Editorial

Ciomu este nevinovat!

Miercuri, 20 Aprilie 2011 01:48

Spiridon Voinescu.
Nu credeam, la numai câţiva ani de la întâmplare, să pot spune aşa ceva. Însă este vocea întregii opinii publice: doctorul Ciomu trebuie iertat pentru că, altfel, întregul aparat guvernamental ar trebui condamnat la moarte. Ciomu a fost mic copil! Dintr-o culpă medicală, într-adevăr, a secţionat organul genital al unui

 

De ce nu-l înţeleg pe Emil Boc

Miercuri, 20 Aprilie 2011 01:33

Adrian Vasiliu.
Nu am participat, din motive obiective, la întâlnirea pe care premierul Emil Boc a avut-o cu oamenii de afaceri argeşeni, joia trecută. Ştiu că şeful guvernului a vorbit vreme de câteva ore bune, prezentând în faţa mediului economic de pe la noi rezultatele politicii sale, precum şi perspectivele legate de investiţii şi

Ori la bal, ori la… azil!

Luni, 11 Aprilie 2011 23:42

Spiridon Voinescu.
Gata. Au făcut-o şi pe asta. Au reuşit să îşi bată joc de sute de mii de suflete desfiinţând spitale bune, spitale în care s-a investit timp şi bani. Au reuşit să mai sfâşie ceva din satul românesc, sat care parcă-parcă începuse să îşi mai revină un pic. Criza medicală va fi urmată, imediat, de o adâncire a nenorocitei crize morale în care suntem deja aproape scufundaţi. Reperele morale ale zonei rurale sunt descăpăţânate cu

 

Soluţia care supără pe toată lumea

Luni, 11 Aprilie 2011 23:07

Adrian Vasiliu.
A venit şi luna aprilie, iar ceea ce prevestea propunerea Ministerului Sănătăţii privind transformarea unor spitale în azile de bătrâni s-a transformat în decizie fermă, care a dus la eliminarea de pe harta spitalicească a Argeşului a instituţiilor de la Rucăr, Domneşti, Mozăceni şi Călineşti. Această hotărâre lasă fără servicii medicale cam o cincime din populaţia judeţului, după estimările Consiliului Judeţean, care nu reuşeste să-şi

Grătarul, guvernarea şi şahul

Miercuri, 06 Aprilie 2011 00:49

Spiridon Voinescu.
Jeffrey Franks, reprezentantul FMI în România ne-a anunţat, săptămâna trecută, ceea ce ne anunţă Băsescu şi Boc de vreun an: că ieşim din criză. Ei bine, o aşa veste ar trebui sărbătorită, şi nu cu urzici, deşi a venit primăvara. Parcă presimţind că românii se vor bucura peste măsură de chestia asta, Parlamentul a adoptat o hotărâre – care în curând va deveni lege – prin care interzice folosirea grătarelor în faţa blocului. Aşa da sincronizare şi, mai ales, grijă pentru starea de sănătate a populaţiei. Pentru că fumul este cancerigen iar urzicile nu, se ştie, ştie, ştie...

 

Pagina 43 din 51

«ÎnceputAnterior41424344454647484950UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea