Considerat întemeietorul romanului românesc modern, Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai mari scriitori români ai secolului al XX-lea, opera lui alcătuind un tot organic și unitar, ce se rotește în jurul temei pământului, fundamentală pentru viața noastră socială de până la al doilea război mondial. Rebreanu este un romancier care a văzut epopeic viața satului românesc, în centrul căreia s-a găsit mereu drama cea mai veche și mai adâncă, drama pământului. Dacă romanul Ion este simbolul individual al țăranului român, setos până la patimă de pământul lui, Răscoala este simbolul colectiv al aceluiași țăran, al energiilor de care dispune el în contact cu pământul. Omul nu trebuie să se îndepărteze de pământ, aceasta este concepția prin prisma căreia s-au născut romanele Ion și Răscoala și, în parte, Pădurea spânzuraților, ulterior și altele.
Apărut în 1920, romanul Ion este întâia capodoperă a scriitorului și cel dintâi roman românesc epocal, pentru care Rebreanu a primit din partea Academiei Române, marele premiu Năsturel-Herăscu.
Cu opera lui Liviu Rebreanu literatura română a adus încă o notă specifică, puternic individualizată, în cadrul literaturii universale. Din punct de vedere teoretic, Rebreanu s-a situat, sub influența ideologiei vremii, în autonomia artei, exprimată mai insistent în ultima etapă a activității, aproape statornic pe pozițiile realismului critic, încă de la început. Istoricește, scriitorul a parcurs trei etape, însumând la un loc ceva mai mult decât trei decenii și jumătate.
În prima etapă (1907-1917) a scris nuvele realiste, realist-critice și naturaliste, în etapa a doua (1917-1932) principalele romane realiste și realist-critice, iar în ultima etapă (1933-1943) romane naturaliste. Se observă că a doua etapă este cea mai lungă și cea mai fecundă, conținând în afară de cele mai izbutite nuvele (Catastrofa, cele șapte scurte istorii din Adam și Eva, micul roman-nuvelă Ciuleandra), marile romane Ion, Pădurea spânuraților și Răscoala. Rebreanu are o capacitate excepțională de a surprinde existența pe dimensiunea unei întregi societăți, de a face să trăiască într-o imagine grandioasă sufletul colectiv, uriașele conflicte din clocotul vieții sociale.
Începând din anul 1924 până în 1934, Liviu Rebreanu a fost neîntrerupt președinte al Societății Scriitorilor Români. A scos împreună cu Mihail Sorbul, între 15 septembrie 1910 și ianuarie 1911, revista teatrală Scena. Între 15 noiembrie 1924 și 17 octombrie 1925 a condus revista Mișcarea literară, săptămânal de critică și informație literară, artistică și culturală. Împreună cu Camil Petrescu, George Călinescu și Mihail Sebastian a condus gazeta România literară, din 20 februarie 1932 până în 6 ianuarie 1934.
În perioada 1928-1930, Rebreanu a fost directorul Teatrului Național din București, un an împreună cu Victor Eftimiu și Corneliu Moldovanu. A fost din nou director al Teatrului Național în perioada 1940-1944, în primul an împreună cu Ion Marin Sadoveanu, și a condus ziarul Viața.
Ca urmare a contribuției sale semnificative la literatura română, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, în anul 1939, Liviu Rebreanu a fost ales membru titular al Academiei Române.
Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș, deține la secția Colecții Speciale câteva lucrări, care au pe pagina de titlu fie semnătura olografă a lui Liviu Rebreanu, fie autografe si dedicații primite de Rebreanu de la alți intelectuali români.
Astfel, lucrarea Arcuri și săgeți, de George Georgian (Editura Vremea, 1940) are ștampila „Donația Liviu Rebreanu – 27 Nov. 1947”, autograful autorului și dedicația acestuia către Liviu Rebreanu: „Domnului Liviu Rebreanu, Directorul Teatrului Național, Cu alese sentimente G.Georgian, 11. IX. 1942“. Volumul Evadări. Poezii, de G. Nichita (București, Cultura Poporului, 1927) , deține autograful autorului și dedicație către Liviu Rebreanu: „Domnului Liviu Rebreanu, cu admirație, George Nichita”. Autorul A. Pop-Marțian semnează pe volumul Serile cătunului (București, Cartea Românească, s.a.), următoarea dedicație către Liviu Rebreanu: „Dlui. Liviu Rebreanu, marelui romancier, admirație și omagii respectuoase, A. Pop Marțian, 1929”. Volumul Tristeți, de Dinu Soare (București, Institutul de Arte Grafice Bucovina, s.a.), deține autograful și dedicația autorului către Liviu Rebreanu: „Maestrului Liviu Rebreanu – aceste țipete din naufragiul unei vieți – respectuos omagiu, Dinu Soare, 22.VI. 1936”. Poetul Alexandru Teodor Stamatiad semnează o dedicație și autograf către Liviu Rebreanu, pe pagina de titlu a volumului de versuri Din cântecele curtezanelor japoneze (București, Vremea, 1942) : „Lui Liviu Rebreanu, romancierului și prietenului – omagiu, Al.T. Stamatiad, 1942. IV. 4, București, Bulev. Ferdinand 24”. Regăsim autograful lui Rebreanu și ștampila „Donațiunea Liviu Rebreanu – 27 Nov. 1947”, pe pagina de titlu a volumului Flaute de mătase [Versuri], de Camil Baltazar (s.l., s.n., s.a.). Și lucrarea: P. Constantinescu-Iași. Bizantinismul în România, (București, Atelierele Grafice Socec, 1924) are pe pagina de titlu semnătura olografă a lui Liviu Rebreanu, datată 27. V. 1925, București.
Rebreanu s-a născut în județul Bistrița Năsăud, dar s-a stins din viață la 1 septembrie 1944, la Valea Mare Podgoria, Ștefănești, din județul Argeș. În cadrul colecțiilor speciale ale bibliotecii, la numerele de inventar F/731 și F/14988, se află două fotografii cu Casa memorială Liviu Rebreanu, din localitatea Ștefănești. Casa a fost cumpărată în anul 1930, unde a locuit și a creat marele prozator. Aici a scris romanul Răscoala, precum și unele dintre operele sale apărute în ultima parte a vieții. În această locuință, Rebreanu a fost vizitat de-a lungul timpului de numeroase personalități ale culturii românești, și tot aici a decedat. Inaugurată în 1969, Casa memorială Liviu Rebreanu a fost amenajată cu ajutorul soției Fany Rebreanu și a fiicei scriitorului Puia Florica Rebreanu, unde se află obiecte personale și piese de mobilier care au aparținut marelui romancier. Printre documentele personale se regăsesc manuscrise, ediții ale operei sale apărute în țară sau peste hotare, o parte din corespondența purtată de scriitor cu oameni de cultură români și străini.
Viața și opera scriitorului român sunt reflectate în marile enciclopedii și dicționare ale lumii, pe care le regăsim în colecțiile bibliotecii: Enciclopedia Universală Britanică (București, Litera, 2010); Dicţionarul biografic al literaturii române, de Aurel Sasu (Piteşti, Paralela 45, 2006); Istoria literaturii române: De la origini pînă în prezent, de George Călinescu (Bucureşti, Minerva, 1982). Alte lucrări pe care le deține biblioteca, referitoare la opera lui Rebreanu sunt: Liviu Rebreanu sau Omenia geniului, de Cristina-Adriana Pertea (Piteşti, Carminis Educaţional, 2014); Doi nuvelişti: Liviu Rebreanu şi Hortensia Papadat-Bengescu, de Ion Bogdan Lefter (Piteşti, Paralela 45, 2001); Liviu Rebreanu după un veac: Evocări, comentarii critice, perspective străine, mărturii ale prozatorilor de azi, de Mircea Zaciu (Cluj-Napoca, Dacia, 1985); Liviu Rebreanu, de Alexandru Piru (Bucureşti, Tineretului, 1965); Liviu Rebreanu, de Ovid S. Crohmălniceanu (Bucureşti, Editura de stat pentru literatură, 1954).
La 140 de ani de la naștere, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș îl omagiază pe Liviu Rebreanu, romancierul de tip monumental, ce se alătură cu lumea lui, aceea a spațiului specific național românesc, celor mai mari creatori de roman din literatura universală, lui Bakzac, lui Zola și lui Tolstoi, lui Thomas Mann și Galsworthy.
Dr. Cristina Baciu, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș
