Filmul ”PHOENIX – Povestea”, proiecție specială la Pitești

În urma succesului premierei de gală, ce a avut loc la Sala Palatului în data de 16 octombrie 2022 și care a reunit întreaga familie Phoenix, turneul național al filmului „PHEONIX – Povestea” continuă și în 2023. În luna aprilie va ajunge și la Pitești. În data de 2 aprilie, de la ora 19.00, la […]
O nouă expertiză în dosarul terenurilor transferate de la Rociu la Căteasca

La Curtea de Apel Pitești s-a reluat dosarul în care comuna Rociu a pierdut 620 de hectare de teren în favoarea comunei Căteasca. Judecătorii au admis cererea de revizuire. S-a dispus rejudecarea acestui litigiu funciar după ce expertul tehnic judiciar Florin Cristinel Mihăilescu a fost condamnat la 1 an şi 2 luni închisoare, cu suspendare, […]
Se înmulțesc panourile fotovoltaice în Băbana

Criza energetică declanșată de războiul din Ucraina își caută rezolvare. O parte din cetățeni au găsit această rezolvare prin instalarea de panouri fotovoltaice individuale, devenind prosumatori. La Băbana, spre exemplu, există, conform primarului localității, 21 de familii care și-au pus panouri prin programul ”Prima Casă”. Pentru a doua etapă a programului s-au înscris, tot din […]
Reîncepe lupta dintre Universitatea Pitești și afaceristul Otobîcu pentru Casa Universitarilor

De câțiva ani buni, la Tribunalul Argeș, s-a judecat dosarul în care omul de afaceri Daniel Otobîcu cere despăgubiri de aproape 3 milioane de lei pentru afacerea eșuată ”Casa Universitarilor”. Luptele se vor muta, de anul acesta, la Curtea de Apel. Povestea începe prin 2008, atunci când la fostul restaurant Panoramic au fost realizate mai […]
Proiect de lege! Primăriile ar putea transfera către ANAF amenzile rămase neîncasate

Mai mulţi parlamentari UDMR a redactat un poiect de lege în care se propune ca primăriile să poată transfera amenzile rămase neîncasate timp de mai mulți ani către autoritățile fiscale. Măsura ar avantaja mai ales primăriile mici care nu au resursele necesare pentru a face executări silite. ”Transformarea amenzii în muncă în folosul comunității nu […]
Primarul din Bogați, încăierat, pe facebook, de localnici

# Un internaut: Cine mai crede în Moș Gerilă?!Poate noi ăștia de la Bogați! Asfalt, gaze, apă canal. Apoi pot urma și altele. Primarul din Bogați se laudă, însă, că face sală de sport cu tribune în localitate. Nici nu a prins, bietul om, să se împăuneze cu proiectul, că localnicii l-au încăierat cu ale […]
Unde a dispărut Iani Popa???

În ultima vreme, liberalul Iani Popa, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, nu a mai fost văzut prin Argeş. Deşi obişnuia să se afişeze la braţul Alinei Gorghiu, cea care i-a şi aranjat postul călduţ de la Bucureşti, în ultimele săptămâni Popa e scump la vedere. Ca să nu mai spunem că a absentat de […]
De 30 de ani, nicio investiţie la Barajul Vidraru, pentru a preveni riscurile seismice!

Barajul Vidraru a fost proiectat să reziste la un cutremur de 8,5 grade. După Revoluție, niciun guvern nu s-a ocupat de investiţii pentru a preveni riscurile seismice. Pentru că temele aleşilor au fost mereu altele, iar la noi prevenţia e încă un subiect neinteresant. Potrivit Adevărul.ro, de şapte ani, Hidroelectrica încearcă să retehnologizeze hidrocentrala Vidraru. […]
Noi investiții, în derulare, la Bradu

Așa cum echipa primarului Dan Stroe a anunțat în mai multe rânduri, și în acest an în comună vor fi realizate o serie de investiții pentru modernizarea infrastructurii și crearea de facilități în folosul locuitorilor. Astfel, pentru o mare parte dintre acestea, au fost deja lansate procedurile licitație: – Modernizarea străzii Panduri. – Realizarea trotuarului […]
Budeasa Festival, în această vară, pe plaja din localitate

Folk In Festival devine din acest an Budeasa Festival. Ediția din 2023 va avea loc într-un nou format care va aduce împreună atât fanii muzicii folk, cât și pe cei care iubesc rock-ul. Festivalul va avea loc în perioada 16-17 iunie 2023, pe plaja din Budeasa. Salvați data în calendar și haideți și voi la […]