S-a înființat, la Pitești, prima trupă de folk-hop din țară – M.C. Grăilă și Trupa All The Jezebels

Publicat pe : 24 septembrie 2018

Distribuie știrea

Centrul Cultural Pitești a organizat, săptămâna trecută, un spectacol muzical susținut de M.C. Grăilă și Trupa All The Jezebels. Aflată la început de drum, fiind înființată recent, trupa de folk-hop, singura de acest gen din țară, numără cinci membri: cantautorul M.C. Grăilă – muzeograful Octavian Dărmănescu, la mandolină – Costel Chiva, respectiv elevii: Răzvan Burcea – la pian, Roberta Feraru și Ester Negoșanu – backing vocals.

„Folk-hop este un nou stil, un rap vorbit pe chitară”

Stilul trupei amintește de Alexandru Andrieș, dar retorica este cu totul nouă, amintind vag de un Macanache sau de un Pavel Stratan. M.C. Grăilă însă aduce un plus stilistic atât ca fond- ironia constructivă vizavi de drama cuplului în post-industrializare, cât și ca formă – un rap old school cu backing vocals, pian si mandolină. Și, desi ponderea mare a discursului muzical o dă, ca în rap, textul, trupa reuseste să impună, cu aceste instrumente, o deviere pozitivă într-un stil cu totul nou, numit de către M. C. Grăilă „folk-hop”. O propunere, am spune, interesantă, având în vedere atât savoarea versurilor, dar și înclinația predilectă către metaforă a cantautorului. Miza, în sine, a acestui sound este nu numai o repoetizare a acestor două genuri, dar și o readucere în atenție a vechii ironii socratice, vindecătoare în esență și spumoasă în formă. Și dacă ne întrebăm de la ce vine M.C Grăilă numele de scenă a cantautorului, nimic mai simplu! Acestuia i se mai spune „Maestrul de ceremonii” (M.C.), iar „Grăilă” – de la cel care grăiește!
„Folk-hop este un nou stil, un rap vorbit pe chitară”, ne-a precizat M.C. Grăilă. Dacă v-am făcut curioși, M.C. Grăilă și Trupa All The Jezebels vă așteaptă la Centrul Cultural Pitești, pe 30 octombrie, la un nou spectacol muzical, sub genericul „Ca să fie bine!”.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE