Absolvenții de liceu pot primi indemnizație de șomaj timp de 6 luni
Elevii care finalizează studiile liceale și care nu urmează o formă superioară de învățământ și nici nu ocupă un loc…
Elevii care finalizează studiile liceale și care nu urmează o formă superioară de învățământ și nici nu ocupă un loc…
Continuă lucrările pe tronsonul Boița – Cornetu! Săptămâna trecută, șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că a fost străpunsă și…
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a acordat României 2,6 miliarde de euro. Cu acești bani se vor continua plățile,începând din luna…
# Gigantul auto alocă 400 milioane de euro în Turcia, pentru noul Striker Automobile Dacia a încheiat anul financiar 2025…
Secțiunea 2 (Boița–Cornetu) – cel mai complex tronson de pe Autostrada Sibiu – Pitești, executată de turcii de la Mapa-Cengiz…
# Frank Marotte, DACIA: ”România este singura piață unde nu creștem, în rest creștem peste tot în Europa” Uzina Dacia…
Săptămâna trecută, Guvernul Bolojan a aprobat, în ședință extraordinară, proiectul privind interzicerea cumulului pensiei speciale cu salariul la stat. Această…
Consiliul Local al Municipiului Pitești, întrunit pe 23 aprilie 2026, în ședință extraordinară convocată de îndată, a adoptat un pachet…
Constructorul austriac PORR lucrează intens pe secțiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești. Peste 90% din tronsonul…
# Iată categoriile care se încadrează pentru primirea acestuia În lunile mai și decembrie 2026, conform prevederilor OUG nr.23/2026,…
Accidentul de pe Valea Oltului, care s-a soldat cu moartea unei gravide și a fătului nenăscut al acesteia, precum și…
În ședința de guvern de săptămâna trecută, a fost adoptat un act normativ care prevede o derogare de la Ordonanța…
Săptămâna trecută, Guvernul a adoptat pachetul de solidaritate prin care va sprijini pensionarii cu venituri mici, dar și copiii cu…
Primăria Municipiului Pitești anunță predarea, astăzi, a amplasamentelor pentru execuția lucrărilor de reabilitare la două săli de sport aparținând…
13 oferte s-au depus pentru proiectul de lărgire la 3 benzi pe sens a Autostrăzii București – Pitești. Proiectanți din…
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) împreună cu Ministerul Finanțelor, anunță lansarea platformei digitale „eLicitațiiANAF”, dedicată publicității și vânzării prin…
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei pregătește un proiect prin care consumatorii vor putea primi notificări în timp real…
Societatea Apă Canal 2000 SA aduce la cunoștința utilizatorilor că, începând cu data de 30.03.2026, se va relua finanțarea execuției…
Ministerul Muncii anunță că, în luna aprilie, pensiile vor ajunge la beneficiari înainte de Paște. Seniorii care primesc banii pe…
Peste un milion cinci sute de mii de lei alocă distinsa Cameră a Deputaților pentru achiziționarea unui Service Sistem integrat…
De la începutul anului, m-am întâlnit extrem de des cu întrebarea legată de modalitatea de constituire şi de funcţionare a…
# Imaginea este vizibilă din șoseaua națională Pitești-Brașov Holcim România, parte a grupului global Holcim, marchează o nouă etapă în…
Primăria Municipiului Pitești anunță demararea lucrărilor de reabilitare a podului peste Râul Doamnei, un proiect important pentru creșterea siguranței și…
Și guvernanții din România analizează interzicerea vehiculelor B1 pe drumurile de mare viteză, la fel ca la trotinete sau biciclete.…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo