Cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească se află la Curtea de Argeș

Luni, 25 Mai 2015 22:04

# Biserica Domnească - unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale – pe lista Indicativă UNESCO. # Celebrul mormânt 10 și ipotezele avansate în timp
Începută de Basarab I Întemeietorul la jumătatea secolului al XIV-lea și continuată de urmașii săi Nicolae Alexandru și Vladislav I Vlaicu, Biserica Domnească de la Curtea de Argeș reprezintă unul din monumentele cele mai de preț ale arhitecturii românești, realizată fiind după modelul clasic

„Pitești – 627 de ani de atestare documentară”

Luni, 18 Mai 2015 22:51

# Expoziție de carte și documente la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

În ziua de 20 mai se împlinesc 627 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Pitești. Cu acest prilej, în perioada 11-29 mai, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, în parteneriat cu Arhivele Naționale Pitești, organizează o expoziție de carte, documente, albume din colecțiile instituției.
Expoziția este structurată pe cinci domenii: istorie, geografie, economie, cultură- învățământ și instituții. Din bibliografia acestei expoziții, pe care publicul o

 

Filarmonica Pitești. Daniela Vlădescu, la concertul aniversar 8 ani

Luni, 18 Mai 2015 22:49

Filarmonica Piteşti aniversează joi, 21 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, printr-o gală extraordinară de operetă, opt ani de la primul concert. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Tiberiu Oprea, vor evolua sopranele Daniela Vlădescu şi Valentina Korchakova, soprana de coloratură Mediana Vlad, tenorul Mario Nikolov şi baritonul Stefan Popov. În program, pagini celebre din operetele Soarele Londrei, Lysistrata, Liliacul, Contesa Maritza, Văduva veselă, Silvia, Lăsaţi-mă să cânt ş. a. Acelaşi program va fi oferit publicului şi vineri, 22 mai, de la ora 19.00, în aer liber, pe

Teologul Lucian Dîncă va lansa patru cărți la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 18 Mai 2015 22:47

Marți, 19 mai, începând cu ora 17.00, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș vă invită, în sala de conferințe a instituției, la evenimentul de lansare a patru volume semnate de teologul Lucian Dîncă, care au apărut în 2015,  la Editura Galaxia Gutenberg din Târgu-Lăpuș:
1. „Cristos și misterul sfintei Treimi în scrierile sfântului episcop Atanasie de Alexandria” (teza de doctorat publicată mai întâi la editura Cerf din Paris, în 2012);

 

Gala Muzicii Folk Mioveni 2015 - reuniune a câştigătorilor ediţiilor anterioare

Luni, 18 Mai 2015 22:46

Oraşul Mioveni şi Centrul Cultural Mioveni organizează, în data de 22 Mai a.c., Gala Muzicii Folk, Mioveni 2015. La eveniment vor participa câştigători ale celor trei ediţii anterioare ale Festivalului de muzică Folk, desfăşurate la Mioveni în 2011, 2012 şi 2014. Evenimentul se va desfăşura în Sala Mare de Spectacole a Centrului Cultural Mioveni, începând cu ora 17.30. Vor concerta: Liga Folk din Constanţa, câştigătoare a Premiului I la ediţia din 2011, Trupa Icarus care a obţinut Premiul al II-lea în 2012,  Vali Petcu, Grupul Antic şi Iulia Bădulescu, care au obţinut Premiul I, Premiul al II-ea, respectiv, Premiul Special, în cadrul ediţiei din 2014.

Dublu eveniment editorial la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 18 Mai 2015 22:44

Miercuri, 20 mai, la ora 15.00, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș organizează, în sala de conferințe, o dublă lansare de carte: „Chandra” și „Tuatara” (Editura Tipo Moldova, Colecția Opera Omnia. Poezie contemporană, Iași, 2015), semnate de poeta Daniela Voiculescu, membră a Ligii Scriitorilor din România, Filiala Argeș.
„Poeziile Danielei Voiculescu pot fi privite ca niște incantații menite să dezmorțească simțurile eului nostru profund, prin intermediul rostirii unor formule,

 

Linda Maria Baros și „Înotătoarea dezosată”

Luni, 18 Mai 2015 22:38

Marți, 19 mai, la ora 16.00, în sala de lectură, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș vă invită la un eveniment cultural deosebit: lansarea volumului de poezii „Înotătoarea dezosată. Legende metropolitane” (Editura Cartea Românească, București, 2015), semnat de Linda Maria Baros. Invitații speciali ai acestui eveniment sunt poetul Mircea Bârsilă și critical literar Nicolae Oprea.
Linda Maria Baros s-a născut la București, în 1981. Este membră titulară a Academiei Mallarmé din Franța și laureată a celebrului Premiu Apollinaire, pe care îl susține astăzi în calitate de secretară general a juriului.

Concurenți de excepție la Festivalul Național „Dinu Lipatti”

Luni, 18 Mai 2015 22:33

Miercuri, 13 mai 2015, Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit recitalul final al premianţilor şi Gala Laureaţilor celei de-a treia ediții a Festivalului Național „Dinu Lipatti”, concurs dedicat descoperirii şi valorizării tinerelor talente în domeniul muzical. La 98 de ani de la nașterea ilustrului muzician, aproximativ cincizeci de tinere speranţe ale muzicii româneşti, cu vârste cuprinse între 8 şi 21 de ani, şi-au dat concursul în fața unui juriu exigent și competent, compus din nume de referință

 

Pitești - localitate atestată documentar încă din anul 1388

Luni, 18 Mai 2015 22:05

Pe 20 mai 2015,  se vor împlini  627 de ani  de la prima atestare documentară a Piteştiului. Cu un an în urmă, în Piața Primăriei,  a fost îngropată “capsula timpului” – o structură având în interior fotografii şi informaţii din Piteştiul zilelor noastre, capsulă ce urmează a fi deschisă peste mai mulţi ani, astfel încât piteştenii de mâine să ştie cum arăta oraşul şi ce planuri aveau autorităţile locale în 2014

Istoria Piteştiului

Urme şi mărturii ale locuirii umane  pe teritoriul Piteştilor au fost descoperite şi datate, începând din epoca paleolitică. Zona geografică a fost populată şi în epocile următoare (neolitic, epoca bronzului, epoca fierului; un castru roman, probabil ridicat cu prilejul războaielor de la începutul sec. II d. Hr.). Civilizaţia bizantină a influenţat şi ea zona Piteştilor în prima parte a perioadei medievale.  Atestarea documentară a  Piteştilor se datorează domnitorului

Dorel Vişan, Mircea Diaconu şi regizorul Șerban Marinescu au lansat duminică, la Cinema Trivale, noua producţie „Doar cu buletinul la Paris“

Luni, 18 Mai 2015 22:01

Filmul lui Şerban Marinescu „Doar cu buletinul la Paris” a avut o proiecţie de gală duminică, 17 mai, la Cinema Trivale  - Trivale Shopping Center. La eveniment au fost prezenţi actorii Mircea Diaconu şi Dorel Vişan şi regizorul Şerban Marinescu.

Practic, regizorul filmelor "Cel mai iubit dintre pământeni", "Ticăloșii" sau "Cei care plătesc cu viața" revine cu o nouă producție despre România actuală, despre resemnare, speranță și haz de necaz.

 

Ansamblul Folcloric ”Doina Bascovului” - prezent la Sărbătoarea Muncii, primăverii şi bucuriei

Luni, 18 Mai 2015 21:58

Pe 1 mai, Ansamblul Folcloric ”Doina Bascovului”' a participat la spectacolul organizat cu prilejul ”Sărbătorii Muncii, primăverii şi bucuriei”, care a avut loc pe platoul Izvorul Tămăduirii din Mioveni şi s-a bucurat de un real succes. Pe data de1 Iunie la Casa de Cultura ”Adriana Trandafir” din Bascov va avea loc o manifestare culturală pentru cei mici. Membrii ai diferitelor cursuri ale asezământului cultural din Bascov. Vor prezenta momente artistice, în cinstea lor, a copiilor. La eveniment vor fi aşteptaţi  locuitori ai comunei, precum şi cei din împrejurimile ei.

Adriana Jinga bloggerița zăpăstristă care ne descrețește frunțile cu cel mai reușit umor

Luni, 11 Mai 2015 22:30

# ”La început am suspectat like-urile celor apropiaţi că fiind rezultat al prieteniei, apoi am realizat că le place. Când i-am văzut lăcrimînd de râs în faţa calculatorului, am ştiut că sunt pe drumul bun!”

A absolvit Dreptul, a făcut televiziune; este, de 13 ani, PR-ul Casei de Asigurări de Sănătate Argeş.  Adriana Jinga are o familie reușită și o pasiune nestăvilită,  scrisul. Este bloggeriță desăvârșită și-n plus zâmbește mult, iubește simplitatea, liniştea, mirosul florilor de mai și multe, multe, alte lucruri simple. Emană bucurie, căldură și candoare și este un prieten de nădejde pentru toți cei care  i-au căutat și înțeles firea sensibilă.

 

Jazz şi poezie pentru Cornel Chiriac

Luni, 11 Mai 2015 22:28

Marţi, 12 mai a.c., de la ora 19.00, la  Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, Filarmonica Piteşti aduce în faţa publicului un proiect în care jazzul este îmbinat cu poezia, un omagiu adus piteşteanului Cornel Chiriac.  În concertul cameral vor evolua Corneliu Stroe -Blue Jazz Band şi poeta Nicoleta Popa. În program: În program: Eva Cassidy - Drowning In The Sea Of Love  şi Wade in the water, Eric Clapton - Malted milk, Bonnie Lynn Raitt - Love me like a man, Gary Moore - Need your love, Keb’ Mo’ - Dangerous mood, Johnny Winter -Hard way, Jimi Hendrix - Little wing şi Hey Joe, Paul Rodgers   I am ready,

Un nou număr din „Bibliosphere”

Luni, 11 Mai 2015 22:27

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș vă semnalează apariția unui nou număr al Buletinului informativ ”Bibliosphere” a ANBPR. Revista ”Bibliosphere” este un Buletin informativ al ANBPR  (Asociația Națională a Bibliotecarilor și a Bibliotecilor Publice din România) – Filiala Argeș, care are o apariție trimestrială și care urmărește promovarea profesiei de bibliotecar și a activităților care au loc în bibliotecile publice din județ.
Filiala Argeș a ANBPR, sub egida căreia apare această revistă, își desfășoară activitatea în sediul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș și reprezintă una dintre cele mai puternice structuri a ANBPR, având în componența sa 155 de membri înscriși, bibliotecari din cadrul Bibliotecii Județene Argeș și din bibliotecile publice din județ.

 

„Templul viselor”, ultimul volum semnat de Octavian Mihail Sachelarie, o pledoarie pasionantă despre carte, lectură și bibliotecă

Luni, 11 Mai 2015 22:24

# Lansarea unei cărți-eveniment la Biblioteca Județeană Argeș

Miercuri, 6 mai 2015, la ora 16.00, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș a organizat un eveniment cultural mult așteptat: lansarea volumului „Templul viselor” (Editura Tracus Arte, București, 2015), autor Octavian Mihail Sachelarie.
Evenimentul a prilejuit prezența unor nume importante ale vieții culturale și literare românești, care, plecând de la mesajul cărții, au analizat importanța

Muzeul Județean Argeș, prezent la Sesiunea Anuală a Alianței Americane a Muzeelor

Luni, 11 Mai 2015 22:22

În perioada 24 aprilie – 1 mai, dr. Dragoș Măndescu, directorul adjunct al Muzeului Județean Argeș, a participat ca International Fellow, cu sprijinul financiar generos al Fundației Getty, la cea mai mare reuniune profesională din domeniul muzeelor la nivel mondial: a 109-a Sesiune Anuală a Alianței Americane a Muzeelor.

 

„Tudor Teodorescu-Braniște. 50 de ani de ziaristică morală”

Luni, 11 Mai 2015 22:20

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș și Facultatea de Științe Socio-Umane din cadrul Universității din Pitești vă invită joi, 14 mai, la ora 13.00, în sala de conferințe a bibliotecii, la evenimentul de lansare a volumului „Tudor Teodorescu-Braniște. 50 de ani de ziaristică morală” (Editura Sitech, Craiova, 2015), autor Delia Duminică (lector univ. dr. la Departamentul de Psihologie și Științe ale Comunicării din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității din Pitești).

Centrul Cultural Mioveni - porţi deschise la Muzeul Etnografic „Prof. C. I. Năstase”, în 18 Mai

Luni, 11 Mai 2015 22:17

Oraşul Mioveni şi Centrul Cultural Mioveni organizează, în data de 18 Mai 2015, Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Etnografic „Prof. C. I. Năstase”, amenajat în interiorul Culei Racoviţa. Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor ce se desfăşoară, în fiecare an, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor.
Anul acesta, Porţile Deschise de la Cula Racoviţa promovează o dublă semnificaţie. În primul rând, muzeul etnografic se redeschide pentru public, după o

 

Concertul ”14 mai în glumă, mai în serios” la Filarmonica Piteşti

Luni, 11 Mai 2015 22:07

Filarmonica Piteşti organizează joi, 14 mai a. c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un nou concert cameral. După un an, Trio Contraste revine pe scena filarmonicii piteştene într-un recital cameral extraordinar intitulat „14 mai în glumă, 14 mai în serios”. Cei trei muzicieni (flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, pianistul Sorin Petrescu şi percuţionistul Doru Roman) vor interpreta piese muzicale compuse de: Jean-Philippe Rameau (Tamburina), C. Keller (Mozart in Argentina şi Beethoven în Brazilia), Franz Schubert (Serenada), Camille Saint-Saëns (Carnavalul animalelor), Claude Debussy (Clar de

Orașul citește

Luni, 11 Mai 2015 22:05

În ziua de 1 mai 2015, Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu" Argeş şi Filiala Argeş a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România au organizat cea de-a V-a ediţie a campaniei "Oraşul citeşte", o acţiune-eveniment care a avut ca scop promovarea lecturii şi stimularea interesului pentru citit într-o societate din ce în ce mai tehnologizată. Astfel, în faţa bibliotecii au fost amenajate două standuri cu cărţi care au fost donate bibliotecii de-a lungul timpului, trecătorii având privilegiul de a primi cărţi gratis. Copii, adolescenți, vârstnici și-au dat întâlnirea cu cartea, într-o încercare de a arăta tuturor că orașul poate progresa prin lectură. A fost un un experiment inedit, care s-a transformat deja în tradiție la Biblioteca Județeană Argeș.
Sabina Busuioc

 

Pagina 90 din 129

«ÎnceputAnterior81828384858687888990UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea