Primarul orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțârcă, este cel mai longeviv edil de oraș din România și, cu toate că are o așa bogată experiență, nu încetează să fie surprins de anumite aspecte pe care le întâlnește în activitatea sa. De exemplu, ne-a spus că se confruntă în Consiliul Local, cu aleși care nu prea știu unde au ajuns. Sunt nepregătiți, nu au proiecte, nici idei, ci zeci de întrebări. Ca și cum provocările administrative nu ar fi suficiente. Ce urmează în 2026 la Topoloveni? Proiecte importante pentru comunitate și multă muncă pentru administrația locală.
”În 2025 am avut un grad de colectare a impozitelor pe proprietate de 92%”
# Aveți emoții în privința încasării impozitelor pe proprietate în 2026?
– Primarul a plătit în ianuarie. Altă lume a plătit, de asemenea. Oamenii de la Topoloveni au înțeles că actul administratv este în folosul lor. În perioada următoare mă aștept ca oamenii să profite de bonificația de 10%. Anul trecut am avut un grad de colectare a impozitelor pe proprietate de 92%. Ne așteptăm să stăm bine, mai ales că impozitele sunt la nivel de suportabilitate, nu sunt aberații. Oamenii au văzut că banii lor dau roade, mai ales că – vă spun – din impozite nu plătesc nici funcționarea primăriei și serviciilor subordonate.
# Credeți că sunt prea mulți consilieri locali în comune?
– Consider că sunt prea multe partide, prea multe fracții politice. Nu au nici doctrină, nici proiecte. Consilierii locali nu mai reprezintă interesul cetățenilor, ci doar interesul lor. De 37 de ani de când sunt primar nu am avut nicio hotărâre atacată în contencios. Dacă-i vedeți pe unii consilieri de azi… nu prea știu nimic.
# Care sunt cele mai importante proiecte pe care vi le doriți în acest an?
– Anveloparea blocurilor din oraș, o construcție nouă pentru Liceul Tehnologic Topoloveni și construcții de locuințe ANL și locuințe sociale.
# Sperați că veți primi sprijin financiar de la Consiliul Județean Argeș?
– Nu.
# În anii trecuți ați primit bani de la conducerea județului?
– În limita posibilitatilor, am primit bani. Dar acum nu știm bugetele, deci nu știm ce va fi.
# Vă încurcă faptul că nu a fost adoptat bugetul de stat?
– Toata lumea e încurcată. Stăm să dăm explicații, să lămuresc consilierii locali care nu înteleg actul administrativ – ce înseamnă fondul de rulment și golul de casă. Votăm proiecte și programe și-mi spun: ”Dă-mi o listă de costuri” Și eu le spun că acum votăm acțiuni. Și noi e posibil să ne trezim ca anul trecut, când, până la 31 decembrie, nu puteai să cumperi nici coală de scris.
# De ce vă temeți în 2026?
– De prostie multă.
