David s-a bătut cu Educația ca cu Goliat! Și se pare că a înfrânt… Apar informații cum că prin București sunt învățătoare care în luna septembrie au luat o leafă cât ia o femeie de serviciu care mătură scările la un bloc. Astfel de cazuri poate s-au întâmplat și în Argeș și în orice alt județ din țară. Profesori cu diplomă și cu salariu minim? Pare incredibil, dar sistemul condus de ministrul Daniel David care compară Educația de la noi cu modele de peste hotare.
Și răul a început să iasă la suprafață. Bineînțeles, rezultatele se vor vedea și ele în scurt timp… Lucian Popa, directorul de la Școala Centrală din București, a vorbit în termeni duri despre ministrul care a girat cele mai tâmpite măsuri din ultimii 30 de ani.
Cel puțin… Și se mai observă un aspect – Educația a fost rapid pusă sub jug în timp ce alte sectoare încă își așteaptă măsurile de austeritate. Care nu prea mai vin. Ca de fiecare dată, profesorii sunt proștii clasei, mereu umiliți de toate guvernele.
„Eu n-am pomenit un ministru al Educației, din cei 22 pe care i-am prins în cei 30 de ani de învățământ, să urască visceral preuniversitarul.
Un cadru didactic plătit mai prost, pe lângă faptul că semnează orele condică, mai face și o fișă de pontaj care, iertați-mă, este asemănător cu al unuia de la o firmă în care el stătea 32 ore peste programul săptămânal.. eu nu pot să-mi dau seama cum cineva cu mintea limpede și-a putut pune semnătura cu așa ceva. Adică după ce că-i dau 30 lei o oră, îl mai pun să facă și două fișe? Făceți-mă să înțeleg.”, a spus directorul Lucian Popa, potrivit Edupedu.ro.
De altfel, Popa a subliniat faptul că măsurile din Educație puteau fi acceptate dacă erau considerate temporare. Dar ce să vezi? Învățământul e bun de sacrificiu, iar alte sectoare stau bine mersi…
”Domnule, e o perioadă mai dificilă. Haideți un an de zile să mărim norma, să facem ceva. Nu înțeleg, sunt sclav pe plantație? Mi-a plăcut și coaliția: învățământul în 2 zile a trecut de toate etapele, când am ajuns la alte domenii, ce să vezi? Nu a dat nu știu cine binecuvântarea, nu știu cine s-a mai răzgândit.”, a explicat Popa.
