Registrator medical din Argeș – reținut în dosarul „Vaccinare la chiuvetă”

Publicat pe : 24 mai 2022

Distribuie știrea

 

 

Vaccinarea la chiuvetă face noi victime! Un registrator medical de la un centru de vaccinare din Argeș a fost reținut, luni – 23 mai, pentru 24 de ore. În cauză mai sunt cercetate alte 22 de persoane.

 

În dosarul, instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals informatic, abuz în serviciu, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

 

Registratorul medical este acuzat că a primit diferite sume de bani și chiar voucherele aferente vaccinării  pentru a atesta în fals vaccinarea mai multor persoane.

„În fapt, suspectul, în calitate de registrator în cadrul unui centru de vaccinare din județul Argeș, având ca atribuții înregistrarea în baza de date RENV (Registrul Electronic Național de Vaccinare) a persoanelor care se vaccinează anti-Covid, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2021 – februarie 2022, a pretins și primit diferite sume de bani, dar şi foloase materiale (voucherele aferente vaccinării), pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să ateste informatic, în mod fals, vaccinarea împotriva COVID 19 în Registrul persoanelor vaccinate (RENV) a mai multor persoane care în fapt nu s-au vaccinat, nefiindu-le administrat serul de imunizare, acestea figurând ulterior în RENV ca fiind vaccinate”, se arată într-un comunicat emis de DGA.

Vezi și știrea  Se oprește furnizarea curentului electric în Pitești

În cauză, mai sunt cercetați încă 22 de suspecți, mai informează DGA.

Foto: descriptiv

Alex Vlaicu

 

 

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE