I.P.E.E. ATI Curtea de Argeș testează o nouă serie de incubatoare

Luni, 26 Mai 2014 00:00

# Parametrii acestora – monitorizați și reglați automat de computer. Dat fiind succesul înregistrat – atât pe piața internă cât și la export – cu incubatoarele produse, IPEE ATI a decis, așa cum îi stă bine unei firme care se respectă, să facă imediat pasul următor. După a cincea generație de produse – fiecare incluzând inovații și îmbunătățiri semnificative față de modelele anterioare, iată că a intrat în faza de testare incubatorul complet automatizat. Și asta pentru că toți parametri sunt controlați de un computer, care, în viitor, va putea decide și comanda modificarea acestora. Astfel, umiditatea, temperatura,

Dumitru Tudosoiu, inspector general ISJ Argeş: “Cei 12 inspectori demisionari sunt încă în perioada de preaviz, îşi fac treaba ca şi înainte şi nu ne-au creat niciun fel de probleme”

Luni, 26 Mai 2014 00:00

Până la începutul lunii iunie, profesorii Doina Bunea şi Romu Vladu (inspectori şcolari pentru implementarea  descentralizării instituţionale), Gheorghe Floricel (inspector şcolar pentru educaţie permanentă -  jumătate de normă), Loredana Drăcea-Sima (inspector şcolar pentru proiecte educaţionale), Mihaela Crişan (inspector şcolar pentru monitorizarea curiculumului descentralizat şi pentru  învăţământ particular şi alternative educaţionale), Aurelian Costache (inspector de specialitate - matematică), Paul Didiţă (inspector de specialitate - istorie), Maruța Ristoiu (inspector şcolar de specialitate pentru

 

Noul Logan, versiunea de bază. Ieftină. Dar merită banii?

Luni, 19 Mai 2014 22:29

# Firele lămpilor spate sunt trase direct prin portbagaj. Este normal? Noile serii de autoturisme scoase de Uzinele Dacia din Mioveni au făcut senzație, atât în țară cât, mai ales, în întreaga Europă. Noul Duster este cu totul spectaculos, noul Sandero este interesant. Noul Logan este...este.  Dar cum, ne întrebăm noi, și cu ce sacrificii? Într-adevăr, nu este simplu să produci o mașină ieftină, pe care să reușești să o vinzi în draci chiar și în țara care produce Mercedesul și Bmw-ul, însă lângă noul Logan – versiunea aceea ieftină – parcă a stat un contabil zgârcit, cu casa de marcat în mână, și a tăiat tot ceea ce

400 de elevi, la Crosul Campionii Bucuriei, de la Mioveni.

Luni, 19 Mai 2014 22:09

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, în colaborare cu Primăria oraşului Mioveni au organizat vineri, 16 mai 2014, în cadrul proiectului “Campionii Bucuriei”, cea de-a doua ediție a “Crosului pentru copiii din învăţământul gimnazial”. La competiţia sportivă au participat peste 400 de elevi de la şcolile generale din oraş. Elevii din Mioveni s-au întrecut pe traseul intersecția bulevardul „Dacia” cu strada „Părăști” (semafoare)-strada „Mihai Eminescu”-Pompieri-bulevardul „I.C. Brătianu”-Catedrala “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

 

Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești și-a botezat băiatul

Luni, 19 Mai 2014 21:54

Sărbătoare de suflet în sânul Poliției Locale Pitești. Purtătorul de cuvânt al instituției, Bogdan Aristănțoiu, alături de frumoasa sa soție, Ionela, și-au botezat băiatul, pe Radu Dragoș. Viteazul micuț a făcut față cu stoicism rigorilor evenimentului, petrecut la biserica Sf. Prooroc Ilie din Costești. Câteva țipete, de bărbat în devenire, au marcat creștinarea acestuia, în prezența unor nași frumoși, a celor doi fericiți părinți, precum și a rudelor și prietenilor. Săptămânalul Atitudine în Argeș urează din toată inima părinților să se bucure de minunea lor care, peste ani, poate va ieși, de asemenea, un vașnic apărător al legii. A.S.

Judecătorul Apostol, suspendat din funcție de CSM. Acesta a ațipit, în picioare, la MasterChef

Miercuri, 14 Mai 2014 20:04

Preşedintele Secţiei Penale a Judecătoriei Piteşti, Gabriel Apostol, a fost suspendat, miercurea trecută, din magistratură, până la finalizarea cercetării disciplinare declanşate după un incident în care a fost implicat în luna octombrie a anului trecut. Aşa a decis Consiliul Superior al Magistraturii.  Nu este însă vorba despre o suspendare pe un termen definit, ci de o suspendare până la finalizarea cercetării disciplinare declanșate împotriva lui Apostol după incidentul din benzinărie. În momentul de față, Gabriel Apostol este cercetat pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 din Legea

 

INCDBH Ștefănești spune stop furtului de imagine!

Miercuri, 14 Mai 2014 19:59

# Luna trecută, Institutul a înregistrat la OSIM marca sub care produce vinul. Cei care până acum profitau de brandul Institutului pentru a vinde ca vin  nobil de Ştefăneşti orice licoare produsă care pe unde vor trebui să se gândească  de două ori înainte de a-şi îmbutelia şi eticheta înşelător marfa, pentru că, de la înregistrarea mărcii la OSIM de  către INCDBH Ștefăneşti, au de suportat  rigorile legii concurenţei.
Dincolo de vechiul  management ce s-a dovedit a fi păgubos pentru Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură

În Argeş, cei mai mulţi elevi de şcoală profesională vor să devină mecanici

Miercuri, 14 Mai 2014 19:40

Interesul elevilor din învăţământul tehnologic şi profesional argeşean pentru instalaţii şi lucrările publice, construcţii, domeniul electric, industria textilă etc. este redus în comparaţie cu mecanica, deşi angajatorii caută şi astfel de specialişti, dacă e să ne luăm după ofertele burselor de muncă organizate la nivel de judeţ.  Începând din anul şcolar 2014 – 2015, programul de pregătire al elevilor de profesională va fi stabilit de şcoală împreună cu angajatorii, astfel încât specializarea elevilor să se facă în funcţie de cerinţele pieţei.

 

S-a afișat repartiţia biletelor de tratament balnear la Casa Județeană de Pensii Argeș

Miercuri, 14 Mai 2014 19:40

În data de 7 mai 2014, la sediul instituţiei s-a afişat repartiţia biletelor de tratament balnear pentru seria 7, datele de plecare fiind 21, 22 şi 23 mai 2014.  Această poate fi consultată şi pe site-ul instituţiei, www.cjparges.ro
Au fost alocate automat în baza solicitărilor 262 bilete în următoarele staţiuni: 1 Mai, Amara, Buşteni, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Felix,

Sărăcie lucie la Salonul Auto Pitești 2014

Miercuri, 14 Mai 2014 19:33

# Standul cu cele mai multe mașini – cel pentru copii, de lângă biserică  # Taxa de 700 euro – pentru participarea la târg – refuzată de numeroși dealeri. A apus strălucirea de altădată a industriei auto, au trecut vremurile când se vindeau, cam la orice dealer, câteva zeci de mașini pe lună. Din 2008 – an considerat de vârf pentru vânzarea mașinilor din import – s-au închis câteva reprezentanțe – Kia, Mazda, Bmw etc., iar vânzările de autoturisme noi au scăzut dramatic. Salonul Auto Pitești 2014 a reușit, cu greu, să mascheze anii de mers pe pierdere pentru reprezentanții mărcilor auto. Care reprezentanți,

 

De prin Arhivele Naţionale Argeş… Popi care se-nchină banului au fost şi înc-or să mai fie în Argeş

Miercuri, 14 Mai 2014 19:30

# Una dintre sesizările privind jecmănirea enoriaşilor de către preoţi datează de la 1927. În  judeţul Argeş, cea mai recentă neruşinare a unei feţe bisericeşti a ieşit la iveală în martie 2014, când enoriaşii din Lunca Corbului, ajunşi la capătul răbdărilor, s-au pus de accord să-l dea afară din biserică pe părintele Edward Manea, după ce au constatat că sunt de-a dreptul furaţi pe faţă.Una dintre credincioasele parohiei l-a acuzat pe  popa Manea că, la înmormânatea mamei sale,  i-ar fi cerut 800 de lei, în timp ce pe chitanţă n-a trecut decât 350.  Cazul a ajuns în atenţia Arhiepiscopiei Argeşului şi

Drepturi şi şanse egale pentru copiii cu dizabilităţi

Miercuri, 14 Mai 2014 19:23

Drepturi egale, şanse egale, acesta este mesajul pe care sute de elevii de la Şcoala Gimnazială nr. 20, Tudor Vladimirescu îl transmit atît autorităţilor cît şi oamenilor simpli. Este o campanie care se desfăşoară în cadrul săptămînii Globale de Acţiune pentru Educaţie. Mesajul este foarte clar, toţi copiii, indiferent de dizabilităţi au parte de şanse egale şi aceleaşi drepturi, mai ales în ceea ce priveşte accesul la educaţie şi învăţămînt. Micuţii au participat la lecţia de dizabilităţi, un program interactiv în urma căruia au aflat foarte multe despre persoanele şi copiii care au probleme dar care, din cauza

 

„Doina Argeşului” la Penitenciarul Colibaşi

Luni, 05 Mai 2014 14:20

53 de deţinuţi, bărbaţi şi femei, custodiaţi de Penitenciarul Colibaşi s-au bucurat marţi, 29 aprilie 2014, timp de o oră şi jumătate de un spectacol de muzică populară şi uşoară, dar şi de dans popular. Activitatea a avut loc la sediul unităţii de detenţie şi s-a desfăşurat în baza unei constante colaborări între Serviciile Educaţie şi Asistenţă Psihosocială şi ansamblul Doina Argeşului. Participarea persoanelor private la astfel de activităţi face parte din complexul proces de reintegrare socială.

Componente Auto S.A. din Topoloveni, la 35 de ani de la înfiinţare

Luni, 05 Mai 2014 13:59

# Cifră de afaceri în creștere, angajări din rândul tinerilor. În cele ce urmează vă prezentăm, în câteva cuvinte, o firmă pentru care perioada de criză nu a existat. O firmă care a traversat vremurile tulburi prin muncă asiduă, o firmă care, în criza economică, a înregistrat creștere și profit. O firmă care a împlinit 35 de ani, însă se menține mereu tânără, atât prin tehnologiile și inovațiile de ultimă oră adoptate, cât și prin media de vârstă a personalului. Managmentul performant a dus la atacarea unor piețe noi, inclusiv din afara țării, astfel că, în ultima perioadă, cele mai mari creșteri au fost cele către

 

Hapurile lui Morizon. Despre un tratament medicamentos „miraculos” din secolul al XIX-lea, în Arhivele Naţionale – Argeş

Luni, 05 Mai 2014 13:50

În câteva dintre documente păstrare la Arhivele Naţionale din judeţul Argeş se  găsesc informaţii despre nişte „hapuri şi prafuri” numite Morizon, care în 1836 erau interzise de la comercializare în Ţara Românească. Medicamentele minune ale lui Morizon nu au adus beneficii reale pentru sănătate, însă s-au bucurat de o mare popularitate, nu datorită recomandărilor medicilor, şi aşa puţini, ci mai degrabă credinţei generale într-un panaceu, mai ales în acele vremuri în care bolile infecţioase făceau ravagii.

Vaccinaţi-vă animalele din gospodărie împotriva antraxului!

Luni, 05 Mai 2014 13:41

# Daniel Lupu, director SDVSA Argeş: “Antraxul este o boală mortală (...). În judeţul nostru, ultimul caz de antrax  s-a înregistrat în comuna Ungheni, la specia bovină”. Luna mai aduce cu ea campania de vaccinare împotriva antraxului,  iniţiată de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară  şi pentru Siguranţa Alimentelor. Imunizarea cabalinelor, bovinelor, caprinelor şi ovinelor este gratuită şi are loc o singură dată pe an, înainte ca animalele să fie scoase la păşunat.

 

Secretul unei cariere de succes. Flori Grigoraş, de la roboţi industriali, la fonduri europene

Luni, 05 Mai 2014 13:23

# "Succesul afacerii mele, constă în devotament, spirit de echipă și Divinitate!" A plecat la drum într-o direcţie, dar a făcut carieră într-un domeniu care n-avea legatura cu  pregătirea pe care o urmase. În facultate s-a specializat în roboţi industriali dar a ajuns manager de proiect în propria sa afacere, o afacere de succes, un  business pe care îl consideră de viitor şi pe care, cu siguranta il va continua fiica sa, încă din fragedă vârstă, un pilon important în afacerea mamei sale.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic s-a implicat direct în proiectul social-filantropic ”Campionii Bucuriei”

Luni, 05 Mai 2014 13:06

# Până la sfârşitul anului,  îniţiativa Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului va fi pusă în practică în fiecare protoierie. În protoieria Topoloveni a fost pus în practică, luna trecută, o acţiune social-filantropic, parte a proiectului  ,,Campionii Bucuriei”, proiect  derulat conform hotărârii Permanenței Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului şi cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, urmând ca până la sfârşitul anului, iniţiative similare să aibă loc în toate protoeriile judeţului. Dacă până acum proiectul s-a axat pe activități sportive și culturale, din acest an, iniţiativa a avut în completare

 

Înaltpreasfințitul Calinic a oficiat, la Topoloveni, slujba de resfințire a Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil

Luni, 28 Aprilie 2014 00:00

# Edificiul, construit în anii 1700, a fost renovat cu fonduri europene. De sărbătoarea Sfântului Gheorghe, un monument istoric din Topoloveni s-a bucurat de o atenție specială, binemeritată. Slujba de resfințire a bisericii - monument istoric a parohiei Inuri, din protopopiatul Topoloveni, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. La eveniment au participat personalități din partea instituțiilor administrative locale și centrale, precum și clerici din parohiile aflate în vecinătate.

Medicul Sorin Pletea şi-a recăpătat dreptul de a practica ginecologia, dar nu se întoarce la Spitalul Judeţean

Luni, 28 Aprilie 2014 00:00

# Valeriu Bănică, preşedintele Colegiul Medicilor Argeș: “Recâştigarea dreptului de a practica în specialitatea obstetrică-ginecologie nu implică şi reluarea activităţii la Spitalul Judeţean”. Judecătoria Piteşti i-a retras  lui Sorin Pletea, în 2010  dreptul de  practica ginecologia, ca urmare a acuzaţiilor de malpraxis formulate de părinţii fetiţei decedate la  vârsta de doi ani, din cauza a traumelor provocate la naştere prin folosirea forcepsului, şi l-a condamnat pe medicul piteştean la la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare. A urmat o serie de contestaţii şi procese, iar luna aceasta,Tribunalul

 

Pagina 213 din 281

«ÎnceputAnterior211212213214215216217218219220UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea