Pe 19 iulie se afișează rezultatele de la Titularizare
Luni, 18 Iulie 2022 14:32
În această săptămână, în Argeș peste 850 de persoane așteaptă rezultatele de la examenul de Titularizare. La proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2022, s-au înscris, în județul nostru 851 de candidați, dintre care 135 de candidați proveneau din promoția curentă.
La nivel județean sunt disponibile doar 47 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, informează ISJ Argeș. Astfel că lupta pentru ocuparea acestor posturi este una aprigă.
RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ
Luni, 18 Iulie 2022 14:28
EDUCATOARE AGRESOARĂ
Lupul îngrijeşte oaia,
La creşă e-acelaşi “bai”,
Că, iată şi-acum bătaia
A rămas ruptă din Rai!
Adjunctul poliției Mioveni – premiat de ministrul de interne, Lucian Bode
Luni, 18 Iulie 2022 13:37
Adjunctul Poliției Mioveni, comisar șef Tinca Ion Dragoș, a fost premiat, săptămâna trecută, în cadrul ceremoniei festive desfășurate cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne de către ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
La începutul acestei veri, dl. comisar șef a salvat de la înec doi copii, în zona BEMO, iar pentru curajul de care a dat dovadă, a fost răsplătit în cadrul galei de joia trecută.
De marți încep lucrările la intersecția Craiovei-Bradu
Luni, 18 Iulie 2022 13:28
# Șoseaua va fi lărgită și va avea un sens giratoriu
Săptămâna trecută, Primăria Municipiului Pitești, Administrația Domeniului Public și Poliția Locală, alături de Poliția Națională și constructori - General Trust Argeș și HVID Consulting Group, au simulat noile condiții de rulare în trafic, în zona de vecinătate a Piteștiului cu Bradu! Simularea a durat câteva ore, s-a analizat traficul, iar de marți, 19 iulie, constructorii vor fi în șantier! Amenajarea acestui sens giratoriu de la intersecția DN 65 – DJ 659, este foarte importantă pentru ordonarea circulației rutiere în zonă!
Lucrarea se execută pe o suprafață de 3966 mp, din care 2962 mp pe UAT Pitești și 1068 mp pe UAT Bradu. Se vor realiza două benzi de circulație, pe sensul de intrare în intersecție, dinspre DN 65, spre Pitești și Bradu.
PUSL a demarat precampania electorală pentru 2024 și și-a prezentat noua identitate politică
Sâmbătă, 16 Iulie 2022 20:24
Membrii Biroului Executiv al PUSL s-au reunit la Galați, în cadrul unei ședințe pe a cărei ordine de zi s-au aflat mai multe subiecte, printre care lansarea campaniei electorale pentru 2024 și prezentarea noului brand al Partidului Umanist Social Liberal.
Încep lucrările la Cetatea Poenari! Contractul este de peste 20 de milioane de lei
Vineri, 15 Iulie 2022 09:28
Încep lucrările de conservare și reabilitare la Cetatea Poenari! Vineri, 15 iulie, a fost predat amplasamentul oficial constructorului. Amintim că în urmă cu un an, în iulie 2021, a fost semnat contractul de proiectare și execuție cu asocierea câștigătoare a licitației- SC EURAS SRL – SC ARHING SRL.
Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție lucrări este de 20.133.693,14 lei cu TVA, din care proiectare 1.222.985,25 lei, asistență tehnică din partea proiectantului 190.400,00 lei, execuția lucrărilor 18.720.307,89 lei. Termenul de execuție este de 16 luni.
O educatoare din Pitești - trimisă în judecată după ce ar fi agresat trei copii de la creșă
Miercuri, 13 Iulie 2022 14:33
# O fetiță a fost strânsă de gât și trântită cu fundul de oliță # Un băiețel a fost lovit cu palma în zona feței # Un alt copil, în vârstă de trei ani, a fost făcut nesimțit
Trei copii, în vârstă de trei ani, au fost agresați la creșă de cea care trebuia să îi îngrijească. Aceasta este concluzia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care au dispus trimiterea în judecată a educatoarei Petruța I., pentru purtare abuzivă. În urma cercetărilor, s-a stabilit că, în perioada aprilie-mai a.c., femeia, în calitate de educator puericultor la Creșa nr. 6 Trivale, ar fi agresat fizic mai mulți minori pe care îi avea în grijă. Nu mai puțin de trei copilași au fost victimele femeii.
Minorii au fost agresați de față cu ceilalți copii din grupă
După ce au ieșit din concediul maternal, părinții analizează ce este cel mai bine pentru ei și pentru copiii lor. Iar cresa sau grădinița, în funcție de vârstă, devin rapid alternative rezonabile. Atenția și grija celor care îi îngrijesc sunt deosebit de importante în acest caz. Părinții își știu copiii în siguranță, având timp pentru celelalte probleme de zi cu zi.
Fă din muzică evadarea ta din realitate! Hai și tu la Analogue Festival!
Miercuri, 13 Iulie 2022 13:58
Întotdeauna este un moment bun pentru a te bucura de muzică. Dar cel mai bun moment va fi pe 2-4 septembrie, pe Platoul Făget, din Mioveni la Analogue Festival.
La prima ediție a festivalului au fost invitați următorii: Asaf Avidan, B.U.G. Mafia, Dubioza kolektiv, Jessie Ware, JP Cooper, Morcheeba Band, Rudimental, Subcarpați, Deliric x Silent Strike, GOLAN, Irina Rimes, Moonlight Breakfast, NANE, The Motans, Zdob și Zdub, BRUJA, Catalina Cara, El Nino, Maria Hojda Official și TM Groove. La prima ediție a festivalului sunt așteptați peste 7.000 de oameni din toate colțurile țării. Biletele s-au pus în vânzare sub formă de abonament standard sau abonament VIP pe iaBilet.ro, Entertix și Eventim. Copiii sub 7 ani au acces gratuit, dacă și numai dacă sunt însoțiți de un adult care își va fi achiziționat un bilet / abonament sau care este beneficiar al unei invitații.
SEdC Mioveni comercializează compost de calitate
Miercuri, 13 Iulie 2022 13:52
Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL produce și comercializează compost/fertilizator ecologic la prețul de 250 lei/tonă, la 5 tone achiziționate + 1 tonă gratis.
Nămolul provenit de la stația de epurare este transformat în fertilizator de calitate, prin transformarea deșeurilor organice în resurse. Tehnologia de compostare utilizată la Mioveni este ecologică și îndeplinește normele europene cu privire la tratarea deșeurilor organice și a nămolurilor de la stațiile de epurare.
Pentru mai multe detalii ne puteți contacta telefonic la 0348.445.885 (secretariat), 0348.457.102 (dispecerat non-stop), sau 0721.954.199 – persoană de contact, inginer Safta Eusebiu.
Deputatul PNL Daniel Constantin are, în continuare, datorii uriașe!
Miercuri, 13 Iulie 2022 11:06
# Fiscul a recuperat, în ultimii ani, doar 133.000 lei din datoria de aproape 1,4 milioane!
Daniel Constantin – în momentul de față deputat PNL de Argeș - a știut să fenteze statul român cu o dibăcie egalată numai de Hagi în fotbal. Deși cu venituri consistente, Constantin nu mai are, de câțiva ani, nimic pe numele său. Casă, mașină etc. – cu toate au dispărut din declarația de avere, unde au rămas doar datoriile. și acestea nu sunt deloc puține.
Trei echipaje ale DTO Rally Team vor lua startul la Raliul Sibiului
Miercuri, 13 Iulie 2022 10:20
Se apropie Raliul Sibiului! Între 14 și 16 iulie, se desfășoară la Sibiu o nouă etapă a Campionatului Național de Raliuri 2022. Organizatorii Raliului Sibiului pregătesc o nouă ediție de colecție, cu mult spectacol pe probele senzaționale de macadam pregătite pentru competitori! S-au înscris la competiție 70 de echipaje, dintre care 58 echipaje la Campionatul Național de Raliuri și 12 echipaje la Campionatul Național de Raliuri 2.
La start va lua parte si DTO Rally Team, prin echipajele:
Bătălia pentru gaze la Golești - câștigată de Aqva Termo Sanit
Miercuri, 13 Iulie 2022 08:04
Contract disputat pentru înființarea rețelei de gaze la Golești (oraș Ștefănești). Inițial, execuția acestuia a fost dată, de Primăria Ștefănești altei firme. Aqva Termo Sanit și-a căutat dreptatea la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și, în final, a câștigat.
Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, înaintată de SC AQVA TERMO SANIT SRL, formulată împotriva rezultatului procedurii comunicat de ORAȘUL ȘTEFĂNEȘTI, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii proiectare - fazele D.T.A.C., P.T., D.D.E., Asistență tehnică proiectant și execuție lucrări aferente proiectului: Înființare rețea de distribuție cu gaze în satul Golești, Orașul Ștefănești”, s-a solicitat:
Centrul SPA construit la Pitești cu banii Mafiei - greu de vândut
Miercuri, 13 Iulie 2022 07:31
# Zeci de imobile scoase la licitație cu preț redus, dar cu sechestru penal
Insolvenţa SM SPRL, în calitate de lichidator judiciar al societăţii DANIELA CONSTRUCȚII SRL- în faliment, vinde prin licitaţie publică cu strigare:
- Teren intravilan în suprafață de 304mp, situat în Pitești, str.Țepeș Vodă, nr.1, jud.Argeș, notat în CF 91782, Pitești, având nr.cad.91782 Pitești- 66.219Euro+TVA;
- Teren în suprafață de 2.712mp, situat: loc.Pitești, cartier Gavana, Str.Petre Ispirescu, nr.61, jud.Argeș, având autorizația de construire 325/12.05.2017 și 661/18.09.2017, situat sub viitoarele blocuri G7+G8, notat în CF 98730, Pitești, având nr.cad.98730 Pitești, împreună cu toate ameliorațiunile imobilului- 1.207.856Euro+TVA;
Dr. Remus Mihalcea avertizează cu privire la creșterea cazurilor de infectați cu COVID: „Este indicat ca fiecare dintre noi să se protejeze!”
Marţi, 12 Iulie 2022 14:44
# Se fac scenarii pentru 70.000 de noi cazuri pe săptămână în a doua jumătate a lunii august
În ultima perioadă se constată o creștere a numărului de cazuri Covid. Situația nu este (încă) îngrijorătoare, iar în acest moment nu este cazul să fie instituite restricții.
„Se fac scenarii pentru apariția unui nou val de contaminare, care ar putea însemna 70.000 de noi cazuri pe săptămână în a doua jumătate a lunii august, dar sistemul medical este pregătit să facă față. Marea majoritate a celor care se contaminează dezvoltă forme ușoare sau medii de COVID și internările la ATI se mențin la nivel minim.
Cristian Gentea a semnat două noi contracte de proiectare și execuție
Marţi, 12 Iulie 2022 14:33
Marți, 12 iulie 2022, au fost semnate la Primăria Municipiului Pitești, contractele de proiectare și execuție pentru două obiective importante din cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”.
Meditații gratuite la Mioveni pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat
Marţi, 12 Iulie 2022 14:26
Administrația locală a orașului Mioveni și Inspectoratul Școlar Județean Argeș vin în sprijinul absolvenților de clasa a XII-a din Mioveni, care se pregătesc pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat.
Începând cu data de 14 iulie și până pe 11 august, profesori voluntari vor oferi în mod gratuit sesiuni de pregătire la disciplinele de examen - limba română, matematică, biologie, etc.
Cursurile se vor organiza de două ori pe săptămână, în intervalul orar 12.00 - 16.00, la Centrul Cultural Mioveni.ATENȚIE, șoferi! Un site fals vinde roviniete ILEGAL, la preţuri de trei ori mai mari
Marţi, 12 Iulie 2022 14:11
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a descoperit un site care vinde ilegal roviniete, de trei ori mai scumpe. În acest caz, conducătorii auto sunt anunțați să aibă grijă când achiziționează astfel de produse. Site-ul incriminat este www.digitale-vignette-online.ro. CNAIR nu își asumă responsabilitatea pentu cumpărarea rovinietei de pe site-uri neautorizate.
„CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România că a constatat existența în mediul online a unui portal web care nu este autorizat în vederea încasării tarifului de utilizare (rovinieta), respectiv www.digitale-vignette-online.ro.
CS Dacia Mioveni 2012: „Forța unui club sportiv vine de la oamenii care iubesc și susțin sportul”
Marţi, 12 Iulie 2022 13:19
Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012 se mișcă bine, atât pe piața transferurilor, cât și în privința sponsorilor. Sponsori importanți pentru mișcarea sportivă, unde cheltuielile – atunci când îți propui să faci și performanță – pot fi ridicate. „Forța unui club sportiv vine de la oamenii care iubesc și susțin sportul”, informează reprezentanții CS Dacia Mioveni 2012.
Ion Georgescu, primarul orașului: „Mă bucur când reușim să atragem lângă noi oamnei care iubesc sportul! Vectrum Solutions s-a alăturat familiei Dacia Mioveni și va contribui, alături de ceilalți parteneri, la reușitele echipei noastre de handbal”.
Atenție! Sterilizare gratuită animale la Călinești!
Marţi, 12 Iulie 2022 11:30
Programul de Sterilizare Gratuită pentru câini și pisici se va derula în CĂLINEȘTI , jud. Argeş, în zilele de 13-14, 18-19 si 27-28 Iulie, între orele 09.00-17.00.
„Locație: fostul Dispensar veterinar, Gorganu, Călinești. Sterilizările se efectuează NUMAI în baza programărilor făcute la nr. de telefon 0756309390”, informează Eduxanima.
Animalul adus pentru sterilizare va beneficia și de alte servicii medicale gratuite:
- Operații: tumori/hernii/alte probleme operabile;
- Deparazitare externă.
În declarația de avere a lui Adrian Miuțescu au răsărit două depozite în bănci, noi-nouțe
Marţi, 12 Iulie 2022 11:25
# Parlamentarul are în conturi peste 1 milion de lei
Deputatul argeșean Adrian Miuțescu n-o duce deloc rău pe partea financiară. Deși se laudă cu șapte guri că face politică pentru oameni și pentru țară, fostul președinte al PNL Argeș, actualmente lider național la partidului Forța Dreptei, are două noi conturi în bănci.
E semn de prosperitate pentru Miuțescu, cel care a experimentat mărirea și decăderea chiar în ultimul an. Dar beneficiile financiare au venit, iar declarația de avere a suferit modificări, pe plus.
Sorin Grindeanu: „Pot începe procedurile pentru semnarea ultimei secţiuni a Autostrăzii Sibiu-Piteşti!”
Marţi, 12 Iulie 2022 11:21

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că pot începe procedurile pentru semnarea contractului pentru ultima secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești, Cornetu-Tigveni. Deoarece Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia împotriva câştigătorului desemnat iniţial de CNAIR pentru construirea secțiunii Cornetu-Tigveni, pot începe demersurile.
„Pot începe procedurile pentru semnarea contractului ultimei secţiuni a Autostrăzii Sibiu-Piteşti! CNSC a respins contestaţia împotriva câştigătorului desemnat iniţial de CNAIR pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 (Cornetu-Tigveni) a acestei autostrăzi”, a postat ministrul Grindeanu, pe pagina de Facebook.
Potrivit Digi24.ro, pe traseul secţiunii Cornetu-Tigveni vor fi construite: 95 de poduri şi pasaje, un tunel cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/ galerie, 2 noduri rutiere (Cornetu şi Văleni) şi un ecoduct în zona localităţii Călineşti, a reamintit ministrul. Contractul pentru această secțiune e în valoare de 5,32 miliarde de lei (fără TVA), fonduri europene.
În total, autostrada Sibiu-Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km şi va asigura o legătură rutieră modernă cu reţeaua europeană de autostrăzi, pe Coridorul 4 Paneuropean.
Cei 30 de kilometri dintre Pitești și Curtea de Argeș trebuie să fie gata în 2025. Cel mai avansat lot este cel dintre Sibiu și Boița, unde lucrează un drumar din Austria. Constructorul austriac a început lucrările.
Mai multe articole..
Pagina 307 din 666
«ÎnceputAnterior301302303304305306307308309310UrmătorSfârşit»



















