Primărița de la Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, critică măsurile de austeritate care afectează administrația locală. Prin urmare, Lasconi îl critică și pe primul ministru Ilie Bolojan, cel pe care și primărița și-l dorea premier, dacă ea ar fi câștigat alegerile prezidențiale. Chiar și fără Elena Lasconi la Cotroceni, Bolojan a ajuns să conducă Guvernul României, dar dezamăgirea este la fel de mare.
Lasconi este de părere că măsurile de austeritate vor lovi în primarii harnici, care vor fi legați și de mâini și de picioare.
„O grămadă de lume a avut o experiență proastă în instituțiile statului și sună foarte bine să spui că tai în carne vie și dai afară 45% din angajații primăriilor. Pentru că sună populist în primul rând. Și mai ales mediul privat salută aceaastă decizie luată de Guvern, doar că e mai mult de atât. Vorbim despre o analiză clară. Eu nu am nimic împotrivă să facem reduceri de personal sau să reducem cheltuielile cu salariile, dar ar trebui făcută o analiză pe fiecare UAT în parte și se poate face lucrul acesta, însă nu se dorește.
Nu discutăm despre reformă. Mie mi se pare că suntem într-un film foarte prost. Adică e o bătaie de joc la adresa primarilor harnici, în primul rând. Noi ce dorim să facem? Noi vrem să să mergem înspre bine, înspre progres ori cu toate măsurile astea nu facem altceva decât să înfuriem populația. Și asta nu ajută, dimpotrivă, ajută izolaționiștii. Peste 3 ani o să avem majoritate de izolaționiști în Parlament și de acolo până la o dictatură mai este doar un mic pas, extrem de mic.”, a declarat Elena Lasconi, potrivit Știripesurse.ro.
