Stonebird se ține, anul acesta, la Corbi, în august

Luni, 12 Iulie 2021 20:28

Stonebird Festival 2021 va avea loc la Corbii de Piatră, în perioada 13-15 august 2021. Vor fi prezente următoarele trupe: Alternosfera, Altar, Riot Monk, C.A.S.H., Cargo, Trooper, Bucovina, Hollywood Rose. Amintim că din cauza COVID 19, ediția 2020 a festivalului a fost amânată pentru acest an.
”Încă puțin și ne revedem pe dealurile de la Corbii de Piatră, ca să fluturăm steagul național. Dacă nu ți-ai luat biletul încă, nu mai sta pe gânduri! Se dau ca pâinea caldă. Ne vedem între 13-15 august. Cu un line-up de excepție și multă distracție!”, anunță organizatorii spectacolului.

Teatrul Davila caută balerini

Luni, 05 Iulie 2021 22:18

Teatrul „Alexandru Davila” a ajuns la finalul stagiunii. Din toamnă sunt anunțate încă de acum premiere pentru fiecare secție: Dramă, Revistă și secția Așchiuță. De asemenea, teatrul piteștean este în căutare de noi balerini. „În toamnă vom face un casting. Așteptăm orice balerin de la nivel local, național și european. Avem nevoie de două balerine și trei balerini pentru a completa Corpul de Balet.

 

Stonebird se ține, anul acesta, la Corbi, în august

Luni, 05 Iulie 2021 22:14

Încă puțin și ne revedem pe dealurile de la Corbii de Piatră, ca să fluturăm steagul național. Dacă nu ți-ai luat biletul încă, nu mai sta pe gânduri! Se dau ca pâinea caldă. Ne vedem între 13-15 august. Cu un line-up de excepție și multă distracție!

Atenție! Au început înscrierile la Festivalul-Concurs Național de Folclor Mioveni 2021, ediția a II-a!

Luni, 05 Iulie 2021 22:11

S-a dat startul înscrierilor la Festivalul-Concurs Național de Folclor Mioveni 2021, ediția a II-a! Participanții la concurs se pot înscrie până pe data de 11 Iulie 2021, inclusiv. Fișa de înscriere și regulamentul se pot descărca de pe site-ul www.centrulculturalmioveni.ro.

 

Tabere de meșteșuguri la Muzeul Golești

Luni, 05 Iulie 2021 20:59

În perioada de vară, la Muzeul Golești se vor organiza tabere de meșteșuguri (țesut, cusut, lemn, olărit), tabere de pictură (naivă, cu tematică etnografică)  și atelier de scriere creativă. Acestea fac parte din programul creativ Vacanța de vară…la țară! În perioada 5-9 iulie se va desfășura tabăra de pictură pe sticlă și hârtie, urmată de tabăra de meșteșuguri tradiționale, între 12 și 16 iulie. Cine vrea să dobândească arta cusăturilor poate alege tabăra care are loc în perioada 19-23 iulie, iar cei care vor să

Ziua IEI, sărbătorită cu Hora Unirii, folclor, în centrul civic din Mioveni

Luni, 28 Iunie 2021 14:06

La Mioveni, săptămâna trecută, a fost sărbătoriă  Ziua Universală a Iei, bluza tradiţională românească - simbol internaţional al culturii române şi o piesă emblematică a costumului popular naţional românesc. La miezul zilei, scăldați în soarele verii, sute de elevi, copii și tineri, alături de angajații instituțiilor publice din oraș și de reprezentanții Consiliului Local Mioveni și-au etalat costumele populare în Centrul Civic. Pe acordurile muzicii populare, participanții s-au prins într-o horă, ca în zilele de sărbătoare de altă dată. Evenimentul a continuat tot pe platoul din centrul orașului, unde au fost prezentate o expoziție de costume tradiționale românești și un atelier de creație, iar cursanții Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești și cei ai Clubului Copiilor din Mioveni au încântat publicul cu recitaluri folclorice și dansuri populare.

 

Topoloveni - Colocviul bibliotecarilor la ceas aniversar!

Luni, 28 Iunie 2021 13:52

Pe 18 iunie 2021, alături de colegi bibliotecari și reprezentanți ai autorităților locale din județul Arges: Mioveni, Pitești, Ștefănești, Vedea, Rucăr, Albota, Călinești, Rătești, Beleți-Negrești, Bogați, Leordeni, am marcat cei 600 de ani de atestare documentară a Topolovenilor printr-o incursiune în timp dar și prin abordarea de subiecte privind biblioteconomia și exemplele de bune practici la biblioteca orășenească Topoloveni.

Autorul primei istorii a Bucureștilor este argeșean!

Luni, 28 Iunie 2021 13:51

# Gheorghe Ionescu-Gion a fost meditatorul copiilor domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Se împlinesc, zilele acestea, 117 ani de la trecerea în neființă a istoricului Gheorghe Ionescu-Gion (n. 14 octombrie 1857, Pitești - d. 29 iunie  1904, București) Acesta a fost profesor, istoric, ziarist, publicist, cronicar literar și teatral, secretar general al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, inspector general în învățământul secundar, vicepreședinte al Ateneului Român, membru corespondent al Academiei Române.

 

Concurs Național de Fotografie 2021 - online

Luni, 28 Iunie 2021 13:48

Casa de Cultură a Studenților Pitești sub egida Ministerului Tineretului și Sportului invită tinerii artiști cu vârste între 14-35 ani să participe la Concursul Național de Fotografie 2021 - online. Concursul se va organiza în perioada 25 iunie – 15 iulie. Câștigătorii vor fi recompensați cu premii inedite. Tema acestei ediții este: ”Normalitatea cotidiană surprinsă într-o imagine”. Concursul Național de Fotografie 2021 – online asigură o interfață între tinerii și studenții talentați din domeniul artei, public şi critici din domeniul artei fotografice.

Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Argeș! „PRINȚESA ȘI BALAURUL” - un nou volum al Letiției Florina Brătulescu

Luni, 14 Iunie 2021 12:45

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, găzduiește joi, 17 iunie, începând cu ora 12.00, în Sala de conferințe, lansarea volumului ”Prințesa și balaurul”, al autoarei Letiția Florina Brătulescu.
Letiția Florina Brătulescu este absolventă a Universității din București, profesoară de franceză la Colegiul Național ”Ion C. Brătianu” din Pitești și doctor în filologie la Universitatea de Stat din Chișinău.

 

RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ

Luni, 14 Iunie 2021 12:39

CETATEA POENARI

Pentr-a fi consolidată,
Licitaţia-i la modă,
Dar iar a fost suspendată,
Mai bine, ar veni...Vodă!

RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ

Luni, 07 Iunie 2021 13:43

“ARGEŞUL CURAT”

De o vreme tobe bat,
Să putem să ne mândrim...
Decât să-l facem curat,
Mai bine nu-l…murdărim!

 

Pitești 633. O viață în slujba Cetății / Distinsul cărturar argeșean Silvestru D. Voinescu (2 ianuarie 1935 - 13 septembrie 2005)

Luni, 31 Mai 2021 13:53

”Model de slujire devotată a unei instituţii, făcând parte din galeria directorilor de tradiţie, longeviv ctitor al unui edificiu visat cu obstinaţie, Silvestru Voinescu rămâne un reper luminos în galeria bibliologilor români, model de urmat pentru generaţiile prezente şi viitoare”
(conf. univ. dr. Victor Petrescu, director al
Bibliotecii Judeţene Dâmboviţa ”Ion Heliade Rădulescu”).

RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ

Luni, 31 Mai 2021 13:43

ŞCOALĂ COMUNALĂ

Nu mai este instruire,
Eşti băiat, mai ales fată,
În aşa convieţuire
Mergi la şcoală...să te bată!

 

A început Târgul de Jocuri și Jucării pe edituradiana.ro !

Luni, 31 Mai 2021 13:41

O lume întreagă de poveste așteaptă nerăbdătoare părinți curioși și copii bucuroși să calce pragul standului virtual și să se bucure de jocuri și jucării pentru toate vârstele și gusturile!  În plus, în perioada 20 mai - 20 iunie beneficiezi de reduceri de până la 50% la stand!

Eveniment inedit la Biblioteca Județeană Argeș

Luni, 24 Mai 2021 18:32

În perioada 29 mai - 01 iunie, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Municipiului Pitești, organizează fEstivalul de Carte pentru copii “Kidsfest”, Pitești, ediția I, 2021 - manifestare culturală dedicată Zilei Internaționale a Copilului, cu scopul de a promova literatura pentru copii, de a încuraja, totodată, lectura ca mijloc de relaționare între părinți și copii.

 

RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ

Luni, 24 Mai 2021 18:06

DUPĂ CINCI ANI

După cinci să se strămute?
Aceasta e Justiţia la noi,
Nu ar fi bine să vă mute?
Adică strămutaţi să fiţi şi voi!

Se reiau cursurile de robotică la Biblioteca Județeană!

Luni, 24 Mai 2021 14:07

Cei pasionați de noile tehnologii sunt așteptați la cursurile de robotică de la Bia, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș,  întrerupte din cauza creșterii incidenței ratei de infectare cu Sars cov 2. Deja vedem că prezentul și viitorul este al tehnologiilor, iar cei născuți în epoca modernă se descurcă de minune în acest domeniu. Este bine că profesioniștii îi pot ghida și le pot deschide lumi noi în acest domeniu.

 

 

Se împlinesc 633 de ani de la prima atestare documentară a Piteștiului

Miercuri, 19 Mai 2021 18:44

Pe 20 mai se împlinesc 633 de ani de la prima atestare documentară a Piteștiului. Aceasta  datează din 20 mai 1388 când domnul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirii Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor". Atestarea documentară de la 1388 a făcut din Pitești, alături de Câmpulung, Curtea de Argeș, Brăila și Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri.

Prima menționare a Piteștiului ca oraș apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui  Vlăduț. Cancelaria Domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) a emis la 22 noiembrie 1517 un hrisov în care este semnalată existența curților domnești la Pitești. Ea mai este confirmată, la 27 august 1582, atunci când se face referire la organizarea orășenească a comunității, condusă de un județ și de 12 pârgari. În oraș au avut proprietăți numeroși boieri și dregători, dintre aceștia cei mai de seamă au fost Goleștii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craioveștii, dar și doi domnitori, Mihai Viteazul (1593-1601) și Neagoe Basarab, acesta din urmă construind între 1512 și 1521 la Pitești curtea voievodală.

Donație pentru două Cluburi CODE Kids din Argeș

Luni, 17 Mai 2021 11:46

Sfintele Sărbători Pascale au adus mare bucurie în două dintre bibliotecile publice de pe raza județului Argeș: Biblioteca Publică Rucăr și Biblioteca Orășenească Topoloveni. Pe lângă celelalte 8 biblioteci din zona de sud a României, acestea au primit câte o imprimantă 3D, donate de CEZ Group, în parteneriat cu Fundația Progress, în proiectul CODE Kids România. Proiectul CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice a fost lansat în anul 2017 și are ca scop crearea unei mișcări de coding și ȘTIM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative.

 

Pagina 29 din 129

«ÎnceputAnterior21222324252627282930UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea