Stolnici. 10 proiecte finanțate cu fonduri europene

Administrația publică a comunei Stolnici a obținut finanțare din fonduri europene (PNRR, AFM) pentru peste 10 proiecte, acestea aflându-se în diverse stadii de implementare. Ultimul proiect pentru care primarul Sevastian Pupăză Roșu a semnat contractul de finanțare este cel pentru realizarea bazei de date GIS la nivelul comunei. Pe baza acestui proiect, cetățenii vor avea […]

Expoziţie muzeală la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte, din cadrul UPIT!

Iubitorii de istorie au şansa să descopere artefacte care au aparţinut civilizației dacice și romane, în cadrul unei expoziţii permanente care are loc la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte, din cadrul Universităţii din Piteşti. Accesul este permis elevilor, studenţilor, dar şi tuturor iubitorilor de istorie. „Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte în […]

RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ

PODUL CĂTEASCA Să-l foloseşti, nu e voie Sau să-l repari nu se poate, N-o mai fi de el nevoie, Că oamenii ştiu să-noate… SECŢIA DE BOB – CS MUSCEL CJ Argeş o va sprijini, Iniţiativă bravă! Până banii vor veni, Să nu fie bob… zăbavă. LEGILE EDUCAŢIEI Pe genunchi ele-s făcute Şi cu paharul alături, Că […]

Gara Regală din Curtea de Argeş va fi restaurată!

# Gările de până acolo rămân, în continuare, în grija câinilor și aurolacilor! Iată că, la CFR-ul căzut, de ani buni, în mizerie, se mai întâmplă și minuni. Gara Regală din Curtea De Argeș va fi restaurată! Gara Regală din Curtea de Argeș este un monument istoric inaugurat în noiembrie 1898, în vremea regelui Carol […]

Adrian Miuţescu: „PNL nu mai are viceprimar la Pitești şi nici nu va mai avea”

Deputatul Adrian Miuţescu, fost preşedinte al PNL Argeş (care acum joacă în Forţa Dreptei pe lângă şeful Ludovic Orban) a vorbit la un post local de televiziune despre liberalii argeşeni care l-au dat afară din partid pe viceprimarul Gelu Tofan, pierzând astfel un post important în conducerea Primăriei Piteşti. Nu putem să nu remarcăm satisfacţia […]

Șase școli din învățământul special vor fi dotate cu bani din PNRR

Săptămâna trecută, Consiliul Județean Argeș a aprobat, în ședința extraordinară, un proiect de hotărâre pentru dotarea școlilor din învățământul special din județ cu fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Concret, cele șase unități de învățământ din subordinea Consiliului Județean Argeș vor fi dotate cu materiale didactice, echipamente digitale și mobilier pentru […]

În România, 1300 de foşti torţionari primesc pensii speciale!

De necrezut! România are 1.300 de foști torționari care primesc pensii speciale, pentru meritele deosebite de a fi cozile de topor ale regimului trecut, în închisorile comuniste. Şi cum Piteştiul a găzduit cea mai cumplită închisoare comunistă, în Argeş rănile sunt încă vii, iar a se face dreptate pentru cei vii şi cei morţi care […]

Fostul deputat de Argeş, Cristian Boureanu, a rămas fără permis de conducere!

Cristian Boureanu, fost preşedinte al PDL Argeş, are din nou probleme. După ani de procese şi scandaluri cu oamenii legii, fostul deputat a rămas din nou fără permis de conducere, chiar săptămâna trecută, după ce a fost prins băut la volan pe DN1, pe Valea Prahovei. Potrivit News.ro., săptămâna trecută, Boureanu a fost oprit în […]

Viața revine, la Mănăstirea Râncăciov, după incendiul din toamna trecută

# Starețul face eforturi să obțină fonduri europene pentru renovarea mănăstirii, monument istoric de clasă A Incendiu devastator, toamna trecută, la Mănăstirea Râncăciov. Au ars, într-o dimineață, ca o torță, anexele de lângă locuința călugărilor. Acolo erau depozitate materiale puternic inflamabile. Din fericire, flăcările nu s-au întins și la clădirile principale – cea în care […]

TRIMITE O ȘTIRE