A fost scos la concurs postul de manager la Teatrul ”AL. Davila”

Publicat pe : 20 aprilie 2021

Distribuie știrea

# Constantin Cotimanis: „Cu siguranță, voi candida!”

Pe 24 martie, conducerea CJ Argeș a prelungit cu încă 60 de zile interimatul lui Constantin Cotimanis în fruntea Teatului Alexandru Davila, urmând ca în această perioadă să se scoată postul la concurs. Zis și făcut! Încă din 12 aprilie au fost aduse la cunoștința publică condițiile de participare la concurs, dintre care amintim:

– să îndeplinească condițiile de studii universitare de licență absolvite cu diploma de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției, respectiv: Științe umaniste și arte, domeniu de licență – „Teatru și artele spectacolului” sau „Muzică”;
– să întrunească condițiile de pregătire sau experiență în management;
– să aibă vechime în specialitatea studiilor de minim 5 ani;
– să aibă pregătire sau experiență în management de minim 1 an.

 

La sfârșitul lunii mai va fi stabilit noul manager al Teatrului Al. Davila

Data limită de depunere a proiectelor de management și a dosarelor de concurs este 4 mai, ora 16.00, la sediul CJ Argeș. În următoarea zi se va face selecția dosarelor și se va anunța rezultatele. Între 6-13 mai se vor analiza proiectele de management, prima etapă.  Pe 14 mai va fi adusă la cunoștința candidaților  nota obținută la prima etapă. Pe 17 mai se va organiza a doua etapă a concursului – susținerea proiectului de management în cadrul interviului. Iar pe 18 mai, candidații vor afla rezultatul obținut la concurs, având posibilitatea de a depune contestații între 19-20 mai, dacă sunt nemulțumiți de modul  în care a fost organizat concursul. Pe 25 mai vor fi soluționate contestațiile și se va aduce la cunoștință rezultatul final al concursului.

Vezi și știrea  Virgil Baciu - din Africa în Asia!

Constantin Cotimanis, actualul manager interimar al teatrului:
”E foarte bine că a fost scos postul la concurs. Era și momentul să îl scoată.Cu siguranță, voi candida, dacă condițiile de participare îmi permit să fac acest lucru. Mă refer la vechimea în management de un an, dacă se consideră vechime că am stat un an la teatru atunci e foarte bine”.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE