Cătălin Bulf: „Avem dovada că managerul Consiliului Județean este unul prost”

Replică acidă la adresa președintelui CJ Argeș! Consilierul județean Cătălin Bulf l-a atacat pe Dan Manu în termeni duri după ce Spitalul de la Călinești nu a obținut autorizație de funcționare.„Avem dovada că managerul de la Consiliul Județean este un manager prost. Se bate cu pumnii în piept că de profesie este medic, dar avem […]
Sărbătoarea Micii Uniri, marcată în avans la Mioveni

Cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la Mioveni se vor organiza o serie de manifestări culturale și artistice menite să elogieze acest prim pas important pe calea înfăptuirii Statului Național Unitar Român.Miercuri, 23 ianuarie, de la ora 11.00, în sala de spectacole a […]
Instructorii de la Bazinul de Înot din Mioveni, în căutare de înotători

Săptămâna trecută, instructorii de la Bazinul de Înot Didactic și de Agrement Mioveni s-au întâlnit cu elevii școlilor din oraș, în încercarea de a-i convinge pe cei mici să practice înotul. Instructorii le-au explicat elevilor că foarte puține activități pentru copii aduc cu sine atâtea beneficii așa cum reușește acest sport. Pentru a analiza ofertele […]
„Infracţiunile care au ca mod de operare folosirea internetului au crescut foarte mult în Argeș”

# Susține comisarul-şef Florin Stan, şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti # La Pitești a fost demarată campania de prevenire „Sunt prudent pe internet“ În 2018, infracțiunile comise cu ajutorul internetului au fost în creștere în Argeș. Ținând cont de acest lucru, în Pitești a fost demarată campania de prevenire „ […]
Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române, la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești organizează o suită de manifestări cultural-educative, dedicate Unirii Principatelor Române, evenimente desfășurate în colaborare cu alte entități culturale și promotori culturali:# Marți, 22 ianuarie, de la ora 17,00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, va avea loc ediția din luna ianuarie a Clubului literar-artistic „Mona Vâlceanu”, care va cuprinde o […]
CEDO a scos din lista sa de cazuri procesul lui Florin Frătică contra României

# Fostul edil: „ Nu am continuat pentru că avocatul meu a plecat în Statele Unite și nu m-a anunțat” # Frătică reclamase autorităţile la CEDO pentru condițiile inumane din perioada „Beciului Domnesc”.Primul om – până în 2016 – al comunei Bradu, Florin Frătică, a dat în judecată statul român pentru condițiile improprii în care […]
Ion Georgescu, despre spitalul de la Mioveni: „Toate concursurile vor fi anunțate! Nu se angajează pe bază de CV”

Ion Georgescu, primarul din Mioveni, dezminte zvonurile privitoare la angajări, cu implicații de partid, pentru noul spital din Mioveni. Totodată, la conferința de presă a partidului de vinerea trecută, a dezvăluit și amănunte referitoare la apropiata inaugurare a acestuia. ”Facem eforturi ca în luna iulie-august, această unitate spitalicească să intre în probe şi să funcţioneze […]
Mega dosar, în sănătatea argeșeană, cu 50 de inculpați! Doctori, infirmiere, îngrijitoare și pacienți ai Spitalului Județean Argeș, trimiși în judecată pentru corupție

# Opt angajați în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe sunt inculpați în dosar # Un medic și o infirmieră, dați afară de la spital Un dosar de corupție zguduie din temelii Spitalul Județean Argeș! Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au început anul în forță și au trimis în judecată un mega dosar. Cinzeci […]
S-a disjuns dosarul florăresei Olga! Florin Tecău, fostul președinte al CJ Argeș, cercetat pentru mărturie mincinoasă

Se îngroașă gluma pentru fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău! Și totul i se trage după ce a picat pe interceptări în dosarul în care Gherghina Panaete, cunoscută ca Olga florăreasa, este acuzată de trafic de influență.Recent, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au trimis în judecată dosarul în care Olga Panaete […]
Nicola Inquieto, cercetat de DIICOT Buzău alături de alți doi italieni

# Partea vătămată din dosar a atacat în instanță durata urmăririi penale în respectiva spețăNicola Inquieto este cercetat de DIICOT Buzău pentru spălare de bani într-un dosar cu 12 suspecți. Alături de Inquieto, în dosar mai sunt cercetați alți doi italieni: Loreto Salvatore și Piccolo Pasquale. Și Loreto Salvatore este acuzat de asociere de tip […]