Cristian Bădiliță și ghidul său pentru credincioșii secolului XXI

Publicat pe : 15 decembrie 2014

Distribuie știrea

Publicul argeșean l-a întâmpinat din nou cu entuziasm, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu”, joi, 11 decembrie, pe omul de spirit Cristian Bădiliță. De această dată, poetul și eseistul s-au retras în fața istoricului creștinismului timpuriu care, la sugestia directoarei Muzeului Viticulturii și Pomiculturii de la Golești, Filofteia Pally, și cu sprijinul nemijlocit al acesteia, a întocmit lucrarea ”Teme, personaje, sărbători creștine și tradiționale românești – un ghid pentru credincioșii din secolul XXI”.

Sinteză a studiilor sale de până acum în domeniu, accesibil ca modalitate de tratare a informației, ghidul comunică perspectiva teologico-istorică a autorului, privitoare la esența creștinismului și a tradiției ortodoxe. Biblistul și patrologul Cristian Bădiliță a utilizat, ca argumente în favoarea sa, texte vechi, pe care le-a consultat în originalul grec sau latin.
Limpezimea, ca principiu ordonator al materiei, a condus la structurarea volumului în cele trei secțiuni – teme, personaje, sărbători – al căror destin cărturăresc se întretaie, căci, așa cum autorul subliniază în prefață, ”istoria e cronologie, dar și simultaneitate”. Un alt criteriu important, de care Cristian Bădiliță a ținut cu dinții pe tot parcursul redactării textelor, este separarea viziunii creștine de elementele necreștine specifice.
Lansarea, pe piața culturală, a volumului publicat la Editura ”Vremea”, a fost însoțită de conferința intitulată ”Lucruri mai puțin știute despre Sărbătoarea Crăciunului”. Discursuri de întâmpinare, care au accentuat valoarea autorului și a cărții în contextul actual al globalizării, au rostit directorul Bibliotecii Județene Argeș, Octavian Mihail Sachelarie, vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Polexe, și directoarea Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești, Filofteia Pally.
A existat și un teritoriu de respiro artistic, în holul instituției-gazdă, luat în stăpânire de Malvine Mocenco, restaurator și plastician absolut remarcabil. Obiectele sale decorative, de o policromie elegantă și strălucitoare – sticlă, ceramică și textile pictate – au stârnit rumoare printre cei prezenți la eveniment.
Denisa  Popescu Martin

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei
Administrație
Administrație
Administrație

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei

Într-un gest care demonstrează o prăpastie uriașă între agendă și nevoile reale ale cetățenilor, administrația locală din Ștefănești a aprobat…

TRIMITE O ȘTIRE