Cultură

INCREDIBIL, DAR ADEVĂRAT! O comună mică, din Argeș, a dat doi membri ai Academiei Române!

Publicat pe : 14 ianuarie 2025

Este greu de crezut ca, într-un for atât de înalt cum este Academia Română, să fie primiți doi oameni din aceeași mică localitate rurală. Desigur, în Argeș, Câmpulungul, Ștefăneștiul și Piteștiul au dat multe astfel de personalități. Însă acum este vorba de comuna Godeni. Care i-a dat pe Eugeniu Proca (1927-1992, membru de onoare) și pe Ileana Mălăncioiu (născută la 23 ianuarie 1940, membru corespondent).

PROCA, Eugeniu Gh.

(Godeni, Muscel, 12 ianuarie 1927 – Bucureşti, 7 martie 2004). Membru de Onoare al Academiei Române (10 noiembrie 1992)

Medic primar, urologie, profesor universitar, manager, demnitar. Liceul/ Colegiul Dinicu Golescu, Câmpulung, Muscel (1945). Admis, apoi examtriculat din Institutul Medico-Militar (1945-1948), fiindcă a aprins focul în sobă cu ziarul partidului – ziarul „Scânteia”. La câtva timp, însă, a fost reprimit, dar nu la militari, nu mai prezenta încredere, ci la civili. Facultatea de Medicină, Bucureşti (1951). Doctorat, ştiinţe medicale, Bucureşti (1957), docent (1969). Stagii: Anglia, Elveţia, Germania, Irlanda, Statele Unite ale Americii. Activitate specializată permanentă: Spitalul Comăneşti, Bacău (1951-1953); aspirant (1953-1956), Institutul de Medicină, Bucureşti (1956-1973); Clinica de Chirurgie Urologică, Bucureşti (1973-2002). Preocupări didactice, Institutul de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Bucureşti, rector (1974-1978). Fondator, Centrul de Hemodializă, Bucureşti. Iniţiator: primele transplanturi renale în România (1980); prezentarea patologiei glandelor suprarenale; aplicarea tratamentelor în oncologia urinară. Volume importante: Insuficienţă renală acută (1968); Diagnosticul cancerului de prostată (1977); Tratat de patologie chirurgicală, I-XI (1983-1993, redactor responsabil).

A fost unul dintre studenții și, apoi, subalternii preferați ai profesorului Theodor Burghele, creatorul școlii bucureștene de urologie. De altfel, într-una dintre lucrările fundamentale ale profesorului Proca, menționată anterior, ”Diagosticul cancerului de prostată”, a cărei prefață a fost semnată de prof. Burghele, găsim interesante aprecieri: Lucrare foarte grea, impunând un perfect cunoscător al problemei abordate, un desăvârșit clinician, bazat pe o experiență proprie, bogată, un foarte bun specialist urolog. Aceste criterii m-au făcut să-l rog pe E. Proca, vechiul și bunul meu colaborator, să-și asume această sarcină. El a dus-o la îndeplinire. Eram, de altfel, perfect convins de aceasta, și astăzi îmi face o deosebită bucurie să văd că nu m-am înșelat în alegerea mea. Este vorba de o lucrare care ne interesează pe toți, care evidențiază calitățile deosebite cu care este dotat autorul ei și care-l situează, pe drept cuvânt și pe netăgăduit merit, pe poziția de șef al școlii de urologie din învățământul postuniversitar.” Aprecierile, făcute de un savant de talia lui Theodor Burghele, președinte al Academiei Române în perioada 1976-1977, fac gratuite orice alte aprecieri.

A condus clinica Fundeni timp de 25 de ani, a avut o bogată activitate operatorie cunoscut ca un chirurg temerar, care a introdus în activitatea clinică tehnici noi. A făcut parte din echipa care a realizat prima dializă în România în 1959. Din 1980 face primele transplanturi de rinichi din România (prima operație de gen, 13 februarie 1980). Se numără, de asemenea, printre primii chirurgi români care folosesc bisturiul cu tehnologie laser. De numele său se leagă inițierea și elaborarea protocoalelor de diagnostic și tratament în tuberculoza aparatului urinar, infecțiile urinare și oncologie urinară, adoptate în întreaga țară.

Numeroase studii în reviste din ţară şi străinătate. Membru: asociaţiile Balcanică, Europeană şi Internaţională de Urologie; societăţile Urologice din Belgia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii. Distinct: preşedinte, Societatea Română de Urologie. Membru titular, Academia de Ştiinţe Medicale din România.

A fost membru al CC al PCR (supleant, 1974-1984; titular 1984-1989), ministrul Sănătății (25 sept. 1978–29 mart. 1985);. Deputat în M.A.N., ales în circ. elect. Făget (1980–1985) și Lugoj (1985–22 dec. 1989), jud. Timiș; membru al Comisiei pentru consiliile populare și administrația de stat a M.A.N. (13 dec. 1986–22 dec. 1989).

Contribuţii directe la: dezvoltarea medicinei contemporane autohtone, promovarea experienţei proprii peste hotare, edificarea, în ultimele decenii ale secolului XX, a instituţiilor medicale de stat, reprezentative pentru Argeş Muscel. Implicări constante în realizarea altor proiecte comunitare din zona amintită. Valoroase recunoaşteri publice antume şi postume.

MĂLĂNCIOIU, Ileana

(Godeni, Argeş, 23 ianuarie 1940). Membru corespondent (2013) al Academiei Române.

Poet, eseist, doctor în filosofie. A absolvit școala elementară din comuna natală, apoi Liceul de Fete din Câmpulung Muscel şi Şcoala Tehnică Financiară din Bucureşti. Între 1963 şi 1968 a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie din Bucureşti.

A debutat în revista „Luceafărul“, în 1965, când era studentă. Licenţiată a Facultăţii de Filozofie din Bucureşti cu lucrarea Locul filozofiei culturii în sistemul lui Lucian Blaga (deşi cărţile de filozofie ale autorului erau interzise şi nu puteau fi cercetate decât la fondul secret al Bibliotecii Academiei). În 1975 şi-a luat doctoratul cu tema Vina tragică (Tragicii greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka).

A fost repartizată la Televiziunea Română, de unde a trebuit să plece în 1971, ca urmare a unei intervenţii cu privire la tezele lui Nicolae Ceauşescu despre cultură.

În 1980 a fost angajată la revista „Viaţa Românească“. În 1987 şi-a dat demisia, ca protest împotriva cenzurii. După 7 luni, la insistenţa Preşedintelui Uniunii Scriitorilor, Dumitru Radu Popescu, care nu-i acceptase demisia, a revenit la „Viaţa Românească“. A fost responsabil al numărului 2/1989 al revistei şi a protestat, alături de Petru Creţia, Răzvan Theodorescu, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, prin retragerea propriilor colaborări, din cauza interzicerii post-mortem a lui Constantin Noica şi a scoaterii unui text al lui din sumar. Ca urmare, s-a revenit asupra acestei măsuri şi s-a tipărit revista, dar apoi a fost interzisă şi topită de cenzură.

După 1989 Ileana Mălăncioiu a fost redactor – şef adjunct la revista „Viaţa Românească“, iar ulterior, redactor – şef la Editura Litera. A susţinut rubrici permanente la revistele „22“ şi „România literară“ şi la ziarul „Cotidianul“.

Volume: Poezii (1973, Editura Cartea Românească); Crini pentru domnișoara mireasă (1973, Editura Cartea Românească, Premiul Academiei); Ardere de tot (1976, Editura Cartea Românească); Peste zona interzisă (1979, Editura Cartea Românească, Premiul Uniunii Scriitorilor); Cele mai frumoase poezii (1980, Editura Albatros, cu o prefaţă de Lucian Raicu); Linia vieții (1982, Editura Cartea Românească, Premiul Asociației Scriitorilor din București); Urcarea muntelui (1985, Editura Albatros, Premiul Uniunii Scriitorilor); Ardere de tot (1992, Editura Eminescu, seria „Poeţi români contemporani“); Linia vieţii (1999, Editura Polirom, cu o prefaţă de Nicolae Manolescu); Urcarea muntelui (2007, Editura Corint, cu o prefaţă de Eugen Negrici); O sută şi una de poezii (2015, Editura Academiei Române, cu un comentariu de Valeriu Cristea).

Numeroase volume apărute în limbi străine (franceză, engleză, letonă, catalană etc.), traduceri, eseuri și publicistică.

A participat la dezbateri TV, la întâlniri cu cititorii şi la festivaluri de poezie şi colocvii din Paris, Roma, Madrid, Barcelona, Stockholm, Visby, Padova, Veneţia, Torino, Budapesta, Praga, Sarajevo, Rodos, Salonic, Ierusalim, Belfast, Dublin, Chişinău, Genova etc.

Membru titular al Uniunii Scriitorilor din 1970; membru în Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor, între anii 1983 şi 1995

Premiul „Mihai Eminescu“ al Academiei Române (1973), Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (în numerose rânduri), Premiul naţional „Mihai Eminescu“ (1995), Marele premiu pentru poezie „Lucian Blaga“ (1997), Premiul „Alia“ acordat de „Adevărul literar şi artistic“ (1997), Premiul naţional pentru literatură, decernat de Uniunea Scriitorilor (2003), Marele Premiu „Prometheus“ pentru Opera Omnia, al Fundaţiei Anonimul. Juriu format din reprezentanţi ai tuturor uniunilor de creaţie (2009),

Premiul „Constantin Brâncoveanu“, acordat de Fundaţia Alexandrion. Juriu prezidat de acad. Dan Berindei, 2016.

Ordinul Naţional „Steaua României“, în gradul de Comandor, pentru merite excepţionale în domeniul artei şi al promovării culturii, 2000.

”Eu am început să scriu prin a face exerciţii după Eminescu şi după Bacovia, aşa cum fac studenţii de la Arte plastice copii după capodoperele artiştilor din domeniul lor. Am mers împotriva curentului pentru că detestam entuziasmul de prisos menit să te propulseze în linia întâi. Faptul că l-am cunoscut pe Emil Botta când eram studentă şi am constatat că, după douăzeci de ani de tăcere, un artist ca el se îndoia de tot şi de toate, m-a făcut să nu mai mă tem de îndoielile mele, ci să mi le asum în ceea ce scriu. Am făcut ce aveam eu de făcut. N-am trăit nici cu orgoliul că prin ceea ce scriu aş participa la revigorarea culturii, nici cu iluzia că, dacă ţi-ai apărat poezia, vei fi răsplătit post-mortem.”