Deputat argeșean: „Cu Ion Mînzînă preşedinte, Argeşul a ajuns de pe locul 40 pe locul 4 pe ţară la alocări de fonduri pentru investiţii”

Sală neîncăpătoare la Recea, pentru alegerile prin care este desemnat preşedintele organizaţiei locale a PSD. După cum era de așteptat, a fost votat primarul comunei, Doru Dragu. Recea beneficiază, graţie insistenţelor social democraţilor din Parlament, de 15 milioane de lei, prin programul Anghel Saligny, pentru asfaltări de drumuri comunale. Aceşti bani nu îi putea acoperi […]
PNL Argeș l-a scos la înaintare pe fostul primar Dorin Bărbuceanu!

Observăm că PNL Argeș a scos artileria grea! Fostul primar al Ștefăneștiului, profesorul Dorin Bărbuceanu, a fost activat pe linie politică. L-am zărit de 1 Decembrie la manifestările organizate la Pitești, dar și la conferința de presă a PNL Argeș de săptămâna trecută. Probabil că amintirile îi chinuiesc pe liberali, iar cele patru mandate ale […]
„Drumul Luminii” – un nou film la Planetariul Muzeului Județean

Muzeul Județean Argeș a venit, pe sfârșit de an, cu o surpriză pentru numeroșii vizitatori ai Planetariului. Este vorba despre achiziționarea unui nou film. „Drumul luminii” este o producție 2022 și prezintă povestea celei mai importante descoperiri a omenirii. Săptămâna trecută, la premieră, au fost prezenți și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, și […]
Ministrul Muncii promite că pensia nu va mai depăși venitul din activitate

Pensia nu va mai depăși venitul obținut de salariat în perioada de activitate, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, într-un interviu pentru Știrile TVR. Este doar una dintre modificările care va reforma sistemul de pensii din țară. Vizate sunt și pensiile speciale, pentru care guvernul trebuie să vină cu o soluție până la sfârșitul acestui […]
Săpata. S-a scos la licitație proiectul de modernizare a drumului din Drăghicești

A fost scos la licitație proiectul de modernizare a drumului comunal nr.437, sat Drăghicești, din comuna Săpata. Proiectul este finanțat prin Programul Național ”Anghel Saligny”. Aproape 4 milioane de lei au fost alocaţi comunei Săpata de Ministerul Dezvoltării pe baza proiectului de reabilitare a drumului comunal din satul Drăghiceşti, în lungime de 2.807 m. Termenul […]
De Crăciun, fii mai bun! O familie cu patru copii are nevoie DISPERATĂ de ajutorul semenilor

# Preotul din Cârstieni (Călinești) a reușit să îi ajute și să le pună, temporar, un acoperiș deasupra capului. Să ajutăm și noi! Ce poate fi mai frumos, pentru suflet, decât să dăruiești? Apropierea marii sărbători a Nașterii Domnului ar trebui să fie, cu atât mai mult, un prilej să hrănim și să curățim sufletul […]
Clinica de medicină dentară Dr. TEO – PROCESUL DE AMPRENTARE DIGITAL CAD/CAM

Multitudinea de inovații tehnologice în medicina dentară poate ușura foarte mult munca unui medic dentist. Se caută digitalizare, eficiență, consum redus de materiale și timp. Amprenta orală digitalizată este una din aceste noi tehnologii la care majoritatea medicilor înclină. EFICIENȚA UTILIZĂRII AMPRENTEI DIGITALE ÎN STOMATOLOGIE: • Eliminarea multor inconveniențe aferente amprentării clasice, este […]
De Sfântul Nicolae se deschide patinoarul din Bradu!

Marţi, 6 decembrie, la Baza Sportivă Bradu, de Sfântul Nicolae, va fi zi de mare sărbătoare şi bucurie. ”Vom inaugara patinoarul unde toţi locuitorii comunei, de la pitici la bunici, pot petrece cu bucurie vacanţa şi sărbătorile de iarnă. Vă aşteptăm cu drag, ca în fiecare an, să petrecem cu bucurie, împreună, o […]
C.S. Dacia Mioveni 2012 adaugă un nou sponsor

Lucrurile se mișcă bine pe plan sportiv, la Mioveni. un club dinamic ce atrage, iată, noi sponsori. Societatea argeșeană ”Construcții Drumuri și Lucrări de Artă SRL” vine în sprijinul CS Dacia Mioveni 2012. „Ne bucurăm să anunțăm un nou sponsor care se alătură susținerii clubului nostru și echipei de handbal, societatea argeșeană, ”Construcții Drumuri și […]
Studenții din anul 1, care au fost olimpici în liceu, vor putea primi până la 6.000 de euro pe an pentru cercetare

# Cererile se depun până pe 25 decembrie la universități Absolvenții de liceu care au obținut premii sau mențiuni la competițiile naționale sau internaționale recunoscute de Ministerul Educației, în timpul liceului, și care din anul universitar 2022-2023 urmează cursurile unei facultăți, pot primi câteva mii de euro pe an pentru cercetare prin programul de granturi pentru […]