Suveranistul Călin Georgescu, favorit în cursa pentru președinția României, predă la Politehnica București – Centrul Universitar Pitești (fosta Universitate din Pitești). Aparițiile sale publice, dar mai cu seamă declarațiile controversate pe care le-a făcut i-au adus nenumărate critici, chiar din mediul academic. Ministrul Educației, Daniel David, a comentat pentru Edupedu.ro că decizia privind menținerea în mediul universitar a unor profesori cu discursuri controversate trebuie să respecte procedurile și legislația în vigoare.
Întrebat despre cazul lui Călin Georgescu, care promovează idei anti-NATO și antieuropene, dar și anti-știință, David a declarat că nu este rolul său să decidă excluderea acestuia din sistemul universitar. Mai degrabă, este responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne pentru declarațiile pro-legionarism.
„Mă preocupă, dar în același timp am grijă că nu vreau, când voi fi rector, să vină un ministru care pe alte motive, poate nu justificate, cum poate discutăm aici, să vină și să înceapă să îmi dea profesori afară și să schimbe lucruri pe niște motivații pe care le angajează el. Sunt niște proceduri și acolo – ce faci și cum dai oameni afară și cum îi evaluezi. Și acele proceduri trebuie urmate.
Nu cred că e treaba ministrului să vorbească despre pe cine ar trebui să dăm afară. Chiar dacă, repet, poate că sentimentul meu și atitudinea mea față de aceste comportamente ar merge în direcția respectivă”.
În luna decembrie 2024, Comisia de etică a Universității Politehnica București a anunțat că îl verifică pe Călin Georgescu, lector al instituției, după o sesizare referitoare la nereguli în angajarea și avansarea în carieră a acestuia.
Până la acest moment nu au apărut informații cu privire la decizia Universității Politehnica București.
