Programul Rabla Auto va continua și în acest an

Publicat pe : 21 iulie 2025

Distribuie știrea

Vești bune pentru români! Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că programul Rabla Auto pentru persoane fizice va continua și în 2025. În acest an, bugetul este de 200 de milioane de lei. Pe 18 iunie, programul Rabla a fost sistat, cu o zi înainte de începerea sesiunii, iar după acest moment s-a vehiculat faptul că în 2025 nu va mai fi reluat.

Dar Executivul a decis că va susține în continuare acest program. În acest sens, menționăm faptul că ghidul de finanțare va fi actualizat în perioada următoare, iar calendarul și noile condiții de accesare vor fi comunicate în scurt timp.

„Programul Rabla Auto a fost și rămâne un pilon important al politicilor de mediu din România. Am promovat păstrarea programului și salut decizia de a continua această inițiativă într-un format adaptat realităților economice actuale. Este un semnal clar că sprijinim atât cetățenii care doresc să își achiziționeze autoturisme noi, cât și susținerea industriei auto românești. Deși cuantumul voucherelor va fi ajustat, obiectivul principal rămâne reducerea emisiilor din transport și descurajarea importurilor de vehicule poluante. Continuarea acestui program este o decizie responsabilă și necesară pentru un viitor mai curat.”, a declarat Florin Bănică, președintele AFM.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE