Editorial

Haloween 2010

Luni, 01 Noiembrie 2010 23:03

Iată că am ajuns şi aici, la Haloween-ul lui 2010. Ce este nou anul acesta? Nu m-a întrebat nimeni, dar dacă m-ar fi întrebat, aş fi sfătuit părinţii să creeze odraslelor dovleci cu chipul politicienilor care ne conduc. Celţii credeau că în data de 31 octombrie spiritele intrau în comunicare cu cei vii şi coborau pe pământ. Pentru a nu fi posedaţi de spirite, oamenii se deghizau în monştri, ieşind pe

 

Programul „Rabla” la oameni

Vineri, 29 Octombrie 2010 00:06

Da, asta aplică, dacă mă întrebaţi pe mine, guvernanţii în momentul de faţă. Experimentează programul „Rabla” pe oameni. După ce programul s-a dovedit admirabil, sublim putem zice, dar ale cărui rezultate au lipsit aproape cu desăvârşire… la maşini, iată că a venit rândul nostru să fim pe post de cobai. Cobai ai guvernului Boc 4 sau 5 sau 5.000, că nimeni nu mai ştie al câtelea este acest Rambo de România, puţin mai scund dar care ştie să cosească şi în capul tare al căruia se pot sparge ouă sau alte probleme mult

Revoluţia din 1989. Revoluţia din 2010?...

Miercuri, 20 Octombrie 2010 22:30

Privesc de ore întregi la televizor, privesc îndobitocit la televizor grevele disperării. Greve la care participă oameni cu carte, oameni care nu mai au, efectiv, cu ce să îşi cumpere mâncare. Funcţionari din ministere, din poliţie, din învăţământ aruncaţi sun limita decenţei de executanţi demenţi care execută ordine demente. Noul (şi deja hulitul) ministru al Finanţelor, Gheorghe

 

Bolnav în Argeş

Joi, 14 Octombrie 2010 00:14

Zi frumoasă de septembrie. Sâmbătă, septembrie. Frumoasă, ca să fiu mai scurt, până îmi bag degetele unde nu trebuie, şi le bag atât de adânc încât simt oasele trosnind ca nişte surcele. Cu mâna în batistă fug la Spitalul din Călineşti pentru primul ajutor. O asistentă adormită îmi spune că nu este nici un doctor

Vântu a fost reţinut. În rest bate vântu’…

Marţi, 14 Septembrie 2010 23:57

Patronul Realitatea TV a fost reţinut, spre surprinderea noastră, a oamenilor de rând. Pentru că noi, oamenii de rând, nu ne mai aşteptam de mult la aşa ceva. Un lucru însă mă îngrozeşte din ce în ce mai mult. Şi anume faptul că toate, toate arestările din ultimul timp, deşi sunt efectuate pentru motive zburate

 

Pagina 49 din 51

«ÎnceputAnterior41424344454647484950UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea