie, societatea a deschis porțile Staţiei de Epurare Mioveni.
La eveniment au participat aproximativ 200 de elevi de la Școala "Liviu Rebreanu" Mioveni, Școala "George Topârceanu", Şcoala cu Clasele I-VIII Colibaşi , Liceul "Iulia Zamfirescu" şi Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni.

 

„Apa în viaţa mea!“, un simpozion, ce a reunit 50 de şcoli argeşene, organizat de Apă Canal 2000 cu prilejul Zilei Mondiale a Apei

Luni, 23 Martie 2015 00:00

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, societatea Apă Canal 2000 SA, principalul furnizor al serviciilor de apă şi canalizare din Argeş, a ţinut să celebreze şi anul acesta această zi importantă a omenirii, cu scopul de a conştientiza în special generaţia tânără, importanţa apei.
Aşadar, vineri, cu prilejul acestei aniversări, la Biblioteca Judeţeană ,,Dinicu Golescu” Argeş, reprezentanţii societăţii Apă Canal 2000 S.A. în parteneriat cu reprezentanţii Bibliotecii Judeţene şi cu reprezentanţii a 50 de unităţi de învăţământ din Argeş au premiat elevii din clasele I-XII ale celor 50 de şcoli din

Primăria Mioveni a acordat bursele locale pentru semestrul I al acestui an școlar

Luni, 16 Martie 2015 00:00

Elevii şcolilor din Mioveni au primit şi pentru anul şcolar 2014-2015, bursele de merit, de studiu şi de ajutor social oferite de Primărie.
Au fost acordate 656 de burse, cu o valoare totală de 128.641 lei, elevilor din următoarele unităţi de învăţământ: Liceul “Iulia Zamfirescu” (cu 288 de burse acordate în valoare de 53.173 de lei, Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini (5 burse în valoare de 1.125 de lei - la acest profil nu se pot încheia toate mediile în primul semestru,

 

Serviciu Medical de Urgență și ambulanță Smurd la Topoloveni

Luni, 16 Martie 2015 00:00

Luni, 9 martie, președintele Consiliului Județean Argeș a participat la inaugurarea serviciului medical de urgență din cadrul Gărzii de Intervenţie Toploveni. Alături de primarul Gheorghiță Boțârcă și colonelul Ion Popa, comandantul ISU Argeș, președintele CJ Argeș a lăudat activitatea pompierilor militarilor din Topoloveni și a subliniat necesitatea înființării acestui serviciu SMURD care lipsea. Gărza de Intervenţie Toploveni a fost dotată cu o ambulanță Tip B2 pe care vor acționa 24 de ore din 24, 12 angajați ISU dintre care trei paramedici pompieri.

Prefectul Mihai Oprescu şi-a luat rolul de părinte foarte în serios: “Trebuie să recunoc şi eu că misiunea de părinte este una foarte grea”

Luni, 16 Martie 2015 00:00

Sobru, cum îl ştim, şi mereu preocupat de atribuţiile sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul Mihai Oprescu are şi o latură specială, naturală şi caldă, care se face cel mai bine simţită atânci când voveşte despre micuţul Alexandru, copilul pe care soţia sa, deputatul Simona Bucura Oprescu, i l-a dăruit în urmă cu aproape o jumătate de an.
“Trebuie să recunosc şi eu că misiunea de părinte este una foarte grea, care presupune multe responsabilităţi şi care îţi modifică, într-o mare măsură,

 

Mioveni: Şcoala Gimnazială “George Topârceanu”, cel mai mare procent de promovabilitate la Simularea Evaluării Naţionale

Luni, 16 Martie 2015 00:00

Aproape 70,16% din cei 300 elevii ai claselor a VIII-a au luat note peste 5 la proba Limba şi Literatura Română, iar 38,75% la Matematică.
La Limba şi Literatura Română, cel mai mare procent de promovabiliate a fost înregistat la Şcoala Gimnazială “George Topârceanu” – 82,19%.La Liceul Teoretic “ Iulia Zamfirescu”, procentul a fost de 77,27%, la Şcoala Gimnazială “Liviu Rebreanu” – 66,67%, iar la Şcoala Gimnazială nr.1 Colibaşi – 19,04%.
La Matematică, cel mai mare procent de promovabilitate a fost înregistrat tot la Şcoala Gimnazială “George “Topârceanu – 52,11%, aici înregistrându-se şi

Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor în Protoieria Topoloveni

Luni, 16 Martie 2015 00:00

Pentru femeia creştină milostenia, cumpătarea, etica în faptă, minte, atitudine şi nu în ultimul rând abordarea cu dragoste a tuturor semenilor însumează mărci ale misiunii implicite, consemnând un modus vivendi, la care fiecare creştin ar trebui să se raporteze.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, prin Biroul de Cateheză şi Activităţi cu Tineretul a avut loc o activitate dedicată femeii creştine.

 

„Porţi deschise” la staţia de epurare din Mioveni

Luni, 16 Martie 2015 00:00

S.Ed.C. Mioveni marchează „Ziua Mondială a Apei”, în data de 20 martie, între orele 10.00-13.00, printr-o campanie de informare a elevilor despre importanța apei chiar în incinta Stației de Epurare din Mioveni.

Școala Bascov, o școală cu viziuni moderne și inovatoare

Luni, 09 Martie 2015 23:10

La Școala Gimnazială ”Virgil Calotescu” din Bascov, primăvara începe cu sărbătoarea celor  “100 de zile de școală”. Acest proiect este adresat în primul rând elevilor și cadrelor didactice, dar și părinților, ca factori direct implicați și, de ce nu, a comunității locale, dorind să fie o poartă spre sufletul fiecăruia, o dorinţă de a ne cunoaşte mai bine, o şansă de a ne arăta frumuseţea interioară, de a ne exprima prin intermediul artei.
Sărbătorirea  celor 100 de zile de şcoală se marchează prin prezentarea de către elevi a unor colecţii ce pot fi pornite de la început de an şcolar, ajungând până la 100 de obiecte, ajutaţi bineînţeles de membrii familiei sau prieteni.

 

Victorie la handbal pentru C.S.Dacia Mioveni 2012

Luni, 09 Martie 2015 22:46

C.S.Dacia Mioveni 2012 învinge CSS Sibiu în primul meci din cadrul  turneului de la Mioveni contând pentru Campionatului Național de Handbal Junioare II, cu scorul de 37-18. Alături de sportivele antrenate de Silvia Purice au fost autoritățile locale, întreaga conducere a CS Dacia Mioveni 2012 și numeroși iubitori ai acestui sport. Campionatului Naţional de handbal rezervat junioarelor II a avut  loc în perioada 06-08 Martie 2015, la Mioveni, în sala de sport Școlii Liviu Rebreanu. Alături de C.S. Dacia Mioveni 2012 evoluează: C.S.S Sibiu; C.S.S. Hunedoara; C.S.S Făgăraș și LPS Sebeș.
C.S Dacia Mioveni 2012 și-a asigurat calificarea la turneul semifinal.

Drama prin care trece un jurnalist argeșean

Luni, 09 Martie 2015 22:16

Unul dintre cei mai  cunoscuţi jurnalişti din presa sportivã argeşeanã,  Cristian Marinescu, are mare nevoie de noi toţi. Aflat în Spitalul Judeţean acestuia i-a fost amputat piciorul, iar acum se confruntã cu o mulţime de de complicaţii. Colegii acestuia solicita ajutorul intregii bresle jurnalistice, dar si al tuturor celor care vor sa fie alaturi de el. Cristan Marinescu are nevoie de ajutorul argeşenilor, care au la dispoziţie următoarele conturi deschise la Intesa Sanpaolo Bank.
Conturi:
RO89WBAN2511000003800798 RON
RO30WBAN000303800798  EU 01.

 

Pagina 199 din 281

«ÎnceputAnterior191192193194195196197198199200UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea