Zeci de avocați au protestat în fața Tribunalului Argeș

# Decanul Luminița Ioana: „Apărarea are nevoie de apărare!” # Baroul Argeș: „O serie de aspecte obișnuite ale muncii avocatului au fost considerate infracțiuni…” Săptămâna trecută a avut loc o acțiune de protest a avocaților din Braroul Argeș, protest ce s-a desfășurat în fața Tribunalului. Zeci de avocați au ținut să fie prezenți, însă forma […]

A fost scos la concurs postul de manager la Teatrul ”AL. Davila”

# Constantin Cotimanis: „Cu siguranță, voi candida!” Pe 24 martie, conducerea CJ Argeș a prelungit cu încă 60 de zile interimatul lui Constantin Cotimanis în fruntea Teatului Alexandru Davila, urmând ca în această perioadă să se scoată postul la concurs. Zis și făcut! Încă din 12 aprilie au fost aduse la cunoștința publică condițiile de […]

Demersuri liberale pentru introducerea a două monumente pe lista de patrimoniu mondial a UNESCO

Deputatul Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș, face demersuri pentru ca două monumente din Curtea de Argeș- Biserica Domnească și Mănăstirea- să fie incluse pe lista de patrimoniu mondial a UNESCO. În acest sens, a avut loc deja o întâlnire între președintele PNL Argeș și ÎPS Calinic, urmând să fie solicitat și sprijinul ministrului Culturii, Bogdan […]

Peste 4 milioane de lei ajung la una din firmele de casă ale Consiliului Județean

# Încep lucrările de reabilitare a Spitalului de Recuperare BrădetSpitalul de Recuperare Brădet, unitate sanitară aflată în administrarea Consiliului Județean Argeș, va intra într-un amplu proces de reabilitare.   Astfel, luni -19.04.2021 -a început execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții “Creşterea Eficienţei Energetice a Spitalului de Recuperare Brădet”.  Proiectul depus de Consiliul Județean Argeș, cu o […]

Secretar de Stat din Ministerul Educației – la Pitești

# Emanuel Soare: Am ales să mă vaccinez cu Astra-Zeneca!Săptămâna trecută, în sala de conferințe a Universității din Pitești, în cadrul Campaniei naționale „Vaccinare și testare pentru învățare!” inițiată de Ministerul Educației, a fost organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Argeș conferința tematică de promovare informațiilor corecte în legătură cu vaccinarea anti-Covid-19, prin participarea fizică […]

Poetul Dan Rotaru – 500 de sonete, în al 42-lea volum!

Dan Rotaru este un adevărat fenomen. Muncește ca un rob pe tărâmul fermecat al poeziei, zi de vară până-n seară. Poezie pe care o împarte, apoi, virtual, cu prietenii. La intervale tot mai scurte, duce creațiile către o editură, apoi către o tipografie. Și a făcut demersul de 42 de ori. Cei care au avut […]

Proiectul de modernizare alei pietonale și construire piste de bicicliști, în Topoloveni, devine realitate

La Topoloveni a avut loc, săptămâna trecută, predarea amplasamentului pentru realizarea proiectului “Modernizare/ extindere alei pietonale și construire piste de bicicliști în orașul Topoloveni”. Proiectul va fi efectuat pe trei direcții: tronson I – intrare localitate SE și pod peste râul Cârcinov; tronson II – pod peste râul Cârcinov – intrare localitate NV; tronson III […]

ABA Argeș-Vedea: Acțiune de îndepărtare a deșeurilor și igienizare a malului drept al râului Doamnei

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, prin personalul Sisemului de Gospodărire a Apelor Argeș a intervenit, săptămâna trecută, pentru îndepărtarea deșeurilor și igienizarea malului drept al râului Doamnei în zona aval baraj Mărăcineni, între calea ferată Golești – Câmpulung și podul de pe DN 7. În două zile, de când salariații Apelor Române au început igienizarea, […]

Săptămâna aceasta, campanie de plantare arbori la Oarja

# Sunt așteptați voluntari de oriunde, în 22 aprilie, cu lopeți și măști de protecțiePrimarul comunei Oarja, Constantin Bâlea, îi invită pe locuitorii comunei să participe la o campanie de plantare a unor arbori în localitate. Sunt bineveniți însă și voluntari de oriunde, oameni care vor dori să ajute. Constantin Bîlea, primar: ”Dimensiunea verde este […]

TRIMITE O ȘTIRE