Lista candidaților PSD pentru primăriile din Argeș
Luni, 10 August 2020 14:22
PSD Argeș a făcut publică lista candidaților pentru primăriile din județ. În cele ce urmează, vă prezentăm situația candidaților aprobați în adunările generale de PSD. Sunt și câțiva candidații surpriză, primarii în funcție, veniți de la alte partide politice: Ion Baicea - Costești, Nicolae Pană - Coșești și Constantin Bîlea - Oarja.
Apostoliceanu, după demisia din funcția de viceprimar: „Cu toată energia, pentru Piteștiul în care SE POATE!”
Vineri, 07 August 2020 13:43
Sorin Apostoliceanu și-a dat demisia, vineri, 7 august, din funcția de viceprimar al municipiului Pitești. În cele ce urmează, acesta a precizat motivele care au stat în spatele deciziei:
„Intru, de astăzi, cu toată energia și atenția într-o nouă etapă către mandatul de primar al Piteștiului – pregătirea campaniei electorale. Închei o alta, foarte importantă în viața mea, mandatul de viceprimar, prin demisia pe care mi-am depus-o, mulțumind colegilor din aparatul administrativ cu care am muncit cot la cot 4 ani de zile.
Am avut ambiția de a face cu adevărat administrație și de a fi în mod real în slujba piteștenilor cu care am fost permanent în legătură. M-am ținut departe de jocurile politice și am avut multe neplăceri din cauza implicării nefaste a politicului în administrație. Este timpul să resetăm lucrurile și să scoatem politica din administrație: mai multă muncă și mai puțină politică. Este rețeta de succes a tuturor primarilor PNL care au transformat comunitățile pe care le conduc. Mai mult decât atât, aceștia s-au înconjurat de profesioniști pe care i-au lăsat să muncească pentru cetățeni. Eu și echipa PNL pentru Primăria Pitești suntem formula câștigătoare care poate profesionaliza administrația piteșteană din 27 septembrie!
Situația cazurilor COVID-19 la centrele DGASPC Argeș
Marţi, 04 August 2020 15:52
A fost făcută publică situația cazurilor COVID-19 la nivelul serviciilor de tip rezidențial pentru copii și adulți din subordinea DGASPC Argeș. Astfel, de la declararea pandemiei și până în prezent, situația cazurilor COVID-19 la nivelul celor 21 de servicii de tip rezidențial pentru copii și adulți din subordinea D.G.A.S.P.C.Argeș este următoarea:
- 63 de angajați confirmați pozitiv cu virusul SARS-COV-2 (din care 42 pozitivi în prezent), din totalul de 921 de angajați;
- 90 de beneficiari confirmați pozitiv cu virusul SARS-COV-2 (din care 69 mai sunt pozitivi în prezent), din totalul de 845 de beneficiari. Inițial, din persoanele asistate, depistate pozitiv cu noul coronavirus, patru au fost minori, însă, în urma retestărilor, au devenit negativi.
Minoră umilită, în plina zi, în Pitești. Poliția s-a autosesizat
Marţi, 04 August 2020 14:50
Polițiștii din Pitesti s-au sesizat, pe 3 august, în cazul unor imagini, difuzate online, cu o adolescentă de 14 ani batjocorită și lovită de o altă minoră. În imagini se vede cum fata este pusă în genunchi, trantită de pe o banca, jignită și amenințată. Scenele umilitoare ar fi avut loc în cartierul pitestean Craiovei. Imaginile ar fi fost filmate în urmă cu două săptămâni. Agresoarele fetei ar fi avut 14 și 16 ani.
Poliția s-a sesizat din oficiu. „În urma apariţiei, în cursul serii de 03 august a.c., în spatiul public, a unor imagini privind două ipostaze în care o minoră a fost agresată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și amenințare. În cauză se desfășoară cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, în vederea stabilirii împrejurărilor în care evenimentele s-au petrecut și luarea măsurilor legale care se impun, la acest moment verificările fiind încă în desfășurare”, informează IPJ Argeș.
IPJ Argeș recomandă minorilor și adulților deopotrivă, ca, în situația în care asistă la un astfel de comportament din partea minorilor, să sesizeze faptele organelor de poliție și să nu contribuie, prin atitudinea pasivă, la escaladarea comportamentului agresiv.
Prefectul Soare, despre numărul mare de cazuri COVID: „Testăm mai mult decât Bucureștiul”
Marţi, 04 August 2020 13:52
În județul Argeș, conform datelor furnizate astăzi de Direcția de Sănătate Publică Argeș, au fost diagnosticate cu infecția COVID-19 un număr de 3607 persoane. Prefectul Emanuel Soare precizează că în județ se efectuează un număr foarte mare de teste, de aici și numărul ridicat de persoane confirmate.
„Suntem într-o perioadă destul de dificilă având în vedere numărul mare de cazuri pe care îl raportăm în fiecare zi. Suntem în topul județelor ca număr de cazuri pe care le raportăm. Sunt multe diferențe între județul nostru și altele, din perspectiva multitudinii vectorilor care transmit acest virus. Facem foarte multe teste. Cele pe care noi le putem contabiliza sunt cele din cele trei laboratoare de testare, care funcționează la capacitate maximă în fiecare zi, iar unori au nevoie de reparații și întreținere. Suntem cu mult peste media județelor la numărul de teste. Am depășit de mult 20.000 de teste efectuate. Raportat la numărul populației, din datele primare pe care le avem, sunt sigur că testăm mai mult decât testează Bucureștiul”, a precizat Emanuel Soare la conferința de presă a Instituției Prefectului Argeș.
PSD și-a desemnat candidatul pentru funcția de primar al Piteștiului
Duminică, 02 August 2020 10:57
Duminică, 2 august, a avut loc Adunarea Generală a PSD Pitești, ocazie cu care președintele organizației, Cristian Gentea, a fost validat drept candidat pentru funcția de primar al municipiului Pitești.
Iată, cu acest prilej, mesajul domnului Cristian Gentea pentru piteșteni:
“Preambul la campania electorală
Mulțumesc colegilor din PSD pentru marea onoare pe care mi-au făcut-o desemnându-mă candidat pentru funcția de primar al uneia dintre cele mai frumoase localități din lume, municipiul Pitești. Mulțumesc presei pentru că îmi preia acest mesaj și îi asigur pe toți ziariștii de prețuirea mea, de disponibilitatea pentru transparență totală și dialog permanent.
Ministerul Mediului: ”Nu putem estima un termen pentru declararea Pădurii Trivale ca rezervație naturală”
Luni, 27 Iulie 2020 21:19
# Ministrul Costel Alexe a confundat Primăria Moșoaia cu cea din... Mogoșoaia
Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a răspuns, recent, la întrebarea formulată de parlamentarul Dănuț Bica despre stadiul proiectului privind „Declararea Pădurii Trivale drept arie protejată de interes național”. Ministrul liberal nu a putut estima un termen pentru declararea Pădurii Trivale ca rezervație naturală. În plus, în răspunsul postat pe Camera Deputaților și semnat de ministrul Alexe, se confundă Primăria Moșoaia cu cea din… Mogoșoaia.
Documente clasificate - depuse de SRI în dosarul „Alcoolemiilor”
Luni, 27 Iulie 2020 21:15
# Printre cei cercetați pentru fapte de corupție în cauză se află și medicul Nicușor Stănculeț (foto), șeful interimar de la Serviciul de Medicină Legală Argeș
Încă din anul 2017 se judecă, la Tribunalul Argeș, o disjungere a dosarului „Alcoolemiilor” În cauză sunt cercetați Gheorghe Milandru, care în 2013 a fost condamnat la trei ani de închisoare în regim de detenție pentru fapte asemănătoare, medicul Nicușor Stănculeț, șeful interimar de la Serviciul de Medicină Legală Argeș, precum și patru foști sau actuali polițiști.
Preşedintele Sindicatului Sanitas Argeş, Doina Fănică: „Personalul este epuizat. Este obosit fizic, psihic, moral!”
Luni, 27 Iulie 2020 21:13
Membrii Federației Sanitas din România au protestat, săptămâna trecută, în fața Guvernului față de modul în care sunt tratate toate categoriile profesionale din domeniile aflate de mai bine de patru luni în prima linie a luptei cu noul coronavirus.
Fostul primar de la Nucșoara - bun de plată în dosarul „fondurilor ilegale de la APIA”
Luni, 27 Iulie 2020 21:11
# La un an de la condamnare, instanța a lămurit situația plății despăgubirilor
În iunie 2019, Corneliu Berevoianu, fostul primar al comunei argeşene Nucşoara, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie în „dosarul fondurilor obținute ilegal de la APIA”.
Primarul comunei Moșoaia, Ion Necula: „Locuitorii comunei își doresc o administrație transparentă și eficientă”
Luni, 27 Iulie 2020 21:09
# Domnule primar să începem cu întrebarea de la care toti cetățenii comunei așteaptă un răspuns: de ce ați plecat de la PSD și ați ales să candidați din partea PNL la alegerile locale?
Universitatea Pitești a cumpărat table de… 90.000 lei
Luni, 27 Iulie 2020 21:08
Universitatea din Pitești nu se joacă. La începutul lunii iulie a cumpărat table de scris de 90.000 lei, sumă fără TVA. Mai mici, mai mari. Cele mari au dimensiunea de 3 metri lungime și 3,45 metri înălțime. Tot ceea ce urmează este ce și studenți să se ridice la aceleași valori…
Peste 200 de testări la cerere pentru COVID-19, într-o săptămână, la Spitalul Județean
Luni, 27 Iulie 2020 21:07
În perioada 16 – 23 iulie, la Spitalul Județean de Urgență Pitești s-au efectuat, la cerere, 202 testări pentru COVID-19. Dintre persoanele testate, 45 au ieșit pozitive, conform informațiilor furnizate de Cristina Cazacu – purtătorul de cuvânt al unității sanitare. Vorbim despre persoane care au solicitat contracost respectivul test din diferite motive, fie pentru că au dorit să plece în călătorii în afara țării sau au vrut să afle dacă sunt bolnave.
Consiliul Județean Argeș va aloca un spațiu Biroului Teritorial Pitești al Avocatului Poporului
Luni, 27 Iulie 2020 20:52
# Noul sediu al instituției, coordonată de Mihaela Stănciulescu, va fi pe str. George Coşbuc
Pe 30 iulie, de la ora 12.00, se desfășoară, prin mijloace electronice, o nouă ședință ordinară a Consiliului Judeţean Argeş. Vor fi analizate de consilierii județeni un număr de 24 de proiecte de hotărâri. Printre acestea se află și cel privind atribuirea în folosință gratuită Instituţiei Avocatului Poporului a unui spațiu aflat în domeniul public al județului Argeș.
Vizită de lucru la noua Sală Polivalentă din Pitești
Luni, 27 Iulie 2020 20:50
# Valoarea investiției este estimată la circa 90 de milioane de lei, din care șase milioane reprezintă contribuția de la bugetul local
O echipă de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Pitești a efectuat o vizită de lucru în teren și a verificat stadiul lucrărilor la noua Sală Polivalentă. Potrivit reprezentanților societății constructoare, lucrările se desfășoară conform graficului înainte stabilit, în această perioadă executându-se foraje de stabilizare a terenului.
Argeșenii vor primi câte 2000 de lei ca să-și instaleze garduri electrice împotriva urșilor
Luni, 27 Iulie 2020 20:49
Locuitorii din zonele în care urșii le produc pagube în gospodării vor primi bani de la ministerul Mediului pentru a instala garduri electrice în jurul proprietăților. Banii fac parte dintr-un program lansat de minister în dezbatere publică și care are ca obiectiv împiedicarea incidentelor tot mai dese provocate de urși. Programul este adresat populației din 26 de județe, inclusiv Argeș.
Simona Bușcă, desemnată candidatul PSD pentru Primăria Moșoaia: „Am putere de muncă și îmi doresc să fac lucruri bune pentru comunitatea în care trăiesc”
Luni, 27 Iulie 2020 20:45
PSD Moșoaia și-a desemnat candidatul la primărie. Victorița Simona Bușcă a obținut susținerea deplină a membrilor Adunării Generale, devenind președintele organizației locale și candidatul partidului la Primăria Moșoaia! O persoană tânără care, împreună cu echipa sa, va pune suflet și energie pentru dezvoltarea comunei.
Deputatul Simona Bucura Oprescu: „Sub guvernarea PNL, România se adâncește în criză economică și șomaj!”
Luni, 27 Iulie 2020 20:44
# „Realitatea economică este cu totul diferită de cea pe care o prezintă Orban și Câțu”, susține deputatul argeșean Simona Bucura Oprescu.
„Zilnic, alte și alte companii anunță concedieri colective. Numai pentru următoarele două luni autoritățile vorbesc de aproximativ 4.000 de oameni care își vor pierde locurile de muncă, angajați din toate industriile. Specialiștii în resurse umane spun că până, la finalul anului, aproape 20% din totalul angajaților din România vor avea de suferit.
Vicele Apostoliceanu - desemnat candidatul PNL la Primăria Pitești în timpul programului de lucru
Luni, 27 Iulie 2020 20:40
În dimineața zilei de vineri, 24 iulie, viceprimarului Sorin Apostoliceanu a lipsit vreo câteva ore de la biroul său, din cadrul Primăriei Pitești. A muncit pe teren, mai exact în curtea... PNL Argeș, unde a participat la o conferință de presă, împreună cu președintele Adrian Miuțescu. Și chiar a depus o muncă asiduă, dând mai multe declarații de presă.
Primăria Pitești anunță închiderea bazinelor și a Târgului Săptămânal, până pe 9 august
Luni, 27 Iulie 2020 20:38
Primăria Municipiului Pitești, în conformitate cu prevederile Hotărârii Nr. 25 din data de 22.07.2020 adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș, anunță intensificarea măsurilor de monitorizare a respectării și aplicării regulilor stabilite pentru limitarea propagării virusului SARS-CoV-2.
PNL încearcă ceva de neîncercat: să câștige Primăria Pitești cu un pesedist
Luni, 27 Iulie 2020 20:25
Conferință de tot râsul și de tot plânsul la PNL Argeș: întreaga echipă de conducere s-a chinuit să explice presei, și prin presă oamenilor, cum că pesedistul Apostoliceanu e cel mai în măsură să ocupe, pentru penele(u), funcția de primar al orașului, funcție ocupată, în ultimii 30 de ani, numai de pesediști.
Mai multe articole..
- Partidul Ecologist Român a prezentat candidații pentru primăriile Moșoaia, Ștefănești și Topoloveni
- Candidatul PMP la Consiliul Judeţean Argeş, Virgil Baciu, şi-a făcut public proiectul electoral
- Președintele PNL Argeș, consilier de director general la o firmă cu... un angajat!
- Gheorghe Alecsei, secretar de stat ANRSPP: „Nu mă plâng, îmi place ceea ce fac. Nu este o poziție pe care să o poată prelua oricine…”
Pagina 415 din 620
«ÎnceputAnterior411412413414415416417418419420UrmătorSfârşit»