Dan Manu, scuze penibile pentru a nu semna campania „Un milion pentru Unire”

Publicat pe : 12 noiembrie 2018

Distribuie știrea

Președintele CJ Argeș a refuzat să se alăture primarului Virgil Baciu, dar și altor edili din Argeș, la campania „1.000.000 pentru Unire”. Totul s-a întâmplat la ziua comunei Nucșoara, unde primarul de la Corbi a susținut un discurs prin care îndemna ca în anul Centenarului, argeșenii să se mobilizeze și să semneze în număr cât mai mare pentru unirea României cu Republica Moldova.

După eveniment, Baciu s-a dus la Dan Manu pentru a semna listele. În acel moment, președintele CJ Argeș a dat din colț în colț și a venit cu diferite scuze printre care și faptul că sunt date cu caracter personal, iar conform acestuia toată campania ar fi în ilegalitate. „După o sută de ani nu suntem în stare să strângem o semnătură. Trebuie că Flacăra Centenarului sa fie Flacara Unirii. Am fost invitat la ziua comunei Nucsoara și am profitat de ocazie pentru a strânge semnături. Imediat a luat cuvântul președintele CJ Argeș, Dan Manu, și a început să vorbească despre borne. La sfârșit m-am dus la președintele Manu să semneze și am fost refuzat. Mi-a spus că suntem într-un fel de ilegalitate pentru că sunt date cu caracter personal. M-am interesat și este totul legal. Poate președintele nu știe legea”, a spus primarul Virgil Baciu.
A.I.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE