Cât l-a costat pe fostul deputat de Argeş, Cristi Boureanu, despărţirea de iubita tinerică?

Publicat pe : 6 septembrie 2021

Distribuie știrea

La începutul lunii august, presa mondenă arunca pe piaţă o veste bombă! Fostul deputat PDL Argeş, Cristian Boureanu, s-a despărţit de iubita sa cu 24 de ani mai tânără. După aproape 7 ani de relaţie, vacanţe de lux şi planuri despre nuntă şi copii, Boureanu şi Laura Dincă au decis să meargă pe drumuri separate. Motivele despărţirii nu au ajuns în presă, dar s-a aflat că Boureanu a ieşit ceva mai sărac din relaţie. Fostul parlamentar i-a cumpărat iubitei un apartament, chiar după separare. Gurile rele spun că e vorba de un apartament nou, într-o zonă rezidenţială, unde preţurile apartamentelor de două camere se ridică la peste 80-90.000 de euro.

„Ne-am despărțit pentru că, sincer, ne certam tot timpul în ultima vreme. Nu ne mai înțelegeam deloc. Nu, nu a fost vorba de altcineva în viața vreunuia dintre noi, dar nu mai puteam sta împreună. Nu am nimic să îi reproșez. Probabil ne certam din cauza stresului din ultima perioadă. Nu, nu mai există cale de împăcare, chiar dacă el vrea, chiar dacă am mai vorbit despre… Dar, oricum, eu îl iubesc, este un om deosebit. Vorbim zilnic, ne și vedem, dar asta nu înseamnă că vom mai fi împreună.

Vezi și știrea  Fosta primăriță din Ștefănești - participare la Sărbătoarea Internațională a Vinului

 

Acum stau în chirie, apartamentul pe care l-am cumpărat după despărțire nu este gata. Nu am ce să spun, Cristian a avut grijă ca totul să fie în ordine. Repet, noi nu ne-am despărțit în relații proaste, nu mai puteam eu să stau în anumite situații”, a declarat Laura Dincă, pentru presa centrală.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE