Poşta Română a lansat primele cutii poştale digitale

Marţi, 26 Iulie 2022 14:17

Poşta Română a lansat, primele cutii poştale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere, care urmează a fi instalate în perioada următoare pe întreg teritoriul țării, informează reprezentanţii companiei. Cutiile de acest gen reprezintă o soluţie de procesare pentru operaţiuni de distribuire de colete, cu sau fără ramburs, ele fiind accesibile clienţilor în regim self-service, non-stop. Mai exact, acestea oferă posibilitatea destinatarilor trimiterilor poştale să-şi ridice coletul oricând doresc, eliminând, astfel, constrângerile legate de intervalul orar de distribuire de către salariaţii poştali sau de timpul de aşteptare pentru ridicarea trimiterilor de la ghişeul poştal. Avizarea clienţilor care au de ridicat un colet, se va face prin sms sau e-mail. În plus, destinatarii pot face plata direct la POS-ul integrat pe care-l posedă cutia digitală, aceasta fiind dotată şi cu un ecran tactil ce oferă o interacţiune intuitivă cu utlizatorul.

 

ÎPS Calinic: „Să nu fim răi şi proşti!”

Marţi, 26 Iulie 2022 14:12

„Când pomenim despre oamenii răi, deşi n-ar trebui, nu poate să nu-ţi vină în minte că răutatea face casă comună cu prostia. Sofocle chiar spunea că: „Prostia este sora cea mai apropiată a răutăţii” şi că: „Nimic mai temerar decât prostia”, cum ar zice Menander.

Indiana înţelepciune ne zice: „O, nerodule, bucură-te de prostia cea uşor de dobândit. Prostul are opt avantaje: n-are griji, mănâncă şi vorbeşte mult, doarme zi şi noapte, nu meditează asupra dreptăţii şi nedreptăţii sau vreunei alte chestiuni, este indiferent la cinste şi ocară, pune picioarele sale pe capul tuturor… şi trăieşte mult”.

Să medităm cu Goethe: „Este îngrozitor când proştii îşi bat joc de un om superior!”

Doar aşa îi încearcă răbdarea!” -  (fragment din „Mersul printre stele” – Calinic Arhiepiscopul, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2013).

CJ Argeș a alocat 290.000 de lei pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Valea Iașului

Marţi, 26 Iulie 2022 14:06

Săptămâna trecută, Consiliul Judetean Arges a aprobat suma de aproximativ 296.000 lei pentru proiectul de „Consolidare a infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combaterea epidemiei de COVID-19 la Spitalul de Pneumoftiziologie ,,Sf. Andrei” Valea Iașului”.

Deși Spitalul de Pneumoftiziologie ,,Sf. Andrei” Valea Iașului este deja beneficiarul proiectului privind dotarea cu aparatură medicală destinată combaterii epidemiei de COVID-19, s-a adus în atenția consilierilor județeni un nou obiectiv de investiții care vizează infrastructura electrică care asigură condițiile funcționării fără riscuri a aparaturii medicale, precum și alte investiții complementare.

 

 

S-a cântat ”Mulți ani trăiască” pe terenul de handbal

Marţi, 26 Iulie 2022 13:21

Miercurea trecută s-a cântat ”Mulți ani, trăiască!” în Sala Sporturilor Mioveni pentru Judith Vizuete, handbalista care aduce în centrul echipei CS Dacia Mioveni exuberanța și energia catalană. Judith a împlinit 27 de ani. Aflată în cantonament la Mioveni cu echipa națională de junioare a României, băimăreanca Alisia Boiciuc a fost și ea aniversată, tot miercuri, la împlinirea vârstei de 17 ani.

Le spunem și aici, ”La mulți ani!” și le urăm cât mai multe realizări în handbal și în viață!

Un judecător din Argeș – exclus din magistratură

Luni, 25 Iulie 2022 22:11

Consiliul Superior al Magistraturii a decis săptămâna trecută să admită acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva judecătorului Daniel Dumitru Dumitru, de la Judecătoria Pitești. S-a decis excluderea sa din magistratură  pentru „exercitarea funcției cu rea-credință” și „nerespectarea îndatoririi de a se abține”. Decizia CSM nu este definitivă, judecătorul exclus are drept de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

 

Țevile vechi de 40 de ani de la Bazinul Olimpic au fost înlocuite

Luni, 25 Iulie 2022 21:23

# Vizită la trei dintre șantierele Piteștiului

# Sala Polivalentă va fi inaugurată până în septembrie

Deși unii dintre adversarii politici ai primarului Cristian Gentea susțin că investițiile în Pitești bat pasul pe loc, realitatea e cu totul alta. În municipiu sunt deschise, în prezent, 24 de șantiere, lucrări mari aflate în derulare. La acestea se adaugă și cele de reparații curente de la școlile din muncipiu, care trebuie finalizate până la începerea noului an școlar. Piteștiul este un oraș viu, în continuă schimbare. Sunt investiții atât în infrastructura rutieră, cât și în educație sau sport. Săptămâna trecută, jurnaliștii din Argeș au fost invitați, de către primarul Cristian Gentea, la șantierul a trei dintre investițiile mari din municipiu. Traseul stabilit a fost între Colegiul Național „Zinca Golescu” – Bazinul Olimpic – Sala Polivalentă. Trei investiții a căror valoare totală se ridică la peste 133 de milioane de lei.

Eugen Antonescu - noul șef al Gărzii Forestiere Argeș

Luni, 25 Iulie 2022 20:06

Din 15 iulie, Garda Forestieră Argeș are un nou șef. Eugen Antonescu a fost numit pe o perioadă de 6 luni, ce poate fi prelungită până la organizarea concursului, în funcția de șef birou la Garda Forestieră Județeană Argeș. Acesta l-a înlocuit din funcție pe Mihai Alin, a cărui detașare nu a mai fost prelungită.

Eugen Antonescu, în vârstă de 43 de ani, lucrează de 16 ani în cadrul instituției. A mai condus Garda Forestieră Argeș în urmă cu câțiva ani când a câștigat postul la concurs,  însă instituția a trecut apoi printr-un proces de reorganizare.

 

 

A doua serie de copii din Mioveni a plecat în tabără, la mare!

Luni, 25 Iulie 2022 15:17

După elevii cu rezultate foarte bune, a fost rândul sportivilor legitimați la cluburile din Mioveni, care au obținut în acest an clasări pe podiumurile competițiilor naționale și in-ternaționale, să se bucure de o săptămână pe plaja Marii Negre. Printre aceștia se află campionii secțiilor de judo, karate, echipa de oină, dar și echipa de robotică care a re-prezentat orașul la competiția Nextlab.Tech. Tabăra de la Eforie este oferită, an de an, gratuit de Consiliul Local Mioveni, copiilor mer-ituoși din oraș.

Zilele Câmpulungului, prea ca la ţară!

Luni, 25 Iulie 2022 14:59

# „După 30 de ani, mă gândesc unde ne situăm. Manelele, smardoii și sacul de box...”

Au fost Zilele Câmpulungului, pe care primăriţa Elena Lasconi le-a sărbătorit cum s-a priceput mai bine. Şi unii spun că nu prea s-a priceput - internauţii au comentat că evenimentele au fost prea ca la ţară, semănând izbitor cu bâlciurile post-comuniste sau cu zilele din unele comune uitate de lume. Nimic smart, deşi primăriţa vrea un Câmpulung ca la Viena. Totuşi în 2022 s-a reuşit cam ceea ce a scris fostul subprefect PNL, Lucian Ionescu, pe pagina sa de Facebook:

 

 

Oare câți locuitori mai are Piteștiul?

Luni, 25 Iulie 2022 14:41

# La ultimul recensământ, capitala Argeșului avea 170.000 de persoane

Recensământ 2021-2022: datele preliminare arată că Piteștiul are o rată de recenzare de 90,05%.

Conform ultimelor informații primite de la Direcția Județeană de Statistică Argeș, în Pitești, la data de 19 iulie 2022, au fost validate în urma autorecenzării, 71.541 de chestionare și 57.572 de chestionare completate de recenzori la domiciliu.

 

Puncte de prim ajutor și de distribuire a apei potabile, în caz de caniculă, în Pitești

Luni, 25 Iulie 2022 14:38

La nivelul municipiului Pitești, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a stabilit reactivarea punctelor de acordare a primului ajutor și distribuire de apa potabilă, la următoarele instituții:

- Primăria Municipiului Pitești - Zona Centru, intrarea B;

- Liceul Teoretic „Ion Barbu” – Cartierul Banat – Exercițiu;

- Liceul Tehnologic „Dimitrie Dima” – Cartierul Războieni ;

 

 

Directorul general al Agenției Nucleare Europene – în vizită la Universitatea din Pitești

Duminică, 24 Iulie 2022 20:24

 

Eveniment special la Universitatea din Pitești. Luni, 25 iulie, în Corpul Central al universității, se va desfășura un eveniment organizat de Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive din România împreună cu UPIT. În cadrul manifestării, vor participa și excelența sa William Magwood, IV, director General al Agenției Nucleare Europene și Aleshia Duncan, secretar adjunct pentru Politică și Cooperare Internațională în domeniul Energiei Nucleare din cadrul Departamentului de Energie al SUA.

 

În cadrul întâlnirii, sala 3.40 a Universității din Pitești se va numi „Amfiteatrul Șerban Constantin VALECA”, în memoria fostului ministru al Cercetării și senator argeșean. De asemenea, va fi dezvelită și o placă comemorativă „In Memoriam Șerban Constantin VALECA”.

Dragoslavele - singura localitate din Argeș care nu a primit niciun leu prin „Anghel Saligny”

Joi, 21 Iulie 2022 08:17

# Primarul liberal Ion Băcioiu: „La mine prioritar «e» gazele, restul le mai fac și cu banii noștri” # În lipsă de investiții serioase, la Dragoslavele se construiește un foișor cu 54.000 de euro

În județul Argeș vor fi finanțate 171 de proiecte prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Se vor investi 1.537.565.799,19 lei, una dintre cele mai mari sume atrase în județ pentru investițiile de infrastructură. Vorbim de proiecte de înființare, extindere reabilitare sau modernizare de drumuri, poduri, rețele de apă și apă uzată. Dintre cele 102 localități din Argeș, doar una nu va beneficia de nicio finanțare prin „Anghel Saligny”.

 

Paranghelie la Bogați pe bani din bugetul local

Joi, 21 Iulie 2022 08:15

Și la Bogați, Primăria e generoasă când vine vorba de petreceri. Pentru ziua comunei, în luna august, edilii au început să dea bani din bugetul local încă din aprilie. Să nu fie tot odată, că poate bate la ochi. Așadar, în aprilie au fost achiziționate serviciile de muzică populară ale lui Valentin Sanfira, pentru suma de 7.000 lei fără TVA. Și ca să fie o primărie cu ștaif, administrația din Bogați a cumpărat, recent, invitații, plachete și cocarde în valoare de 7.500 lei fără TVA. Sunetul, pe valea Bogaților, va fi adus pentru 7.500 de lei fără TVA. 10 ore de sunet, mai exact, la 750 lei ora!

 

Deși circulația este închisă, camioane pline cu pietriș - trec zilnic pe podul de la Căteasca

Miercuri, 20 Iulie 2022 17:26

# Continuă ilegalitățile pe cel mai lung pod (penal!) din Argeș

Din 15 mai s-a închis traficul rutier, pe o perioadă nedeterminată, pe podul de la Căteasca, de pe DJ 703B, km. 84+723. Măsura s-a dispus la solicitarea Consiliului Județean Argeș în urma concluziilor raportului de expertiză tehnică, întocmit în cauză, din care rezultă că podul este în stare critică. S-au montat indicatoare care avertizează că drumul este închis circuției publice, dar ele sunt respectate doar de cine vrea! Asta și pentru că echipajele de poliție trec destul de rar prin zonă. Deși circulația este închisă, autocamioane pline de balastru trec zilnic, în mod ilegal, pe cel mai lung pod din Argeș. Astfel, situația podului care s-a prăbușit, recent, în județul Vrancea poate să se repete oricând și în Argeș.

 

Primăria Costești – comportament de primărie bogată, deși nu este!

Miercuri, 20 Iulie 2022 14:07

# După ce a dat peste 50.000 de lei pe muzică și artificii de 1 iunie, acum e rost și de alte formații plătite din bugetul local

Primăria Costești parcă o duce bine, parcă este foarte bogată, parcă are buget uriaș. Pentru că o ține într-o petrecere, din banii bugetului local desigur, așadar din banii oamenilor. De 1 iunie au cântat Clejanii cu 30.000 fără TVA, Harmony Band cu 17.000 fără TVA și au sfârâit ceva artificii pentru 6.000 lei fără TVA. Ei bine, nici nu s-a stins bine ecoul ultimelor sunete de paranghelie, că se pune de alte muzici, cu alți bani de la bugetul local.

 

Percheziții la o secție de poliție din Argeș. Un polițist ar fi suflat în etilotest în locul șoferului

Miercuri, 20 Iulie 2022 13:53

 

Mai multe percheziții domiciliare au avut loc marți, 19 iulie, în cadrul unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și fals în declarații. Două percheziții au avut loc la sediul unei secții de poliție din Argeș, se arată într-un comunicat de presă emis de DGA.

Dosarul penal a avut la bază denunțul formulat ca urmare a unui apel la Call Center-ul Direcției Generale Anticorupție 0800.806.806, cât și o sesizare a Inspectoratului de Poliție Județean Argeș către unitatea de parchet competentă.

Au fost aduși la audieri doi polițiști, un elev al unei școli de poliție și tatăl acestuia. Unul dintre agenții de poliție ar fi suflat în etilotest în locul șoferului. Față de cei doi polițiști s-a dispus și măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

 

Gheorghe Dinescu, impresii de la mare din Bulgaria: „Ne-au depășit la toate capitolele, inclusiv la autostrăzi!”

Miercuri, 20 Iulie 2022 11:15

Peședintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, și-a petrecut concediul în Bulgaria, așa cum fac milioane de români, de ani buni. Dar cum Dinescu e un iubitor de patrie, a postat pe Facebook un mesaj din care răzbate un adevăr de necontestat. Bulgarii sunt mai tari decât românii la turism!

”Vă salut de pe litoralul bulgăresc, pentru că aici îmi permit și eu, după un an de muncă, să mă relaxeaz. Dacă rămâneam pe litoralul românesc, în loc de 8 nopți aici, stăteam o noapte la Mamaia! Bă, trădătorilor, ne-ați distrus definitiv! În anii 80, când eu eram ospătar (că mie nu îmi este rușine să spun ce meserie aveam pe vremea lui Ceaușescu, nici turnător n-am fost la Secu) pe litoralul românesc, de bulgari ca și turism și comerț nu auzisem. Acum ne-au depășit la toate capitolele, inclusiv la autostrăzi! Așa că treziți-vă, nație română!”, a scris Gigi Dinescu, pe pagina sa de socializare.

Topul liceelor din Argeș după ultima medie de admitere

Miercuri, 20 Iulie 2022 08:20

Săptămâna trecută au fost publicate rezultatele repartizării computerizate pentru admiterea la liceu. Potrivit acestora, Colegiul Național "Ion C. Brătianu" și Colegiul Național "Zinca Golescu" rămân pe primele două locuri în preferința elevilor, la nivelul județului Argeș. În acest an rezultatele obținute de elevi la Evaluarea Națională au fost vizibil superioare celor din anii anteriori. Acest lucru s-a observat și la mediile de admitere la principalele licee din județ unde s-a înregistrat o creștere a acestora.

 

 

Primăria Pitești cumpără un nou monument istoric. După achiziționare, clădirea va fi reabilitată

Miercuri, 20 Iulie 2022 08:12

# Au trecut 8 ani de când municipalitatea a achiziționat o clădire de patrimoniu

Primăria Pitești cumpără casa-monument istoric Nae Dumitrescu, fost sediul al PDL, situat în fața Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer Cumpănă”. Pe 14 iulie 2022, consilierii locali piteșteni și-au însușit procesul verbal de negociere și au aprobat cumpărarea imobilului. Clădirea urmează să fie achiziționată, în perioada următoare, pentru suma de 1 milion de euro, fără TVA.

Comisia de negociere, din care au făcut parte și consilierii locali Sorin Apostoliceanu, Tiberiu Irimia (PNL) și Radu Bănică (PSD), nu a reușit să îi convingă pe proprietari să cedeze nici măcar un euro.

 

Comuna Budeasa va primi peste 20 de milioane de lei prin programul „Anghel Saligny”

Miercuri, 20 Iulie 2022 08:08

A fost aprobată lista cu investițiile finanțate în Argeș prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny". În comuna Budeasa vor fi finanțate două proiecte în valoare totală de peste 20 de milioane de lei.

„Stimați cetățeni! A fost aprobată lista cu investițiile finanțate prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny", astfel în comuna Budeasa se vor realiza următoarele proiecte:

- Extinderea rețelei de canalizare în satele Budeasa Mare, Rogojina, Gălășești, Calotești, Valea Mărului din comuna Budeasa: 11.734.496,30 lei.

- Modernizare drumuri comunale în comuna Budeasa: 8.913.530,16 lei”, informează Nicolae Rachieru, primarul Comunei Budeasa.

 

 

Pagina 310 din 671

«ÎnceputAnterior301302303304305306307308309310UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea