Primele ediții ale operei eminesciene, aflate în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu“ Argeș

Întrupare literară a conștiinței românești, Mihai Eminescu ne-a lăsat o operă poetică al cărei farmec „se explică prin efectul ei asemănător cu cel al muzicii. De aici și senzația de infinit pe care o dă poezia eminesciană.“(Garabet Ibrăileanu). În lirica noastră, „versul lui Eminescu se detașează în mod izbitor. Simți îndată că ai de-a face […]

ZIUA CULTURII NAŢIONALE – EXPOZIȚIE OMAGIALĂ LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ

„Ne-nțeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Zboară vecinic îngânându-l Valurile, vânturile.” („Dintre sute de catarge” – Mihai Eminescu) Anul acesta se împlinesc 176 de ani de la naşterea poetului național Mihai Eminescu, cel care, potrivit lui Garabet Ibrăileanu, a reprezentat un „eveniment aproape inexplicabil în literatura noastră” şi „care a creat pe de-a-ntregul limba poeziei […]

Ziua Culturii Naționale – Mihai Eminescu, omagiat la Muzeul Județean Argeș

În data de 15 ianuarie, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Județean Argeș, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Argeș, în colaborare cu Colegiul Național „Zinca Golescu”, a organizat un simpozion dedicat poetului național Mihai Eminescu. Evenimentul a reunit elevi, profesori și iubitori ai culturii române, care au participat la prezentări biografice despre viața și […]

Ziua Culturii Naționale la Mioveni

Începând cu anul 2016, data de 15 ianuarie a devenit un reper esențial în calendarul cultural românesc: Ziua Culturii Naționale, sărbătoare care marchează, în acest an, 176 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Mihai Eminescu nu este doar poetul național al României, ci o veritabilă conștiință a națiunii, un reper cultural și moral, […]

Șase decenii de învățătură, educație și spiritualitate

Dacă suntem cu mintea și cu sufletul aici, în această școală, în aceste momente înălțătoare, este pentru că prezența nostră se află în relație cu trei evenimente deosebite ale traiectoriei noastre pe drumuri de lumină și de fum – aniversarea celor 60 de ani de împlinire a Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești, cunoscută inițial ca […]

Doi parlamentari de Argeș se lamentează pe marginea catastrofei de la Vidraru! Care catastrofă?!!!

Hidroelectrica derulează procesul de golire controlată a acumulării Vidraru, de la 01.08.2025, cu un termen estimat de finalizare pe 28 februarie 2026, pentru asigurarea condițiilor tehnice de efectuare a lucrărilor de retehnologizare din cadrul lucrării „Retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru”. Este prima golire completă din istoria barajului Vidraru de după anul 1974. O lucrare tehnică majoră, […]

De la 1 februarie, prima zi de concediu medical nu se mai plătește

Anul 2026 a adus o decizie la care poate nu ne așteptam, dar care poartă în spate ani întregi de abuzuri comise chiar de mulți dintre românii plătitori de taxe și impozite. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că de la 1 februarie, statul nu va mai plăti prima zi de concediu medical. Măsura vine […]

TRIMITE O ȘTIRE