Dumitru Tudosoiu n-a vrut ca UNPR să primească sediu de la Primăria Piteşti

Publicat pe : 13 iulie 2010

Distribuie știrea

După cum vă relatam, într-una din ediţiile trecute, UNPR Argeş a fost în căutare de sediu, pe a cărui închiriere preşedintele Georgiu Gingăraş nu era dispus să plătească mai mult de 400 de euro. Ei bine, săptămâna trecută, Consiliul Local Piteşti a aprobat darea în folosinţă a unui spaţiu, ce va fi destinat

desfăşurării activităţii politice a UNPR-iştilor. În timp ce toţi aleşii locali, în frunte cu primarul Tudor Pendiuc, au fost de acord să cedeze locaţia cu pricina, social democratul Dumitru Tudosoiu n-a fost atât de încântat să aprobe o asemenea hotărâre, drept pentru care s-a abţinut la momentul votului. În fapt, supărarea PSD-istului are la bază faptul că Georgiu Gingăraş, Ion Falcă şi Vasile Stroescu i-au fost colegi de partid şi şi-au făcut bagajele, înscriindu-se cu mare fast în UNPR. La o aşa atitudine, Pendiuc a avut o ironie la adresa lui Tudosoiu: „Stimabilului nostru coleg îi e teamă de concurenţă!”. Indiferent de poziţia consilierului local, UNPR Argeş a primit o mândreţe de spaţiu pe strada Sf. Vineri, foarte aproape de sediul PRM Argeş. Cine ştie, poate iese de-o alianţă… CRISTIANA HORIE

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE