Denumită şi Săptămâna Mare, ultima săptămâna a Postului Paştelui este cea mai importantă perioadă de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului Iisus Hristos. Este intervalul în care se rememorează, în denii, faptele Mântuitorului pe Pământ, iar fiecare zi a săptămânii poartă cu ea încărcătura unui nou pas spre momentul Învierii.
Vreme de pocăinţă şi de îndreptare duhovnicească, Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor, este rânduită să-i pregătească pe credincioşi
pentru Înviere. Intervalul acesta se deosebeşte de toate celelalte perioade ale anului bisericesc prin câteva caracteristici liturgice, care îi dau o notă de gravitate şi măreţie în acelaşi timp, de amar dar şi de bucurie, de pocăinţă şi de nădejde în învierea Mântuitorului.
Diferenţa faţă de alte săptămâni de pocăinţă este dată de modul în care se posteşte. Potrivit rânduielilor canonice tradiţionale, în primele trei zile ale Săptămânii Patimilor – luni, marţi şi miercuri – la fel ca şi în ultimele zile – vineri şi sâmbătă, se ajunează până spre seară, iar atunci se poate bea apă şi mânca puţină pâine. Doar ziua de joi a acestei săptămâni seamănă cu o zi obişnuită de post, dar şi atunci se mănâncă o dată pe zi, seara, hrană uscată. Este simbolul jertfei bunului creştin pentru care bucuria învierii va fi pe măsura sacrificiului făcut.
În fiecare din zilele Săptămânii Patimilor ni se amintesc evenimente din istoria mântuirii. Luni, de exemplu, se face referire la Iosif cel prea frumos, pierdut de fraţii săi, vândut şi răstignit, a cărui istorie ne îndeamnă să trăim în „curăţie”, dar şi la smochinul neroditor ca simbol al sinagogii.
Marţi sunt pomenite cele zece fecioare, a căror pildă face referire la datoria vegherii necontenite pentru a întâmpina pe Mielul Hristos prin fapte bune.
Ziua de Miercuri din Săptămâna Patimilor este dedicată amintirii femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbolul pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.
Joia, Biserica ne aminteşte de cele patru evenimente deosebite din viaţă Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Tainelor, Sfânta Euharistie, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului. Este momentul în care Hristos s-a pregătit pentru moarte şi Înviere şi le-a oferit ucenicilor, în mod simbolic, trupul şi sângele Lui – pâinea şi vinul mântuirii. În Vinerea Mare să se facă pomenirea patimilor Mântuitorului Hristos şi mărturisirii tălharului recunoscător care a dobândit raiul. Rememorăm în cursul acestor zile dramatismul patimilor Mântuitorului Iisus Hristos pentru a ne pregăti sufleteşte pentru întâmpinarea cu pioşenie a celei mai mari sărbători creştine, învierea Mântuitorului.
Deniile din Săptămâna Patimilor sunt explicate astfel de site-ul crestinortodox.ro: “De luni până vineri, în ziua cumplită a răstignirii, preoţii rostesc rugăciuni rituale, cânturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament (Psalmi, Profeţi etc.), numite paremii. Cât despre Evanghelii, ele sunt rânduite astfel ca în fiecare zi din Săptămâna Patimilor să se citească o anumită Evanghelie.
Cele mai importante denii sunt cele de joi şi vineri seară, cunoscute şi sub denumirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seară are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seară se deosebeşte de celelalte denii prin Cântărea Prohodului şi înconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt).
Vinerea Mare este ziua de doliu a creştinătăţii: atunci a fost răstignit Mântuitorul. De aceea, în această zi, în orice biserică creştină din lume, nu se oficiază slujba Liturghiei. Liturghia însăşi înseamnă jertfă şi se consideră că nu se pot aduce două jertfe în aceeaşi zi. De aceea, Vinerea Mare este zi aliturgică.
În schimb, vineri seară se oficiază Denia Prohodului. Mai întâi, tineri şi bătrâni, în lanţ neîntrerupt, trec pe sub masă plină de flori, masă ce simbolizează catafalcul Domnului. Pe ea este aşternută o faţă de masă bogat pictată, cu punerea în Mormânt a Mântuitorului (Epitaf), precum şi Evanghelia împreună cu Crucea. Apoi, preoţii, strana şi credincioşii cânta Prohodul Domnului.
Deniile nu sunt doar slujbe de dimineaţă săvârşite seara, până târziu în noapte, ci scopul lor principal este, ca prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie, prin pocăinţă şi post, să alungăm din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi.”
Rolul Deniilor este acela de a purifica , de a primeni sufletul prin pocăinţă, reculegere şi rugăciune, pentru a putea primi cu cea mai mare şi profundă bucurie taina Învierii Domnului.
(C.S.)
