Ministerul Finanțelor a anunțat oficial că va aplica, în perioada 16–31 august 2026, o reducere temporară de 20% a accizei la motorina standard. Măsura vine ca reacție la presiunile inflaționiste din piața carburanților și reprezintă prima punere în aplicare a mecanismului de ajustare rapidă introdus prin Legea nr. 162/2026.
Decizia Ministerului Finanțelor vine în urma activării în premieră a mecanismului flexibil prevăzut de Legea 162/2026, după ce cotațiile internaționale au înregistrat un salt de peste 34%.
„Am construit acest mecanism tocmai pentru ca statul să poată interveni rapid și țintit atunci când evoluțiile din piață o cer, fără măsuri fiscale fixe care să producă efecte bugetare indiferent de condițiile reale. Datele pentru a doua jumătate a lunii august arată presiuni semnificative: cotațiile Platts pentru motorină au crescut cu peste 34%, iar prețul mediu la pompă cu peste 23%. În aceste condiții, mecanismul se activează și acciza scade cu 20%.
Este o intervenție temporară, calibrată pe evoluția pieței, prin care reducem presiunea asupra populației și companiilor, păstrând în același timp controlul asupra impactului bugetar. Vom reevalua situația la fiecare două săptămâni și vom adapta intervenția în funcție de date.”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, potrivit Știripesurse.ro.
