Săpata – școlile au fost reparate cu ajutorul Consiliului Județean Argeș

La Săpata au fost luate, recent,  măsuri pentru îmbunătățirea calității apei livrate cetățenilor din comună. Astfel, în luna iulie a fost pusă în funcțiune stația de filtrare/demanganizare a apei și a fost înlocuit grupul de pompare al rețelei pentru satele Lipia și Găinușa. Investiția realizată la stația de apă s-a ridicat la suma de 160.000 […]

Primăria Piteşti construieşte o nouă grădiniţă cu program prelungit!

Primăria Piteşti, cu finanţare de la Compania Naţională de Investiţii, va construi o nouă grădiniţă cu program prelungit în cadrul Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade”, din Bulevardul Petrochimiștilor nr. 31. Studiul de fezabilitate este în curs de elaborare. Imobilul va fi destinat unui număr de aproximativ 90-120 de copii, împărţiţi în grupe de maxim 15 preşcolari. […]

Studenţii de la Universitatea din Piteşti au încheiat campania arheologică de la Buridava!

Final de campanie arheologică încununată de succes pentru studenţii Universităţii din Piteşti! La începutul lunii august, studenţii de la specializarea Istorie, din cadrul Facultăţii de Teologie, Litere, Istorie şi Arte, alături de decanul Constantin Bărbulescu au început săpăturile pe situl de la Buridava – Ocnele Mari, din judeţul Vâlcea. Lucrările arheologice de pe situl de […]

ATENȚIE! La BAC-ul de toamnă, contestațiile pot fi depuse numai în ziua de 31 august

În județul Argeș, examenul de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie), s-a desfășurat în 5 centre de examen, după cum urmează: – Liceul Tehnologic ”Dacia”, Pitești – Colegiul Tehnic Câmpulung – Colegiul Național ”Vlaicu Vodă”, Curtea de Argeș – Liceul Teoretic ”Ion Barbu”, Pitești – Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu”, Pitești Prima probă de examen E)a) – Limba […]

Ministrul Educaţiei va permite organizarea festivităţilor de deschidere a anului şcolar!

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că va permite organizarea festivităţilor de deschidere a anului şcolar 2021-2022, pe data de 13 septembrie. Evenimentele vor putea avea loc în spații exterioare, cu o durată de maxim o oră și jumătate. De asemenea, participanţii vor fi obligaţi să poarte măşti de protecţie. “Pentru că școala începe pe […]

Primarul Ion Dumitru: „Nea’ Becali, să îți iau lâna de pe oi…”

De la administraţie şi politică la fotbal e doar un pas! O demonstrează primarul Ion Dumitru de la Albota care nici nu a mai înfierat vreun rival politic, nici nu a mai comentat despre probleme administrative, ci s-a focusat pe fotbal. Aşa că l-a luat la un rost virtual pe Gigi Becali care se laudă […]

Ministrul Educaţiei: „Bursele elevilor ar putea creşte de la 100 la 500 de lei!”

# Elevii cu medii de 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat vor fi premiaţi de Guvern! Veste bună pentru elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură! Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că de la 10 ianuarie 2022, bursele şcolare vor creşte semnificativ. La acest moment, elevii merituoşi primesc 100 de lei lunar. Cîmpeanu spune […]

Grupul Astaldi, care realizează lotul 5 al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, susține că pandemia nu a încetinit proiectele din România

Pandemia nu a încetinit lucrările de construcţii ale italienilor de la Astaldi în România, potrivit celui mai recent raport financiar publicat de companie. „În România şi Polonia, în prima jumătate a anului 2021, contractele în vigoare nu au înregistrat întârzieri speciale legate de pandemia de COVID-19“, se arată în raportul Astaldi aferent primului semestru al […]

Cristian Gentea – întâlnire cu ambasadorul României la ONU

# Cei doi au fost colegi de facultate Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a primit, săptămâna trecută, vizita lui Ion Jinga, ambasadorul României la Organizația Națiunilor Unite. “Am primit, cu bucurie, vizita bunului meu prieten și fost coleg de facultate, Ion Jinga, Ambasador extraordinar și plenipotențiar, Reprezentant Permanent al României la ONU! De fiecare dată […]

TRIMITE O ȘTIRE