În zilele de 4 și 5 iulie 2026, la Așezământul ”Sfântul Meletie” din Mănicești, județul Argeș, s-a desfășurat un program duhovnicesc, într-o atmosferă de înaltă credință, la care au participat creștini ortodocși, misionari din Biserica Ortodoxă Română, având exprimarea misiunii lor sub denumirea de Oastea Domnului.
După Vecernia și Acatistul Pogorârii Sfântului Duh, slujite de Sfinția Sa, Stareț Meletie – conf. Univ. dr. Constantin Onu – au urmat Convorbiri Duhovnicești, cântări, chemări, lecturi din Evanghelie, Biblie și poeziile semnate de Traian Dorz.
Expunerile elegante și aura divină au învăluit acest moment cu un farmec nebănuit.
”Ziua, scumpă,/ziuă Sfântă,/ziua Domnului/Iisus,/toată dragostea/mea cântă,/toată inima mea-i/Sus (…) – Traian Dorz.
Poezia sa are influențe tradiționale moderniste, simboliste, nu poate fi încadrată într-un curent literar, temele și simbolurile sunt diversificate
Născut într-o zi mare – 25 decembrie 1914 – poetul Traian Dorz descinde din plaiurile bihorene, din Livada Beiușului. Poet, scriitor, misionar, jurnalist, lasă 12 volume de poezie, maxime, cugetări și părăsește această lume la 20 iunie 1989, după ce a cunoscut 17 ani de închisoare.
Sub influența preotului Iosif Trifa și a unor lecturi biblice cunoscute în copilărie, dar și sub semnul unor accidente din care s-a salvat miraculos, scrie poezie religioasă, încărcată de evlavia omului modest, lovit de soartă și de circumstanțele vieții.
Activitatea în Oastea Domnului, grupare religioasă, și creația literară atrag 17 ani de detenție, suportați cu demnitate, speranță și credință.
Poezia sa are influențe tradiționale moderniste, simboliste, nu poate fi încadrată într-un curent literar, temele și simbolurile sunt diversificate.
Substanța lirică izvorăște din marile teme ale umanității: iubirea creștină, comuniunea, relația om – Dumnezeu, jertfa și suferința, renașterea spirituală, veșnicia și absolutul.
Iubirea creștină, iubirea față de semeni vine din Biblie, fiind o învățătură importantă rostită de Hristos și înrădăcinată în sufletul poetului Dorz, după cum se observă pe parcursul volumelor. De aici generozitatea, înțelegerea, iertarea și răbdarea față de oameni. În ”Autoportret” mărturisește că misiunea sa este aceea de a fi alături de oamenii cu probleme: ”Mi-ar fi plăcut și mie să am un drum ușor…”.
Crezul său este dezvăluit în ”Ars poetica”, cu sinceritate și hotărâre, trasat cu mână sigură: ”Arta mea e să-l vestesc pe Hristos.”
Iubirea absolută față de Dumnezeu apare într-o confesiune remarcabilă prin nimbul ei: ”Doamne Sfinte, Domn Părinte,/Tatăl păcii și-al iubirii,/toate Ție se închină/în cuprinsu-ntreg al Firii/toate-n Fața Ta/se-apleacă și-n/tăcerea-nfiorată/Te adoră/Te ascultă/și Te recunosc ca Tată (În pacea serii – Doamne Sfinte).
Comuniunea om-Dumnezeu este o temă dominantă în creația poetică dorziană, regăsită sub două aspecte – comuniunea pe orizontală – solidaritate, iertare, dragoste față de semeni și cea verticală, resimțită în dorul sufletului, de a se contopi cu Dumnezeu, de a trăi în spațiul sacru.
Temele stihurilor – jertfa și suferința, renașterea spirituală, veșnicia și absolutul – punctează conștiința, introspecția, dimensiunea trăirilor fizice și spirituale.
Universul estetic este țesut din câteva elemente devenite poetice: crucea, numele Mântuitorului Iisus, lumina, soarele, rugăciunea, cântarea, psalmul, Golgota, solitudinea, înstrăinarea.
Imaginea lui Iisus, dominantă, este conturată cu duioșie, cu venerație și dragoste, cu evlavie și speranță: ”Copil iubit”, ”Copil hoinar”, ”Copil ceresc cu chipul blând”. Iisus, învăluit în lumină, apare într-un portret divin, un ideal de frumusețe cosmică și terestră care se impune prin bunătate, înțelegere, dreptate, credință și respect față de Dumnezeu-Tatăl, atribute excepționale, esență a Divinului.
Dorz trăiește o contopire a sufletului cu Hristos, care îi dă o fericire deplină. Îl citează pe Apostolul Pavel: ”Pot totul în Hristos” și declară, simplu; ”Eu știu că numai de la tine…” În alte poezii, afirmă: ”Hristos e viață”, ”Hristos, binefăcătorul nostru”.
Dorz i se adresează omului și sfântului, îl simte aproape, știe că Iisus iartă, sprijină, întărește, vindecă
Izvor nesecat de putere, de ridicare, de pace interioară ”cu cât purtăm mai multe cruci”, El a coborât în noi ”sfânta măreție”, ridicând nimicnicia umană pe scară universală: ”din ce lumină/orbitoare/ai scos lumina/pusă-n noi/de/poate-ncape atâta/slavă/în niște bulgări de noroi?” (Lumina veșniciei noastre).
Eul poetic, aflat în ipostază contemplativă, slăvește Domnul, Stăpânul macrocosmosului și microcosmosului, Marele. Tot aflat sub aura sa, selectează imagini vizuale strălucitoare, sunete și miresme devenite ”minune” (O, pașii tăi prin ceruri).
Dorz i se adresează omului și sfântului, îl simte aproape, știe că Iisus iartă, sprijină, întărește, vindecă.
Eul se consideră un reprezentant al colectivității, trăiește dureros necredința oamenilor, ignoranța acestora, glasul Mântuitorului devine glasul trist al vocii poetice: ”Cu ce-mi plătești tu/însă tot ce-am făcut/Eu ție, popor/robit de patimi,/de hulă și beție/străin de Dumnezeu?” (Poporul meu).
Vocea i se ridică, profetic, într-un teribil avertisment, adresat tuturor: ”Răspunzi în fața lui Hristos/de orice faci – sau n-ai făcut/de orice pas fără folos/de orice timp și har pierdut (Răspunzi în fața lui Hristos).
”Aș vrea să-mi cer iertare”, capodoperă poetică și confesiune cu accente de rugăciune în care privește retrospectiv, recunoaște clipa și greșelile pentru care solicită, cu delicatețe, iertare ierbii, crengii, pâinii, apei, cerului, fiecărui element terestru sau cosmic, material sau spiritual care ne pune în relație cu Dumnezeu, cu lumina – cunoaștere, cu Absolutul: ”Aș vrea să cer iertare/acelor care nu-s/și n-au cum să mai/ierte suspinul meu nespus… dar cine-mi iartă/ Doamne, ce nu-mi/credeam păcat?”
Introspecția este răscolitoare: ”O, Doamne, măcar/de-astăzi ajută-mă/să știu/că pot să mai răscumpăr și/mâine-ar fi târziu!”
Momentele de reverie, de meditație se consumă în liniștea serii, lângă Sfânta Cruce, motiv major în lirica poetului, simbol al jertfei, al supliciului trăite de Iisus, al iubirii sale, dar, în același timp, și metafora vieții creștinismului care trebuie să-și poarte crucea cu demnitate.
”Taina crucii”, adevărată filozofie de Facere a lumii, o mărturisire de credință, existență și conștiință, este ”Linia și cercul și Sfârșit și Nesfârșit”, ”Linie de coborâre de la Slavă spre Noroi”.
Spre ea se îndreaptă Dorz cu toată căința, durerea și speranța, pornite de la țărâna de jos, la azurul de sus: ”Cu tot întregul meu amar/cu munții de suspine,/cu plânsul fără de hotar,/Iisuse, vin la tine/Primește-mă cum sunt,/cu multele-mi greșale/și spală-mă, Iisuse Sfânt/prin jertfa Crucii Tale/Sunt păcătos, sunt vinovat,/sunt plin de fapte rele,/dar vin Iisuse-ndurerat,/sub Crucea Ta, cu ele./Și la picioare-Ți cad smerit,/cu lacrime amare,/și-Ți cer, Iisuse preaiubit,/a Sângelui iertare/Primește-mi toată viața mea/și-n slujba Ta o pune, ca, la sfârșit, să poți afla/în ea doar roade bune/Să poți fi mulțumit oricând/de slujba ce-Ți aduce,/pân la sfârșit, mereu purtând/lumina de la Cruce!”
Este o răscolitoare și mistuitoare mărturisire de dragoste, de credință și de pocăință, este ardere și speranță în renaștere.
Structura poeziilor dorziene conține o discretă antiteză între durere, mîhnire și bucurie, lumină, speranță. Versul pare simplu, dar el conține metafore interesante, profunde și are muzicalitate profetică, se rostogolește peste vreme.
Poezia lui Traian Dorz este un strigăt pornit din suflet, un strigăt în care găsim suspinul și lacrima. Confesiunea lui pleacă din fibră adâncă, dar are mireasma Duhului Sfânt. Scrisă pe motivul dorului devine dragoste pentru Iisus, dar o durere de o dragoste divină.
Dorz are capacitate de transcedere, se simte împlinit, îndeamnă la meditație, ne îndeamnă să ne analizăm în spiritul creștin, să aducem un imn vieții, căci Iisus înseamnă viață: ”O, când mi se-ntoarce privirea în Sus/uit ura, și chinul, și tina/și simt cum mă-nvăluie-n Tine,/Iisus,/Lumina,/Lumină,/Lumina…” (Cântarea Cântărilor mele).
Renata Alexe
2 iulie 2026
Pitești
