Săptămâna trecută, am asistat la un eveniment emoționant: lansarea cărții de poezie „Neoretorica visului. Între tăcere și lumină”, de Jean Dumitrașcu. În Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, la ceas de seară (și de versuri bune!), autorului i-au fost alături numeroși prieteni.
Cartea a fost prezentată de criticul Nicolae Oprea, președintele Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor din România. Volumul este structurat în trei cicluri: unul de neoretorica visului, al doilea trimite la persoane din familie, iar al treilea este o reinterpretare a miturilor fondatoare ale poporului român.
Multe creații, mai ales cele dedicate membrilor familiei, cuprind o încărcătură emoțională enormă, mai ales pentru că mulți se pot regăsi acolo, la limita lacrimilor. Iar limbajul folosit este superb. O poezie care, fiind scrisă din suflet, îți atinge sufletul.
Prof. Nicolae Oprea: Și eu am fost surpins că, în structura intelectuală a unui publicist de pe vremuri, trăia un poet încă de pe atunci.
Jean Dumitrașcu: Este prima mea carte de poezie publicată dintre cele scrise din 1982 încoace. Am încercat să realizez o poezie originală, dincolo de mode și modele trecătoare, o carte care să mă reprezinte. Am pus mult suflet și am apăsat pe pedala meditativă, pe pedala cunoașterii de sine, fără a pierde din muzicalitate. Este cartea la care țin cel mai mult!
Rămânerea ta
(Fiicei Maria, de nunta ei)
Te privesc fără să te opresc.
Ai devenit ceea ce odată doar visam pentru tine.
Zâmbetul tău e sigur acum,
nu mai întreabă, doar merge.
Mâinile tale știu pe cine să țină,
nu de teamă, ci de încredere.
Mi-ai rămas în lucruri simple –
în gesturi pe care nu le mai ceri,
dar le știi.
Într-un cuvânt nerostit,
în felul în care îți așezi rochia albă,
în felul în care pleci, fără să fugi.
Nu e despărțire,
e doar un fel nou de a iubi,
mai de departe,
mai în tăcere,
dar nu mai puțin.
Te iubesc enorm,
vorba noastră de salut în fiece dimineață!
Ți-au rămas acasă cărțile de povești, caietele,
cursurile, fotografiile, jurnalul de la nouă ani…
Și faptul că ai mamă și tată, nu părinți,
cum mi-ai zis cândva…
